Generația Z în luptă cu fenomenul fake news în cadrul festivalului luna.doc#7
https://www.ziarulmetropolis.ro/generatia-z-in-lupta-cu-fenomenul-fake-news-in-cadrul-festivalului-luna-doc7/

Se apropie a 7-a ediţie a festivalului de film documentar pentru liceeni luna.doc. Între 19 octombrie şi 10 noiembrie, profesorii din toată ţara şi elevii lor vor avea ocazia să vizioneze online o selecţie de 8 documentare (de lung, mediu şi scurt metraj) care abordează diverse aspecte ale fenomenului fake news.

Un articol de Petre Ivan|8 octombrie 2020

În cadrul festivalului luna.doc se vor lansa și rezultatele unei microcercetări realizate de sociologii Monica Stroe și Sebastian Țoc, privind modurile în care se informează adolescenții. Cercetarea va însoți un scurt ghid digital pentru o informare corectă realizat de Bloc Zero împreună cu Scena9 (documentat și scris de jurnalistul Andrei Petre), care va fi publicat în timpul festivalului. Pentru tinerii consumatori de conținut video, informațiile vor fi sintetizate și sub forma unui scurt clip animat. Festivalul va oferi șansa liceenilor interesați de fenomenul fake news să participe gratuit la o serie de ateliere online de educație media susținute de jurnaliști români, anunțați ulterior.

Participarea elevilor și profesorilor la proiecțiile luna.doc#7 este gratuită și se face prin înscriere pe baza unui formular dedicat, începând cu data de 13 octombrie 2020.

Cele 8 filme documentare incluse în proiect încearcă să răspundă unor întrebări precum:

Cine creează fake news și de ce?

Ce înseamnă jurnalismul independent, obiectiv și de succes?

Care e mecanismul prin care se creează fake news?

Care este relația dintre dezinformare și teoriile conspirației?

Cum se poate ajunge la adevăr pe căi etice?

Care e legătura dintre rețelele de socializare și fake news?

Care sunt efectele imediate ale dezinformării?

Am ales fenomenul fake news ca temă a acestei ediții pentru că am identificat o nevoie presantă de informare corectă, într-o perioadă în care avalanșa de informații de pe internet și din mass-media poate ajunge să facă mai mult rău decât bine. Mai mult de atât, ne-am dorit să înțelegem mai bine metodele prin care adolescenții se informează și felul în care ei se raportează la internet și la diferitele tipuri de media pe care le consumă. De aceea am lansat o microcercetare adresată liceenilor, ale cărei rezultate au fost analizate de sociologul Sebastian Țoc.”, declară Andreea Marcu de la Asociația Bloc Zero.

Răspunsurile colectate de la cei 1000 de adolescenți din toată țara denotă faptul că generația Z (tineri născuți după ‘95) înțelege impactul fenomenului fake news asupra sistemului democratic și are deja formate câteva mecanisme de recunoaștere a știrilor false: respondenții au identificat fotografiile trucate, lipsa surselor și greșelile gramaticale frecvente dintr-o știre, ca indicii relevante pentru acuratețea informațiilor transmise.

Deși se informează frecvent și sunt interesați de presă, mai mult de 70% dintre adolescenții nu au încredere în știri indiferent de conținutul lor, de instituția media care le-a publicat sau de autorul lor.

De aceea credem că este foarte important ca, în cadrul luna.doc#7, liceenii să poată viziona filme care să le ofere o perspectivă mai clară asupra felului în care funcționează mass-media și rețelele de socializare, dar și potențiale soluții pentru efectele dezinformării.”, adaugă Andreea Marcu de la Asociația Bloc Zero.

Pentru informații proaspete, de urmărit site-ul și platformele de social media.

Site (în construcție) kinoteca.bloczero.ro

Facebook https://www.facebook.com/bloczero

Instagram https://www.instagram.com/bloc.zero/

luna.doc – Festival online de film documentar pentru liceeni este organizat de Asociația Bloc Zero în parteneriat cu One World România prin programul One World Romania la Școală.

Proiect co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Festivalul luna.doc a început în 2014, fiind și prima inițiativă de educație prin film documentar desfășurată sub umbrela programului One World Romania la Școală. În cele șase ediții precedente, proiecțiile din cadrul festivalului s-a desfășurat în licee din  zeci de orașe din țară, ajungând la peste 10.000 de elevi.

Începând din 2020, organizarea festivalului este preluată de Asociația Bloc Zero.

Înființată în 2019, asociația Bloc Zero derulează proiecte și programe aflate la intersecția dintre educație și cultură care urmăresc crearea unor rețele culturale active în zone defavorizate cultural, precum și dezvoltarea managementului cultural și a ofertei culturale în zonele respective, implicând activ comunitățile locale în acest proces.

Metodologiile și modele de acțiune propuse de Asociația Bloc Zero includ elemente dintr-o varietate de arii artistice și de cunoaștere, de la artă cinematografică și arte vizuale, la antropologie, ecologie și educație civică și pentru drepturile omului.

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]