George Enescu – cele mai importante momente din viața unui geniu
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-enescu-cele-mai-importante-momente-din-viata-unui-geniu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE ”Viaţa mea toată am pus-o fără preget în serviciul artei, iar arta mea este pusă la dispoziţia lumii întregi”. Aşa se definea în 1936 marele compozitor şi interpret George Enescu (1881-1955).

Un articol de Georgeta Filitti|11 iulie 2017

La 5 ani, micul moldovean compunea prima piesă pentru vioară și pian intitulată Țara românească. Așa cum restul oamenilor au nevoie de aer ca să trăiască, cel alintat de familie cu numele de Jurjac avea nevoie de muzică, de universul sunetelor.

Din fericire, profesorul Eduard Caudella, de la Iași, apoi cei de la Conservatorul din Viena, între care J. Hellmesburger junior, au înțeles imediat că se află în fața unui copil minune și l-au tratat ca atare. Se vorbea atunci, în 1890, de ”un Mozart român”. Își desăvârșește pregătirea muzicală la Paris, avându-i ca profesori, între alții, pe Jules Massenet și G. Fauré. Are 17 ani când i se cântă, cu orchestra Colonne, Poema română. În 1899 dobândește Marele premiu al Conservatorului din Paris; în același an își cumpără o vioară Stradivarius (și cu ajutorul unei subscripții publice din țară).

E lansat în lumea artei de marea pianistă Elena Bibescu, cea care avea un salon faimos în capitala Franței. Își împarte timpul între Paris și București, dând concerte alături de J. Thibaud, Elena Bibescu, Dim. Dinicu, Th. Fuchs, DallʹOrso, Pablo Casals, Saint Saens etc. În 1902 debutează la Berlin; în același an devine membru al Societății compozitorilor francezi. La București desfășoară o activitate concertistică excepțională. La 15 martie 1903 organizează un spectacol de gală pentru a marca cel de al 150-lea concert al său. La sfârșitul anului își face debutul la Londra. Uimitoarea sa putere de muncă îi îngăduie să formeze un trio, apoi un cvartet, cu care oferă concerte în marile capitale europene.

Concomitent face parte din juriul Conservatorului din Paris, are prime audiții în marile săli de concert. Din 1913 se decernează premiul George Enescu pentru compoziție. Donează parte din onorariile sale pentru dotarea Ateneului Român cu o orgă. Toată activitatea concertistică este dublată de o creație componistică de excepție. Efectuează turnee în Belgia, Italia, Rusia, Olanda, Germania, Ungaria, Spania, Portugalia  iar mari orchestre din SUA includ în repertoriul lor lucrări ale sale. La București au loc concerte în exclusivitate cu operele sale. Unele au scop caritativ. Este prețuit și susținut de regina Elisabeta. Se implică în efortul de înființare a Operei române. În 1915 inițiază ciclul de opt concerte consacrate Istoriei viorii și întreprinde turnee în întreaga țară.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

După izbucnirea Primului Război Mondial, George Enescu participă neobosit la opera de susținere morală a suferinzilor. Concertează în spitale, sanatorii; pleacă la Iași, unde organizează orchestra Teatrului Național, apoi Societatea simfonică ce îi va purta numele. Când revin vremurile de pace, muzicianul continuă aceeași inegalabilă activitate interpretativă și de creație. În 1920 devine președintele Uniunii Compozitorilor Români, reia seria turneelor internaționale, incluzând (din 1923) SUA și Canada. În acest timp, la Tețcani, moșia Marucăi Cantacuzino, cea care, în 1937, îi va deveni soție, începe să lucreze la creația sa capitală, opera Oedip. Face parte din Asociația laureaților Conservatorului din Paris și din Clubul International House (New York). Începe să țină, din 1928, în străinătate, cursuri de interpretare pentru vioară. Tot atunci îi devine elev, la Sinaia, Yehudi Menuhin.

În 1929 e membru al Academiei de Arte Frumoase din Paris iar peste doi ani e ales rector al Academiei de Muzică din București. În 1932 devine membru al Academiei Române.

Concerte în țară și străinătate, cursuri, activitate dirijorală se succed într-un ritm amețitor; când izbucnește Al Doilea Război Mondial, George Enescu se dedică în același spirit umanitar celor aflați în nevoie: cântă pentru răniți, ajută bănește bolnavi, muzicieni șomeri, participă masiv la opere de binefacere. Numele său e celebru în străinătate în asemenea măsură încât BBC îi consacră, la aniversarea din 1941, o întreagă emisiune.

George Enescu a părăsit România în 1946, continuând o carieră triumfală în Occident, chiar dacă străbătută de privațiuni. S-a stins la Paris în mai 1955. Palatul Cantacuzino, donat de soția sa pentru a deveni Muzeul muzicii George Enescu, își așteaptă încă menirea dispusă de generoasa femeie.

12
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

11
/12
/13

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horațiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

10
/12
/13

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

09
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În februarie 1967, regizorul Sică Alexandrescu publica în revista „Teatrul” portretul lui Ion Iancovescu, actorul care „parcă se juca, nu juca”. Iancovescu a fost mentorul multor actori de succes (printre care şi Grigore Vasiliu Birlic) şi fondator al câtorva teatre bucureştene. Reproducem integral articolul apărut în revista „Teatrul”: Au trecut peste 50 de ani din […]

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.