Gigi Căciuleanu, aniversat la 70 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-aniversare70-ani-la-tnb/

Cu ocazia aniversării a 70 de ani a maestrului Gigi Căciuleanu, duminică, 14 mai 2017, a avut loc un eveniment special dedicat artistului, la Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti şi totodată a fost programat spectacolul D’ale noastre (joi 11 mai 2017).

Un articol de Corina Dima|19 mai 2017

Evenimentul – conferinţă intitulat ’’L’Om GiGi: Linii Trasee Semne Sensuri’’ a fost o incursiune în laboratorul de creație al artistului. Gigi Căciuleanu a tras cortina de-o parte şi ne-a invitat, într-un mod firesc, în lumea sa plină de frumos.

O lume cu miresme de muzică şi poezie, cu toate glasurile Pământului înfrăţite într-un dans al descoperirii, umorului şi bucuriei de a fi, o lume cu oameni speciali care i-au modelat parcursul artistic – de la profesoara şi mentorul său, Miriam Răducanu sau „Măiastra’’, la tinerii săi discipoli.

Cu o prezenţă impunătoare şi atât de expresivă, îmbrăcat în negru (într-o ţinută lejeră, de parcă ar fi venit de pe stradă) Căciuleanu a dansat cu dăruire şi firesc, vrăjind şi uimind audinţa cu energia sa, la cei 70 ani! Apoi a citit versuri din poeziile scrise chiar de dânsul şi l-a invitat pe dansatorul Daniel Pop să îi ţină companie, într-un balans al metaforelor – poezia, cuvântul, ilustrate prin dans, mişcare.

’’Scriem cum vorbim, vorbim cum gândim, gândim cum dansăm şi dansăm cum scriem’’ a descifrat artistul. Căciuleanu a făcut o paralelă între limbile străine din toate zările şi dansurile popoarelor din care provin. Caligrafii şi coregrafii. Continuă parcă, precum un arc peste timp, o incursiune pe care a început-o în spectacolul montat acum 2 ani „Un minut de dans sau Uf!!!“.

Aflăm despre limbile slave care iubesc consoanele, cele asiatice unde cel mai mic semn schimbă tot înţelesul, scrierile arabe care arată precum dunele de nisip, limba ungurească ca o limbă extraterestră care sună a ceardaș, englezii ce au inventat o limbă foarte strânsă, concentrată, sau francezii care au un grai ce respiră ’’teatralitate animalică’’.Gigi Căciuleanu

Limba română curge frumos cu diftongi şi triftongi ca şi cum vocalele s-ar iubi una pe alta. De aici rezultă ’’un dans savant şi curgător în acelaşi timp’’. Profesoara care l-a inspirat pe parcursul acestor ani, muza sa, Miriam Răducanu,’’dansează pe româneşte’’.

Şi pentru că un artist trăieşte prin arta şi inspiraţia pe care o dăruieşte celorlalţi dar şi prin seminţele pe care le sădeşte cumpătat la încolţit în ceilalţi artişti, cadourile se întorc înmiit către acesta. Câţiva dintre ucenicii săi, în frunte cu Lari Giorgescu, au apărut pe scenă şi i-au făcut o surpriză maestrului, oferindu-i, ce altceva mai frumos, decât un dans. Apoi, la invitaţia profesorului, Lari s-a întors pe scenă şi au reconstituit împreună câteva fragmente dintr-un spectacol mai vechi (Oui ba da).
Conexiunea dintre coregraf şi elevii săi este organică. Chiar dacă se află pe marginea scenei urmărind dansurile, profesorul respiră în acelaşi timp cu dansatorii, rezonează cu ei, vibrează, se transformă.

Dacă prima parte a spectacolului se construieşte în jurul dansului şi poeziei unde artistul Căciuleanu, ca un maestru de ceremonii, introduce pe rând elementele discursului (interacţiune de la artist către public), partea a doua se construieşte în sens invers, de la audienţă către artist: maestrul răspunde la întrebările publicului, primeşte cadouri şi urări în Sala Pictură a Naţionalului bucureştean.

Căciuleanu nu cere aplauze la scenă deschisă şi ovaţii, nu îi plac exagerările. Artisul ne dezvăluie omul firesc şi echilibrat în căutare de frumos în viaţă şi în artă. El ne face atenţi la lucrurile simple din jurul nostru şi ne dezvăluie câteva exemple. Şi ne împărtăşeşte din misterele din dans.

La aniversarea a 70 ani, după o intensă carieră internaţională (dansator, coordonator de ansambluri coregrafice, de ateliere sau master class-uri, din Paris până în Chile) Gigi Căciuleanu îşi păstrează tonusul creator şi energia molipsitoare şi ne dezvăluie omul cumpătat şi artistul plin de inspiraţie.

Biografie Gigi Căciuleanu

Gigi Căciuleanu (n. 13 mai 1947) este un personalitate cu o carte de vizită impresionantă: cariera sa începe la 14 ani; după Școala Națională de Coregrafie, studiază la Teatrul Bolshoi din Moscova iar la începutul anilor 70, câștigă primele premii internaționale.

În 1972, la 25 de ani, este angajat la compania Folkwang Ballet din Essen – Germania, iar în 1973 creează, în Franța, Studioul de Dans Contemporan la Grand Theatre Nancy. În anii următori conduce Baletul la Teatrul de la Nancy.

Între 1978 și 1993 colaborează cu celebrități ale dansului și muzicii, printre care: Astor Piazzola, Marius Constant, Pina Bausch, MaïaPlissetskaïa, Jeanine Richer, Jean-Michel Jarre, Guy Tudy, François Rabbath, Claude Lefevre, Santiago Sempere, Jean Le Poulain, Henri Ronse.

Coregrafiile sale intră în repertoriul Operelor din Paris, Lyon şi Avignon, al companiei lui Pina Bausch: Wuppertaler Tanztheater, al Operei din Hamburg, Roma, al Teatrului La Fenice din Veneţia, Welsh National Opera din Cardiff, la SODRE din Montevideo, la Teatrul Municipal din Sao Paolo unde colaborează cu compania braziliană de dans Cisne Negro, în Israel compania Bat-Dor. Organizează turnee cu spectacolele sale de la Paris la New York, la Berlin la Buenos Aires, Tokyo, Bruxelles.

Este decorat in Franţa cu titlul de Chevalier în Ordinului de Arte şi Litere. În 1994, se stabilește la Paris, unde fondează Compania Gigi Căciuleanu. Dansează la Paris, dar și la Santiago, la Buenos Aires, Sao Paolo și Torino. La începutul anilor 2000, conduce Direcția Artistică a Baletului Național din Chile.

Gigi Căciuleanu predă dans contemporan în ateliere și master class la instituții precum Conservatorul Naţional Superior La Villette, l’ Ecole de l’ Opéra de Paris, Conservatoarele Naţionale franceze: Boulogne -Billancourt, Annecy, Chambéry, Rennes.

Foto: Gigi Căciuleanu – Mircea Albutiu

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.