Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România – luni, 5 mai, la Cinema Studio
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-uniunii-cineastilor-din-romania-luni-5-mai-la-cinema-studio/

Uniunea Cineaştilor din România va acorda premiile sale anuale, luni 5 mai, ora 18.00, la Cinema Studio, in cadrul Galei Premiilor Uniunii Cineaştilor.

Un articol de Petre Ivan|16 aprilie 2014

Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din Romania reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice și de televiziune ale anului 2013. Premiera celor 73 de producții înscrise în concurs a avut loc în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013.

Juriul, alcătuit din personalități ale culturii române, va stabili nominalizările și câștigătorii pentru fiecare categorie de premii. Din juriu fac parte: Acad. Răzvan Theodorescu (Președinte), Șerban Marinescu, Cristian Tudor Popescu, Doru Mitran, Irina Gărdescu, Mihai Șurubaru, Ioana Corciova, Silvia Cusursuz, Călin Stănculescu, Ștefan Velniciuc, Cornelia Tăutu.

Premiile Asociației Criticilor și Filmologilor vor fi acordate având ca invitat special pe Klaus Eder, secretar general al Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice (FIPRESCI).

Premiul Academic va fi acordat de către Președintele Uniunii, prof. univ dr. Laurențiu Damian. La Galeriile UCIN din incinta cinematografului Studio va putea fi vizionată o expoziție retrospectivă de scenografie de film.

Invitaţii la Gală vor avea parte de două momente unice: recitalul corului Madrigal sub bagheta dirijorului Voicu Popescu și eseul vizual “Chipul” – coregrafie și interpretare Liliana Iorgulescu.

Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor este un eveniment organizat de Uniunea Cineaștilor, care are loc anual în luna mai.

Foto cu Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din Romania – Cinemagia

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.