Gala Premiilor UNIMIR 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-unimir-2015/

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România organizează duminică, 4 octombrie 2015, la Sala Mică a Ateneului Român, începând cu ora 18, cea de-a V-a ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Evenimentul ce are loc cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzicii premiază valori confirmate din mediul cultural românesc.

Un articol de Liliana Matei|3 octombrie 2015

În cadrul galei se vor decerna premii de excelență pentru întreaga activitate dirijorilor Horia Andreescu şi Cristian Mandeal, solistului de operă Ionel Voineag şi fagotistului Miltiade Nenoiu.

De asemenea, pentru evoluții excepționale în cadrul stagiunii artistice 2014-2015, primesc premii speciale Alexandra Dariescu, Dan Dediu, Dan Grigore, Ioan Hotea, Andrei Ioniţă, Andrei Licareţ, Ion Marin, Cristian Mihăilescu şi Anna Ungureanu. În cadrul galei de duminică, UNIMIR va premia 3 formaţii: Orchestra Naţională de Tineret, Cvartetul Ad Libitum şi Cvartetul Voces.

Anual, Consiliul Director al UNIMIR, compus din personalități reprezentative ale muzicii interpretative (Vlad Conta, Mariana Colpoş, Gabriel Croitoru, Nicolae Licareț, Viniciu Moroianu, Gheorghe Palcu şi Bujor Prelipceanu), conferă titlul de Membru de Onoare UNIMIR oamenilor de cultură din exteriorul breslei muzicienilor. Astfel, anul acesta, actriţa Mariana Mihuţ, pictorul Ştefan Câlţia şi criticul literar Dan C. Mihăilescu vor primi această distincție onorifică.

Tot duminică, UNIMIR îi va prezenta publicului larg pe cei 7 bursieri selectaţi în urma concursului organizat înainte de închiderea stagiunii. Aceştia sunt: Cătălin Răducanu – pian, Corneliu Zirbo – violoncel, Ana Boiangiu – oboi, George Vîrban – canto, Alexandru Duda – fagot, Anca Cristescu – flaut şi Bogdan Mavrodean – clarinet.

“Pentru UNIMIR a devenit o tradiție marcarea Zilei Internaționale a Muzicii prin sărbătorirea și omagierea personalităților de seamă ale vieții muzicale româneşti. Cu această ocazie, îmi revine bucuria de a anunța că numărul bursierilor noștri a crescut la 7.”, a declarat Dirijorul Vlad Conta, președintele UNIMIR.

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.