George Ivașcu: „Somn uşor, distinsă doamnă a teatrului românesc!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-somn-usor-distinsa-doamna-a-teatrului-romanesc/

“Când am să fiu acolo Sus de tot, am să mă uit în jos, şi am să mă întreb dacă steluţa mea de pe pământ mai străluceşte”.

Un articol de George Ivașcu|16 octombrie 2019

Când am pornit construcţia acestui teatru, m-a frământat mult ideea găsirii unui principiu unificator în lumea fragilă a teatrului în care frumuseţea se măsoară şi se consumă în seara spectacolului, dar şi piere odată cu încheierea acestuia. Am convingerea că astăzi, tocmai pentru că valoarea prezentului se măsoară atât de simplu în sintagma lui “acum şi aici”, nevoia bucuriei celebrării marilor valori pe care teatrul romanesc le are, este cu atât mai acută. Am considerat că actul firesc al rememorării nu este doar unul necesar, ci este de datoria noastră, a generaţiilor mai tinere, să ne reamintim şi să omagiem ceea ce consfinţeste de altfel teatrul dintotdeauna, actorul.  Aşa s-a născut ideea galelor de la Metropolis. Acum un an, exact în luna octombrie, gândurile mele se îndreptau din nou  către doamna Tamara Buciuceanu. Îi promisesem atunci când am sunat-o de ziua ei, în august, să-i dedicăm o gală, o seară… aici, la Metropolis. „O seară între prieteni”, îmi completa ea, „o oră şi nu mai mult. Atât. Discret, te rog, şi fără fast”. Asta era şi esenţa doamnei Tamara Buciuceanu, regina comediei româneşti: generozitatea fiinţei sale de a spera ca fiecare să-i devină egalul dumneai. A plecat dintre noi poate omul Tamara, actriţa a rămas şi va fi aici mereu cu reverberanţa celui mai molipsitor râs din lume, în inimile şi sufletele noastre, astăzi însă, atât de triste.

George Ivaşcu – Manager, Teatrul Metropolis

Anul trecut, la 12 ani de Teatru Metropolis, în cadrul unei Gale care s-a desfășurat pe 17 decembrie, actrița fusese sărbătorită la împlinirea a 90 de ani și a 66 de ani de la debutul pe scena din România. Foto: Dragoș Ivan

11
/10
/14

Filosoful şi matematicianul francez René Descartes, autorul celebrului dicton "Cogito ergo sum" ("Cuget deci exist"), prezenta o excrescenţă osoasă de aproximativ 5,4 centimetri pătraţi în zona sinusurilor, o tumoare benignă care nu a avut însă legătură cu moartea sa, potrivit oamenilor de ştiinţă.

10
/10
/14

"Câinele japonez", debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este eligibil pentru nominalizarea la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin la gala din 2015, alături de pelicule din alte 82 de ţări, potrivit anunţului făcut joi de Academia americană.

10
/10
/14

Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în “Cuscrii”, un film regizat de Radu Potcoavă. Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociației Criticilor de Film la Los Angeles, sunt doar câteva dintre premiile câștigate de Luminița Gheorghiu, de-a lungul carierei.

10
/10
/14

În 95% din cazuri, atunci când ne uităm la un personaj feminin pe o scenă românească ceea ce vedem este un punct de vedere masculin. La noi, poveștile femeilor sunt spuse de către bărbați. Ce-ar fi să aflăm ce au de spus femeile despre ele însele? Acesta este punctul de plecare pentru tema primei ediții a Platformei Internaționale de Teatru București - „Viitorul este feminin”.

10
/10
/14

Naţionaliştii de pripas şi-au pus fularul tricolor în jurul gâtului şi au ieşit la defilare. Că nu ştiu ei foarte bine ce e dragostea...de ţară, de fotbal, de oameni, nici nu mai contează, o gură mare e capabilă să anihileze un întreg batalion de idei, sentimente şi concepte bine structurate.

09
/10
/14

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2014 a fost acordat scriitorului francez Patrick Modiano, "pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie", a precizat Comitetul Nobel. Patrick Modiano are 69 de ani şi este cel de-al 11 scriitor de origine franceză care câştigă Premiul Nobel pentru literatură.

09
/10
/14

Cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internațional de Film Comedy” debutează vineri, 10 octombrie. Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, este programat în Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic.