Gheorghe Dinică: povestea unei vieți
https://www.ziarulmetropolis.ro/gheorghe-dinica-povestea-unei-vieti/

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

Un articol de Monica Andrei|1 ianuarie 2015

În teatru, s-a impus convingător şi puternic, fără grimă, fără perucă, cu o forţă ce emana diversitatea de caractere pe o claviatură de registre diferite: putea fi un cinic sau un dispreţuitor sarcastic, o lichea grotescă, un intrigant diabolic, sau, la fel de bine, un generos simpatic, un naiv romantic sau un înţelept.

Nu l-am cunoscut personal şi nu l-am văzut niciodată în spectacole de serviciu, iar atunci când intra în scenă vrăjea locul. Am în mintea mea vie amintirea zilei când a primit „Doctor Honoris Causa”, la U.N.A.T.C., alături de Marin Moraru şi de Victor Rebengiuc. Era emoţionat. Ne-a povestit cum actriţa Dina Cocea l-a văzut într-o trupă de amatori şi i-a spus să vină la examenul de admitere la Facultatea de Teatru. Ne-a mărturisit sincer că iubeşte personajul negativ, pentru că „dă viaţă întregului şi rămâne în mintea publicului mai mult”. Atunci, am râs, am plâns, am aplaudat, i-am admirat tăcerea…

Cinematograful din cartier a fost prima mea şcoală

Povestea vieţii actorului Gheorghe Dinică a început într-un cartier bucureştean. Cel care avea să devină un actor uriaş s-a născut în 1 ianuarie 1934, într-o iarnă lungă şi tristă, când în Europa aveau loc înfiinţarea unor organizaţii fasciste, lucru ce a dus la înfruntări violente. Tot atunci, Luigi Pirandello a primit Premiul Nobel.

Nu şi-a imaginat cineva cum băiatul de pe străzile pline de praf și mizerie ale cartierului Griviţa, crescut pe la unchi, mătuşi şi bunici, va ajunge într-o zi celebru în teatru şi film.

“Da, m-am născut într-o iarnă în Giuleşti. Un cartier de periferie, cu o viaţă ca atare. Nu aveam costumaţie contra frigului. Purtam pantofi cu talpa de lemn. Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, crescut pe stradă şi de prieteni mai degrabă decât de familie. Ce imagini din copilărie îmi revin în minte? Imaginea bombardamentului din 4 aprilie.

gheorghe dinica

Războiul n-am să-l uit niciodată. Am scăpat printr-o minune. Bomba a căzut peste casă şi eu eram în pivniţă; m-a scos afară suflul. În lumea debusolată de după război, în viaţa mea nedirijată de cineva, cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat a fost faptul că am descoperit cinematograful. Pe atunci era un sistem de proiecţie non-stop, puteai să stai în sală până seara, când te dădeau afară la ora închiderii.

Am văzut atunci o mulţime de filme. Filmul a fost o lume care a venit spre mine la momentul potrivit şi mi-a dat o altă pornire. Teatrul? L-am descoperit mai târziu, la Naţional, când am văzut nişte actori mari care m-au pus pe gânduri: Storin, Bălţăţeanu, Manolescu şi alţii. Cinematograful din cartierul meu era prima mea şcoală. Săraci, săraci, dar puteam vedea filme la discreţie.”

Crescând singur, nu terminase şcoala, că a trebuit să-şi ia o slujbă, ca să aibă din ce trăi. Se angajează ca lucrător la poştă. Difuza presa. Prin 1954, juca ca artist amator la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde Nic Moldovan, asistentul lui Şahighian, înfiinţase o trupă de teatru. Alături de Ştefan Radof fusese distribuit în spectacolul cu piesa “Jocul de-a vacanţa” de M. Sebastian. “Mă simţeam aşa de bine pe scenă, ca şi cum eram acolo dintotdeauna. Nici eu nu ştiam exact de ce.”

A dat admitere de trei ori la Teatru, dar n-a povestit vreodată prin interviuri c-ar fi fost marcat că n-a intrat din prima. La clasă i-a avut profesori pe Dina Cocea şi pe asistentul Ion Cojar.

“Dina Cocea ne învăţa să gândim şi să căpătăm idei. Reţinem stimularea gândirii, stăruinţa asupra detaliului, de ton, de gest, de mişcare, în munca de compunere a unui rol. Aş adăuga şi a privirii, dacă aş şti că expresia ochilor poate fi determinată sau studiată la orele de actorie. Dar bănuiesc că jocul ochilor nu se poate studia, altfel nu-mi explic frecventele priviri absente şi inexpresive de care am avut parte în multe spectacole într-o jumătate de secol. Sigur, acesta e un dar de la natură, îl ai sau nu-l ai, ştiu fiinţe deosebite ce atrag cu privirea ca un magnet, în sensul celor spuse de Caragiale la prima întâlnire cu tânărul Eminescu – nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru.”

Gheorghe Dinică a făcut parte din promoţia de aur a teatrului românesc alături de: George Constantin, Amza Pellea, Silvia Popovici, Constantin Rauţchi, Sanda Toma, Mircea Albulescu, Draga Olteanu-Matei. Mulţi dintre actori nu mai sunt printre noi.

Radu Beligan m-a angajat la Comedie apoi m-a luat la Naţional

După absolvirea Facultăţii de Teatru, joacă la Teatrul pentru Tineret şi Copii, apoi David Esrig şi Radu Beligan îl cheamă la Teatrul de Comedie din Bucureşti. “Am fost remarcat de un coleg regizor, David Esrig, care a fost marea şansă a vieţii mele. Am fost angajat de Radu Beligan la noul Teatru de Comedie, care avea o trupă de 30 de actori, unul şi unul… Am avut şansa să fiu în preajma unor oameni interesanţi, a unor minţi sclipitoare. Cu Esrig aveam program de cantonament, acasă mergeam doar ca să dormim. De la opt dimineaţa făceam mişcare scenică, dicţie, repetam.”

Dacă Thersit din “Trolius şi Cresida” i-a adus renumele de “fenomenul Dinică”, iar în “Nepotul lui Rameau” a atins performanţă, cu rolul din “Umbra” iese la lumină. Succesele curg. Din 1972 devine actorul Teatrului Naţional din Bucureşti, după ce actorul Radu Beligan preia conducerea. Avea 38 de ani.

“Radu Beligan şi-a luat toată trupa de la Comedie. Şi aici, slavă Domnului, am jucat mult. Mi-e greu să-mi amintesc rolurile care mi-au plăcut cel mai mult. De spectacolul <<Gaiţele>> mă leagă amintirile cele mai plăcute. S-a jucat zece ani, a fost şi ecranizat. Un spectacol care mi-a mers la inimă a fost <<Ploşniţa>> de Maiakovski. Şi <<Scrisoarea pierdută>> în regia lui Beligan unde l-am jucat pe Caţavencu, mi-a adus o mare satisfacţie. Apoi, <<Aşteptându-l pe Godot>>, unde l-am avut partener pe admirabilul Marin Moraru.”

Pe prima scenă a ţării joacă până în ultima clipă a vieţii. Din 2002 devine Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti şi Cetățean de onoare al Bucureștiului.

„Fenomenul Gheorghe Dinica” în film

A jucat în peste 70 de filme şi a luat chiar și premii internaţionale. “Când intra pe platourile de filmare, toţi actorii rămâneau încremeniţi: actorii tineri, figuraţia, echipa tehnică, toţi devin inhibaţi de prezenţa lui Dinică”, declara Andrei Blaier într-un interviu, după ce l-a distribuit în filmul “Dulcea saună a morţii”. Impunea prin prezenţă fără să facă nimic, unde apărea vibra aerul în jur. Actorul are o activitate bogată în film de televiziune şi seriale.

Gheorghe Dinică a înregistrat mai multe Cd-uri cu muzică de petrecere și romanțe, de altfel actorul cînta, uneori, în cîteva localuri din București, precum şi la „Șarpele roșu”, unde își petrecea timpul alături de prietenii săi, regretatul actor Ștefan Iordache și cîntărețul Nelu Ploieșteanu. “Cântece de petrecere” (2003), “Cântece de petrecere 2” (2003), “Romanțe” (2004), “Parol că te iubesc” (2006).

De-a lungul carierei a primit Premiul de excelență – UNITER (1999) şi Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul T.I.F.F (2006).
Activitatea din film a fost încununată cu numeroase premii naţionale: UCIN, pentru rolurile din filmele: „Filantropica”, “Casa din vis”; precum şi Premiul ACIN pentru rolurile din filmele: „Figuranții”, „Cuibul de viespi”, „Secretul lui Herodot”„Ilustrate cu flori de câmp”, „Explozia”, „Felix și Otilia”, „Bariera”, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”; Diploma de interpretare acordată de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, pentru „Orient Expres”.

Premii internaţionale: Premiul Troia (Portugalia) pentru „Patul conjugal” în regia lui Mircea Danieliuc; Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul din filmul „Prin cenușa imperiului”; Marele premiu la Paris pentru rolul din spectacolul „Troilus și Cresida” de William Shakespeare.

S-a căsătorit la 60 de ani cu Gabriela Georgeta, despre care spunea: „Un rol foarte important îl are înţelegerea pe care o avem unul pentru celălalt, în afara de simpatiile reciproce fără de care nu ne-am fi adunat… E o femeie care are o relaţie clară cu viaţa şi care a făcut ordine în dezordinea existenţei mele”. Actorul a iubit copiii, dar nu şi-a dorit să fie tată.

În 10 noiembrie 2009, s-a frânt şi ultima petală din buchetul anilor, anunţând plecarea printre lumini şi umbre a actorului Gheorghe Dinică. Astăzi, o plăcuţă cu numele actorului poate fi văzută sub Gongul Thaliei, inaugurat în decembrie 2013, în Piaţa Timpului – proiect iniţiat de Teatrul Metropolis şi directorul său, George Ivaşcu, împreună cu Primăria Capitalei.

Sursa citatelor: Constantin Paraschivescu – “Histrion de cursă lungă Gheorghe Dinică”, Revista Teatrul Azi

Foto cu Gheorghe Dinica – acasatv.ro / tnb.ro

31
/10
/14

Puține filme ar fi fost mai potrivite pentru a deschide noua ediție Anim’est Chișinău decât simpaticul „Minuscule - La Vallée des fourmis perdues” („Minuscule: Valea furnicilor pierdute”), o producție franceză din 2013 realizată de Thomas Szabo și Hélène Giraud.

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.