GALERIE FOTO Iaacovi şi Leidental – măştile fericirii
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-iaacovi-si-leidental-mastile-fericirii/

Vineri seara puteţi vedea pe scena de la Godot Café Teatru ,,Iaacovi si Leidental” de Hanoch Levin, un spectacol de licenţă UNATC, secţia regie.

Un articol de Andrada Văsii|26 august 2013

Vineri seara puteți vedea pe scena de la Godot Café Teatru „Iaacovi şi Leidental” de Hanoch Levin, un spectacol de licenţă UNATC, secția regie. Profesorii coordonatori  sunt conf. univ. dr. Felix Alexa şi conf. univ. dr. Ion Mircioagă.

Tânărul Andrei Raicu este un regizor plin de creativitate și reușește să facă un spectacol complex. În sprijinul său vine scenografia impresionantă prin simplitate, cât și prin forța de sugestie. Jocul de lumini și umbre trimite spectatorul în căutarea propriei umbre, în căutarea unor răspunsuri existențiale. Umbrele din spatele pânzei par a fi un alter-ego, iar scările pe care le urcă cele trei personaje drumul parcurs în căutarea fericirii. Uneori acest drum este greșit, apar obstacole sau personajul este ținut în loc.

Actorii Ionuț Niculae, Eduard Cîrlan și Alina Badea compun colțurile unui triunghi amoros în interiorul căruia se țese miza fericirii fiecăruia. Suprinzătoare este naturalețea cu care acești tineri absolvenți reușesc să redea felii de viață, să transforme în prezențe vii personajele.

Iaacovici si Leidental

Textul lui Hanoch Levin amintește de „Așteptându-l pe Godot” al lui Samuel Beckett, iar cuplul Iaacovi – Leidental este imaginea neputinței de a găsi fericirea, de a trăi în singurătate și de a dărâma zidurile propriei conștiințe. Încă din prima scenă, așteptarea este susținută vizual de fumul care se ridică alene din țigară și de zâmbetul ciudat al personajului, care pare să aibă luciri de nebunie în privire.

Sinopsis

Un spectacol care nu numai că spune o poveste, dar care pune şi întrebări. Şi nu întrebări existenţiale de tipul celor menite să te facă să te simţi profund, ci întrebări care te fac să te simţi om. Fără clişee, fără happy-end. „Ce să-i spuuun?” se întreabă Iaacovi când se află la masă cu o femeie pe care o place şi pe care de-abia a cunoscut-o. Este o scenă despre neputinţa de a-i vorbi unei persoane pe care o iubeşti.

Iaacovici si Leidental 2

Ideile unui spectacol: căsătoria cu un necunoscut din dorinţă de afirmare a propriei sexualităţi; remodelarea propriei identităţi în femeie fatală, pentru a ascunde o femeie copleşită de singurătate, al cărei singur companion este perna. Întrebări: cum fac să-l vrăjesc pe bărbatul ăsta pe care de-abia l-am cunoscut? Cum îl fac să fie dependent de mine? Cum fac să nu mă mai plictisesc? Cum fac să nu mai fiu nefericit? A fi. Acesta e răspunsul.

Iaacovici si Leidental 3

Info:

Iaacovi si Leidental, de Hanoch Levin

30.08.2013, ora 19.00, Godot Cafe Teatru

Spectacol de licenţă regie, prof. coordonatori conf. univ. dr. Felix Alexa şi conf. univ.dr. Ion Mircioagă

Cu: Ionuţ Niculae, Eduard Cîrlan, Alina Badea

Regia: Andrei Raicu

Scenografia: Marian-Claudiu Bortan

Mişcare scenică: Andreea Belu

Muzica: Alex Halka şi Vlaicu Golcea

Light design: Cristi Niculescu şi Paul Zamfir

Durata: 1h 40

Informații și rezervări: Tel: 021.31.61.682/ 0736.414.244 (L-D 12.00-19.00)
E-mail: [email protected] (L – V 12.00 – 19.00)

Foto credit: Elena Simion

 

06
/09
/23

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, continuă surprizele pentru public și îi oferă posibilitatea să urmărească online spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

06
/09
/23

Sibiu, 6 septembrie 2023. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Centrul de Teatru Educațional „Replika” din București prezintă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Povești invizibile” cu Eliza Păuna și Mihaela Rădescu. Spectacolul va mai avea două reprezentații în avanpremieră, vineri, 8 septembrie de la ora 18:00 și sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11:00.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Panorama teatrală la jumătatea anului Capitalei Europene a Culturii demonstrează felul în care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a reconfigurat pentru orașul și pentru comunitatea pe care le reprezintă o structură culturală înalt profesională.