George Ivaşcu, noul ministru al Culturii
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-noul-ministru-al-culturii/

George Ivaşcu, propus de PSD pentru funcţia de ministru al Culturii, este actor, regizor, dar şi manager şi fondator al Teatrului Metropolis din Bucureşti, fiind un susţinător şi promotor al tinerei generaţii de creatori.

Un articol de Ziarul Metropolis|26 ianuarie 2018

Născut pe 15 februarie 1968 în Bucureşti, George Ivaşcu are peste 25 de ani de carieră şi a jucat pe scenele celor mai importante teatre din Bucureşti şi din ţară, fiind angajat în 1993 la Teatrul de Comedie, apoi în 1996 la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti (TNB)

Este fondatorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, primul teatru de proiecte din România, pe care l-a înfiinţat în anul 2006, devenind directorul şi managerul acestuia.

A avut roluri principale în piese de mare succes: Crăcănel în „D’ale carnavalului”, Tipătescu în „O scrisoare pierdută”, ambele semnate I.L. Caragiale, Don Juan în piesa „Don Juan moare ca toţi ceilalţi” de Teodor Mazilu, Orsino din „A douăsprezecea noapte” de Shakespeare, Levin în „Anna Karenina”, Brânzovenescu din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale şi multe altel.

A regizat mai multe spectacole cum ar fi „Căsătoria” de Gogol, „Şase personaje în căutare unui autor” de Luigi Pirandello, „Opt femei” de Robert Tomas şi altele.

Este conferenţiar universitar doctor la Universităţile naţionale de artă teatrală şi cinematografică din Bucureşti şi Sibiu, unde împărtăşeşte din experienţa sa studenţilor.

Este căsătorit cu Alice Barb, regizor, actor și director la Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3.

Pe 13 mai 2004 George Ivașcu a fost decorat de Preşedintele României Ion Iliescu în Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

Structura guvernului, anunțată de premierul desemnat Viorica Dancilă:

Vicepremier, ministrul Dezvoltarii – Paul Stanescu

Vicepremier, ministrul Mediului –  Gratiela Gavrilescu

Vicepremier fara portofoliu – Viorel Stefan

Vicepremier pentru parteneriate strategice – Ana Birchal

Mnisterul de Interne – Carmen Dan

Ministerul de Externe – Teodor Melescanu

Ministerul Apararii – Mihai Fifor

Ministerul de Finante: Eugen Teodorovici

Ministerul Justitiei – Tudorel Toader

Ministerul Agriculturii – Petre Daea

Ministerul Educatiei – Valentin Popa

Ministerul Economiei – Danut Andrusca

Ministerul Sanatatii – Sorina Pintea

Ministerul Energiei – Anton Anton

Ministerul Transporturilor – Lucian Sova

Ministerul Fondurilor Europene – Rovana Plumb

Ministerul mediului de afaceri – Stefan Radu Oprea

Ministerul Culturii  – George Ivascu

Ministerul Apelor si Padurilor – Ion Denes

Ministerul Cercetarii – Nicolae Burnete

Ministerul Tineretului si Sportului – Ioana Bran

Ministerul Turismului – Bogdan Trif

Relatia cu Parlamentul – Viorel Ilie

Ministru delegat pentru afaceri europene – Victor Negrescu

Romanii de pretutindeni – Natalia Intotero

Miniştrii desemnaţi urmează să fie audiaţi luni în comisiile parlamentare, apoi votaţi în plenul Parlamentului. Ulterior, aceştia vor depune jurământul la Cotroceni.

Foto: George Ivaşcu – Ziarul Metropolis

Citiţi şi:
12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

08
/06
/23

„Acest spectacol a renăscut pe moartea lui Bobò”. Am încercat în „La Gioia“ să redau sufletul lui. El este aici, trăiește încă, prin memoria, prin viața sa.