Geo Saizescu a murit la vârsta de 80 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/geo-saizescu-a-murit-la-varsta-de-80-de-ani/

Geo Saizescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de film, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 80 de ani, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti. Regizorul avusese o boală la plămâni.

Un articol de Corina Vladov|24 septembrie 2013

Geo Saizescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de film, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 80 de ani, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti. Regizorul avusese o boală la plămâni.

Trupul neînsufleţit al regizorului va fi depus în foaierul Teatrului Odeon din Bucureşti, miercuri, de la ora 11.00.

Geo Saizescu a regizat mai multe lungmetraje considerate antologice pentru istoria filmului românesc de comedie, printre care „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală” şi „Secretul lui Bachus”. La unele dintre filmele sale, Geo Saizescu a fost şi scenarist, şi actor.

Cunoscut regizor, scenarist şi actor român, Geo Saizescu s-a născut pe 14 noiembrie 1932, în comuna Prisăceaua, judeţul Mehedinţi.

Marile filme ale lui Geo Saizescu

Cele mai recente pelicule ale sale sunt „Iubire elenă” (2010) şi „A doua şansă” (2011). La multe dintre peliculele pe care le-a regizat, Geo Saizescu a fost şi scenarist.

În anul 2006, la lansarea filmului „Păcală se întoarce”, Geo Saizescu spunea că Păcală este „o chintesenţă a inteligenţei şi umorului naţional” ce înfruntă prostia omenească. În raport cu acelaşi personaj întruchipat în urmă cu 30 de ani de Sebastian Papaiani, Păcală în interpretarea lui Denis Ştefan din „Păcală se întoarce” readucea acelaşi spirit, susţinea atunci regizorul.

geo saizescu

Geo Saizescu, într-o emisiune de la Antena 3

Atunci, Saizescu visa chiar şi la un al treilea film cu acelaşi protagonist. De asemenea, Geo Saizescu a jucat în numeroase filme, între care „S-a furat o bombă”, „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală”, „Eu, tu şi Ovidiu”, „Saltimbancii”, „Grăbeşte-te încet”, „Şantaj”, „Buletin de Bucureşti”, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „Fram”, „Sosesc păsările călătoare”, „Secretul lui Bachus”, „Secretul lui Nemesis”, „Căsătorie cu repetiţie”, „Harababura”, „A doua cădere a Constantinopolului”, „Milionari de weekend” şi „O secundă de viaţă”, notează Mediafax.

De-a lungul carierei, Geo Saizescu a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi actori, între care Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu, Stela Popescu, Maia Morgenstern, Valentin Teodosiu, Şerban Ionescu, Draga Olteanu-Matei, Dorina Lazăr etc.

După cum singur declara, şi-a iubit toate filmele, niciunul nefiind mai presus decât altul şi singurul său regret a fost acela că nu a făcut mai multe pelicule. De asemenea, Geo Saizescu a fost un pedagog renumit şi şi-a dorit mereu să împărtăşească arta cinematografică mai tinerilor săi colegi.

Citiţi şi: Geo Saizescu, prezent la un eveniment dedicat lui Constantin Brâncuşi

A scris cărţile „Jurnalul unui bătrân lup de cinema” şi „Păcală se întoarce şi.. rămâne!”.

Geo Saizescu a primit numeroase premii şi distincţii, între care şi premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj.

Foto cu Geo Saizescu: Ziarul Ring

26
/01
/17

INTERVIU „Cred că experimentul este obligatoriu pentru un artist”, afirmă regizorul Adrian Sitaru. Despre noul său lungmetraj „Fixeur”, acum în cinematografe, spune că, „fiind un film despre jurnalism şi jurnalişti, am încercat să reproducem şi să amestecăm stilistica de reportaj TV de calitate în cea de cinema clasic”.

26
/01
/17

Filmele ''Bacalaureat'' al regizorului român Cristian Mungiu și ''Toni Erdmann'', cu participare românească, al regizoarei germane Maren Ade se numără printre nominalizările la premiile franceze Cesar, la categoria ''Cel mai bun film străin''. ''Elle'' de Paul Verhoeven și ''Frantz'' de François Ozon domină nominalizările la „Oscaruri franceze” - câte 11 fiecare -, inclusiv la categoriile ''Cel mai bun film'' și ''Cel mai bun regizor''.

25
/01
/17

Viitorul film din seria "Star Wars" se va numi "The Last Jedi" și va fi lansat la 15 decembrie 2017. Filmul, care va fi regizat de Rian Johnson, va prezenta noile aventuri ale lui Luke Skywalker (Mark Hamill) și Princess Leia (Carrie Fisher). Anterior filmul era cunoscut pur și simplu sub numele "Episode VIII".

24
/01
/17

“TONI ERDMANN”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, intră în cursa pentru trofeul OSCAR la categoria cel mai bun lungmetraj străin la cea de-a 89-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film. Evenimentul va avea loc pe 26 februarie 2017 la Teatrul Dolby din Hollywood, Los Angeles.

24
/01
/17

Anul acesta, pe baza listei premierelor din 2016, pusă la dispoziție de Centrul Național al Cinematografiei, 21 de lungmetraje sunt eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2017, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România. Evenimentul va avea loc la sfârșitul lunii martie, în București.

24
/01
/17

Astăzi este ziua în care cinefilii din întreaga lume vor afla nominalizările la Premiile Oscar 2017. Printre marile favorite, la cele mai importante categorii de premii, se numără peliculele „La la Land”, „Moonlight” şi „Manchester by the sea”. Nominalizările vor putea fi urmărite în direct la Digi24, de la ora 15.15.

20
/01
/17

Simplu spectator de cinema, năist dintotdeauna, salut călduros apariția filmului „6.9 grade pe scara Richter”, de Nae Caranfil. E o nebunie. E de un ludic dus la extrem.

19
/01
/17

Relansat pe platforma Cinepub, "E pericoloso sporgersi" (1993), de Nae Caranfil, a fost unul dintre cele mai neaşteptate filme din cinematografia română a anilor `90 şi rămâne unul dintre cele mai reuşite şi proaspete debuturi.

19
/01
/17

Industria cinematografică internaţională a intrat în linie dreaptă pentru cel mai important eveniment al său: Gala Premiilor Oscar. Pentru al treilea an consecutiv, Digi24 şi Digi Film vor transmite, în direct şi în exclusivitate, festivitatea de decernare a premiilor Academiei Americane de Film, care va avea loc la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

19
/01
/17

„Statele unite ale iubirii”, drama scrisă și regizată de polonezul Tomasz Wasilewski, intră de mâine în cinematografe din: București, Bârlad, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Deva, Gura Humorului, Focșani, Iași, Odobești, Pitești, Târgu Mureș, Timișoara, distribuit de Transilvania Film.

18
/01
/17

Unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, Ion Besoiu, a murit, astăzi, la vârsta de 85 de ani, la institutul pentru boli cardio-vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu", din Capitală. De-a lungul bogatei sale cariere, Ion Besoiu ainterpretat zeci de roluri în pe scenă și pe platourile de filmare.

18
/01
/17

Saroo are doar 5 ani când se pierde de fratele lui mai mare și ajunge într-un tren care-l duce de-a lungul Indiei, în Calcutta, la mii de kilometri depărtare de locul unde s-a născut şi de familie. Înainte de a fi adoptat de un cuplu din Australia, micuţul supravieţuieşte numeroaselor încercări şi primejdii întâlnite. Apoi, 25 de ani mai târziu, porneşte în căutarea familiei sale, încercând să reajungă acasă.