Gaudeamus 2014: Cărţi începând de la 1 leu, noutăţi editoriale şi întâlniri
https://www.ziarulmetropolis.ro/gaudeamus-2014-carti-incepand-de-la-1-leu-noutati-editoriale-si-intalniri/

Editurile româneşti au pregătit pentru ediţia din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus foarte multe surprize, lansări unde cititorii îşi pot întâlni scriitorii preferaţi, dar şi reduceri consistente, vizitatorii având astfel ocazia de a cumpăra cărţi cu preţuri începând de la 1 leu.

Un articol de Petre Ivan|20 noiembrie 2014

Cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care se desfăşoară de miercuri până duminică, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, oferă vizitatorilor aproximativ 750 de evenimente editoriale şi profesionale, un număr record în istoria manifestării.

La cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Gaudeamus, editurile Polirom şi Cartea Românească sunt prezente cu peste o mie de titluri, toate aflate la o reducere de până la 20%. La stand se găsesc 34 de titluri noi, având în program 31 de evenimente, lansări şi dezbateri.

Şi editura Humanitas are o mulţime de surprize pentru cititorii săi, prilejuindu-le întâlnirea cu unii dintre cei mai citiţi scriitori ai momentului.

„Vă aşteptăm în standul editurii Humanitas şi anul acesta cu cea mai importantă ofertă editorială pe ştiinţe umane şi pe literatură. Avem pregătite peste 30 de titluri noi, care îşi aşteaptă vizitatorii şi cumpărătorii. (…)”, a declarat Ioana Iancu, coordonator PR & marketing Grupul Humanitas.

La editura Aramis, cărţile pentru copii pot fi achiziţionate la preţuri începând de la 1 leu. De asemenea, foarte multe cărţi de Crăciun îi aşteaptă pe vizitatorii târgului.

Şi la standul Curtea Veche Publishing spiritul de sărbători pluteşte în aer, iar cititorii au destule motive pentru care ar trebui să-i treacă pragul.gaudeamus

„(…) Al treilea motiv, sunt preţurile pe care putem să le oferim doar la târguri. Vom avea vineri ziua de Black Friday, cu până la 80% reducere la 90% din oferta noastră şi chiar şi în afara acestei zile avem reduceri.”, spune Miruna Meiroşu, PR Curtea Veche Publishing.

La standul editurii Litera, vizitatorii vor găsi cărţi frumoase, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, cu reduceri de la 25% până la 70%.

” La Gaudeamus 2014, Grupul Editoria Trei îşi aşteaptă clienţii cu reduceri de 30%, de 50% şi avem şi câteva sute de titluri, la preţ fix de 10 lei”, a declarat, la rândul său Virginia Costeschi, coordonator editorial al editurii Trei.

La editura All, reducerile şi noutăţile îi întâmpină pe cititori. De asemenea, o serie de lansări vor prilejui întâlnirea cu scriitorii preferaţi.

” (…) O să avem un eveniment cu Pixi, în care vor veni şi câţiva copii de la o grădiniţă, o să coloreze, o să deseneze, o să cânte, o să se distreze”, spune Sabina Ghiulţu, asistent marketing & PR editura All.

Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură 2014 este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.

Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.

Mai multe informaţii despre Târgul Internaţional Gaudeamus se găsesc pe site-ul evenimentului.

Foto: Gaudeamus 2014 – gaudeamus.ro.

11
/05
/16

Peste 100 de poeți din 23 de țări vin la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), care va avea loc între 18 și 22 mai. 22 de invitați din străinătate, pe lista oaspeților numărându-se poeții nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea) sau Yang Lian (China), vor veni la București în această lună.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

05
/05
/16

,,Viaţa ficţiunii după o Revoluţie” este cea mai recentă carte publicată de Radu Cosaşu (Oscar Rohrlich). A apărut în această primăvară la Editura Polirom. Cartea aceasta (un roman, nu o colecţie de eseuri!) este scrisă ca un teribil epistolar în două părţi.

27
/04
/16

Rămăşiţele pământeşti ale lui Pablo Neruda au fost reînhumate pe țărmul Oceanului Pacific, în grădina casei sale din Isla Negra, pe coasta centrală chiliană. În urmă trei ani, trupul scriitorului fusese exhumat pentru a clarifica dacă poetul a fost asasinat în timpul dictaturii lui Augusto Pinochet.

26
/04
/16

Actrița Oana Pellea va fi, vineri, alături de Cristina Casian și Barbu Ollănescu-Orendi, oaspetele Serilor "Acasă". În cadrul evenimentului, sub genericul "Acasă la boierii Ollănești și la Amza Pellea" vor fi prezentate cărţile: "Jurnal 2003-2009", de Oana Pellea, "Să râdem cu Nea Mărin", de Amza Pellea și "Așa a fost să fie. Amintiri din anii mei buni și răi", de Barbu Ollănescu-Orendi.

24
/04
/16

“În dulcele stil clasic”, „Donul liniştit”, „Românismul, Catehismul unei noi spiritualități”, „Moara cu noroc”, „Leo Africanus” sau chiar... „Abecedarul” sunt cărţi care au trasat direcţii în personalitatea şi cariera actualilor lideri ai României. De Ziua Internațională a Cărții, revista Q Magazine a “interogat” câteva dintre personalităţile zilei pe tema cărţii preferate. Vă prezentăm mai jos scurte fragmente din acest demers.

22
/04
/16

În mai puţin de o lună, în capitală debutează cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Peste 100 de poeţi din peste 20 de ţări vor sosi la Bucureşti în perioada 18 – 22 mai, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la peste 20 de evenimente: lecturi publice, mese rotunde, dezbateri și performance-uri.

22
/04
/16

„Nu-i amintire care să nu se şteargă cu timpul, nici durere pe care să nu o mistuie vremea.”, Don Quijote de la Mancha, Miguel de Cervantes. În urmă cu 400 de ani se stingea din viaţă întemeietorul romanului modern şi simbolul literaturii spaniole.

21
/04
/16

Comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes, în 22 aprilie, va marca și sfârșitul unei serii de 17.000 mesaje postate pe Twitter care reproduc integral romanul "Don Quijote" al scriitorului emblematic al literaturii spaniole. Autorul acestei ingenioase transcrieri este un inginer informatician spaniol de 55 de ani.

21
/04
/16

Vacanţe filocalice, de Gabriel Pătraşcu, şi Crux, de George State sunt volumele câştigătoare ale Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2015, la secţiunea „Proză”, respectiv „Poezie”. Ambele volume vor fi lansate în cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest”, care va avea loc în perioada 1 – 5 iunie, la Romexpo Bucureşti.

20
/04
/16

În această seară, de la ora 19.00, la Club A din Bucureşti (Str. Blănari nr. 14), în cadrul „Cafenelei critice”, va avea loc un dialog cu Matei Vişniec despre ultimul său roman, Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă..., apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în format digital. Invitați: Bogdan-Alexandru Stănescu, Cosmin Ciotloş; Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

19
/04
/16

În această seară, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptati la librăria Humanitas Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea celui mai nou roman al lui Amos Oz, Iuda, o realizare literară care repune în discuție, din perspectiva etică, politică și istorică, figura trădătorului și conceptul de trădare.