„George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo“, CD-ul săptămânii la Radio Klassik Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-enescu-integrala-creatiei-pentru-pian-solo-cd-ul-saptamanii-la-radio-klassik-viena/

Albumul „George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo“, în interpretarea Ralucăi Ştirbăţ, a fost desemnat de postul Radio Klassik din Viena „CD-ul săptămânii“ 13-19 februarie. Premiera discografică a casei de discuri germană Hänssler Classic a apărut în octombrie 2015 şi cuprinde toate lucrările pentru pian finalizate de compozitorul George Enescu.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2016

Pe 16 decembrie, albumul a fost lansat în Austria în cadrul unui concert susţinut de Raluca Ştirbăţ la Sala Bösendorfer a Mozarthaus din Viena, organizat de Institutul Cultural Român de la Viena în seria evenimentelor sale „Enescu şi Viena“.

În România, discul a fost lansat în  decembrie anul trecut la Palatul Cantacuzino şi la Casa arhitectului Ion Mincu – sediul Ordinului Arhitecţilor din România, alături de volumul George Enescu: Meisterwerke (editura Frank & Timme, Berlin, 2015), ediţia în limba germană a lucrării Capodopere enesciene de Pascal Bentoiu (traducerea: Larisa Schippel, Julia Richter, Raluca Stirbăţ). Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limba germană cu sprijinul Institutului Cultural Român prin TPS – Translation and Publication Support Programme.

Albumul „George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo“ a fost desemnat Discul anului 2015 în România în cadrul campaniei „Votează discul de enescumuzică clasică al anului 2015“, derulată pe site-ul Radio România Muzical.

Deși George Enescu a devenit celebru ca violinist legendar cu „sunet inconfundabil“ și „tehnică înspăimântătoare“, prea puțini știu astăzi că el era un pianist cel puțin la fel de impresionant, care s-a bucurat din plin de admirația și chiar invidia unora dintre colegii săi. Încă din copilărie, pianul – descoperit în casa mamei de la Mihăileni – a devenit instrumentul său preferat, fapt oglindit în opera sa.

Albumul discografic de față (3 CD-uri) prezintă în premieră creația pianistică enesciană în integralitatea ei și include patru premiere absolute (printre care Sonata „Torso“ pentru pian în fa diez minor sau „Sonatensatz“, compusă în 1912 și descoperită în 1993 de Clemansa Firca în arhivele Muzeului Enescu din București), precum și trei prime înregistrări pe CD. Nu avem de-a face cu schițe ori fragmente, ci cu lucrări finite, datate și semnate de compozitorul român. Albumul oferă astfel o viziune de ansamblu unică și o călătorie în devenirea muzicală a compozitorului George Enescu. – Raluca Ştirbăţ

Foto: George Enescu – facebook, wikipedia

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.