George Enescu promovat la Varșovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-enescu-promovat-la-varsovia/

O suită de evenimente de promovare a creaţiei şi personalităţii lui George Enescu, precum şi a Concursului „George Enescu”, organizat în toamna acestui an, la Bucureşti, vor avea loc la Institutul Cultural Român de la Varşovia pe data de 17 mai.

Un articol de Liliana Matei|17 Mai 2016

În colaborare cu Universitatea Națională de Muzică „Fryderyk Chopin” de la Varșovia, Institutul va prezenta elemente puțin cunoscute publicului din capitala poloneză, legate de viața și opera muzicianului român. În data de 17 mai, Universitatea omagiază personalitatea compozitorului Stanisław Wisłocki, printr-o conferință, un concert și o expoziție de fotografie. Toate cele trei contexte vor cuprinde o componentă enesciană.

Stanisław Wisłocki, unul dintre importanții compozitori polonezi, mulți ani rector al Universității Naționale de Muzică „Fryderyk Chopin” de la Varșovia, a fost elev al lui George Enescu, petrecându-și o bună bucată de vreme la București, sub îndrumarea maestrului. Wisłocki și-a început cariera în România, ca pianist și dirijor. Întors la Varșovia, în 1945, a înființat și dirijat mari orchestre, printre care cea a Filarmonicii din Poznań. A fost ani îndelungați dirijorul Filarmonicii varșoviene și a prestigioasei orchestre NOSPR din Katowice.

Prin evenimentele plănuite la Varșovia, ICR își propune să readucă în conștiința publicului polonez atât personalitatea celor doi muzicieni, cât și o filă mai puțin cunoscută din istoria relațiilor româno-polone, în acest caz în dimensiunea ei muzicală, se arată într-un comunicat de presă. Invitatul ICR Varșovia la manifestările amintite va fi violonista poloneză Michalina Radzińska, absolventă a Universității de Muzică din Bydgoszcz, muzician preocupat de creația lui George Enescu, despre care în prezent își scrie teza de doctorat. D-na Radzińska interpretează frecvent lucrări enesciene, promovând constant muzica marelui compozitor român în Polonia.

În cadrul conferinței din 17 mai, Radzińska va susține prelegerea cu titlul „George Enescu și personalitatea sa artistică”, menită să lărgească aria de cunoaștere a vieții și operei lui Enescu în Polonia, înrâurirea și aportul avute asupra formării lui Wisłocki, de asemenea să pună în discuție contribuția celor doi muzicieni, român și polonez, la istoria universală a muzicii. În concertul care va închide suita de evenimente, ea va interpreta, alături de pianista Viola Łukaszewska, trei lucrări enesciene: Aria (1909), Baladă (1895), Andantino malinconico (1951).

Pe parcursul evenimentului vor fi distribuite materiale de promovare a Concursului Internațional „George Enescu” 2016, precum și o broșură de prezentare a vieții și operei lui George Enescu, în limba polonă.

27
/09
/19

În deschiderea stagiunii simfonice 2019-2020  a Filarmonicii „George Enescu”, care va avea loc, joi și vineri, 3 și 4 octombrie 2019, de la ora 19.00, la Ateneul Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, îl are invitat pe solistul Liviu Prunaru, concertmaistru al Orchestrei Regale Concergebouw.

26
/09
/19

Octombrie este una dintre lunile preferate ale iubitorilor de literatură, de film, de teatru și, de ce nu, de festivaluri. Iată ce ne atrage atenția în mod special dintre spectaculoasele evenimente ale lunii!

25
/09
/19

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu - “…le rendez-vous de la planète musicale” - s-a încheiat în acordurile Simfoniei nr.1, de Ceaikovski, cu viziunea copleșitoare a Orchestrei Regale Concertgebow din Amsterdam. Melomanii au petrecut aproape 200 de ore imersați în muzică interpretată la cel mai înalt nivel internațional.

20
/09
/19

Soprana Olga Bezsmertna, solistă a Operei de Stat din Viena, va interpreta rolul Donnei Elvira în spectacolul Don Giovanni de Mozart, prezentat de Orchestra de Cameră din Basel, în data de 22 septembrie, la Ateneul Român. Soprana Miah Persson, anunțată anterior în distribuție și-a anulat deplasarea la București din cauza unor urgențe de familie.

19
/09
/19

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu și-au făcut încă planuri pentru weekend să își facă spontan o bucurie. Frumusețea locului și a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă șansa iubitorilor de artă și frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendințele în diferite domenii artistice și ce îndrăgește publicul de afară. 

17
/09
/19

Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului SoNoRo va avea loc în perioada 1-17 noiembrie 2019, în București, Sibiu și Cluj-Napoca. Anul acesta, Festivalul va purta numele DaDa și va fi dedicat puternicei energii creatoare a fenomenului dadaist, pornit la începutul secolului XX, în Zürich, de un grup de artiști europeni, organizat în jurul scriitorului de origine română, Tristan Tzara.

16
/09
/19

Dirijorul Emerit Mariss Janson a fost nevoit să își anuleze concertele alături de Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam în datele de 18 și 19 septembrie și pe 21 septembrie la București, din motive de sănătate. Orchestra este recunoscătoare dirijorului român Cristian Măcelaru, care a fost de acord să preia programul neschimbat în timp atât de scurt.

16
/09
/19

Pe scurt, în cifre, a doua treime a Festivalului Internațional „George Enescu” a însemnat 25 de spectacole, 68 de lucrări, apartinând unui număr de 38 de compozitori, de la contemporani, chiar patru prime audiții, la Beethoven, Rahmaninov, Wagner, Sostacovich, Britten, Richard Strauss, Poulenc, Grieg, Ravel, Brahms, Lutoslavki, Simanowski, Lipatti, Ligeti și, în fiecare zi, cel puțin o lucrare semnată George Enescu.

Page 3 of 13912345...102030...Last »