Gaudeamus 2014 – 750 de evenimente editoriale / Serie de autor „Gheorghe Crăciun”
https://www.ziarulmetropolis.ro/gaudeamus-2014-750-de-evenimente-editoriale-serie-de-autor-gheorghe-craciun/

Cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care va avea loc în perioada 19 – 23 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, oferă vizitatorilor aproximativ 750 de evenimente editoriale şi profesionale, un număr record în istoria târgului.

Un articol de Petre Ivan|12 noiembrie 2014

Gaudeamus 2014 / Şi în acest an, Târgul Gaudeamus îşi va întâmpina vizitatorii cu un maraton de evenimente editoriale şi profesionale – aproape 750, număr record în istoria târgului – propuse de organizator, invitaţi speciali şi de cei peste 300 de expozanţi, notează Mediafax.

Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură 2014, a cărui deschidere oficială va avea loc pe 19 noiembrie, de la ora 12.00, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.

Invitatul de onoare al ediţiei 2014 este Federaţia Rusă. Programul invitatului de onoare cuprinde peste 30 de evenimente organizate în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti. De asemenea, 17 oaspeţi din Rusia – scriitori, critici literari, editori, jurnalişti şi muzicieni, nume bine cunoscute în peisajul cultural contemporan rusesc – vor susţine lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri şi momente artistice.

Invitatul de onoare al Târgului Internaţional Gaudeamus din 2013 a fost grupul ţărilor nordice reprezentat de Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia.

Accesul publicului în incinta Târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui, totodată, şi suportul pentru tombola Gaudeamus.

Preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, bibliotecarii, profesionişti din domeniile editorial – educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi grupurile organizate au acces gratuit la Târgul Gaudeamus. Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.

Cel mai important şi mai longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii din România, Gaudeamus are un loc bine definit în calendarul cultural şi în conştiinţa

Gheorghe Craciun

Gheorghe Craciun

publicului, dovadă stând cei peste 100.000 de vizitatori care îi trec pragul în fiecare an.

„Gaudeamus 2014 – Serie de autor „Gheorghe Crăciun

 

În cadrul Târgului, pe 22 noiembrie, de la ora 12.30, la standul editurilor Polirom şi Cartea Românească, va fi lansat un nou proiect editorial dedicat unuia dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani. Este vorba despre seria de autor „Gheorghe Crăciun”, care va debuta cu două titluri – „Acte originale/ Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în contralumină)” şi „Mecanica fluidului”, se arată pe site-ul polirom.ro.

Copertele celor două volume cu care debutează seria sunt ilustrate cu desenele originale ale autorului.

Acestor două titluri li se vor adăuga romanele „Compunere cu paralele inegale”, „Frumoasa fără corp” şi „Pupa russa”, o ediţie revizuită a volumelor de publicistică „Cu garda deschisă” şi „Reducerea la scară”, cărţile de eseuri deja publicate „În căutarea referinţei” şi „Teatru de operaţiuni”, precum şi alte lucrări inedite – „Lentila sferică”, „Operaţii pe cărţi deschise”, „Mono-stereo”.

Foto: Gaudeamus 2014 – gaudeamus.ro

22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.