„Gigi Căciuleanu – OmulDans“, în EUROPALIA
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-omuldans-in-europalia/

Albumul „Gigi Căciuleanu – OmulDans“ va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie 2020, de la ora 19.00, la Maison Maurice Béjart, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, alături de numeroase personalităţi culturale şi diplomatice, în cadrul Festivalului Internaţional de Artă EUROPALIA, coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.

Un articol de Liliana Matei|22 ianuarie 2020

Gigi Căciuleanu, o personalitate a coregrafiei mondiale, este personajul unui album remarcabil, „Gigi Căciuleanu-OmulDans“, realizat de teatrologul Ludmila Patlanjoglu și publicat de editura ICR.

Cu ocazia lansării albumului, Gigi Căciuleanu va susține spectacol de poezie și coregrafie, „Danses-Miroirs“, în care este special invitată dansatoarea și coregrafa Fabienne Debastiani. Coregrafia și textele în limba franceză aparțin lui Gigi Căciuleanu, iar muzica spectacolului este creată de Paul Ilea, cu inserții din folclorul românesc. Volumul „Gigi Căciuleanu-OmulDans” a fost publicat de Editura Institutului Cultural Român, în colaborare cu Editura Nemira, cu sprijinul JTI International şi al Fundaţiei Art Production. Volumul este realizat în condiţii grafice excepţionale de Bogdan Căpîlnean, în trei versiuni – română, franceză, engleză.

La Bruxelles, vor fi lansare, miercuri seară, versiunile în franceză și engleză. Albumul, care are ca punct de referință dansul, sondează biografia celui numit de Pina Bausch „uriașul rebel, cu sclipiri geniale” și descrie prin text și imagine etapele sau punctele de inflexiune ale unei cariere de excepție. „Am fost întrebat care-mi sunt rădăcinile și am spus că eu umblu cu rădăcinile în valiză. Pe pașaportul meu scrie român”, mărturisește artistul Gigi Căciuleanu.

Criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu descrie, în volum, întâlnirile-destin ale „teluricului și celestului” Gigi Căciuleanu cu Miriam Răducanu, Pina Bausch și Maia Plisețkaia. „Am dorit cu acest album să fac o carte-spectacol, un album care să se citească, nu un album omagial”, apreciază autoarea.

Printre invitații la lansarea de miercuri de la Bruxelles se numărăcontele Georges Jacob de Hagen, președintele comitetului director al EUROPALIA International, Koen Clement, directorul EUROPALIA International, Dirk Vermaelen, directorul artistic al EUROPALIA International, E.S. Andreea Păstârnac, Ambasador al României în Belgia, E.S. Luminița Odobescu, Ambasador al României la UE, E.S. Lilian Zamfiroiu, Ambasador al României în ducatul Luxemburg, Bozena Coignet, coordonator de programe Europalia International, Liliana Țuroiu, director al ICR Bruxelles și coordonator general EUROPALIA România. De asemenea, sunt invitațiEcaterina Maria Constantinescu, ministru-consilier,Mariana Stoian, ministru-consilier, Cătălina Marica, consul,Sigrid Bousset, directoarea Huis van Hermann Teirlink, Eugenia Corina Cristea, consul,Michel Robert, directorul Maurice Béjart House, unde are loc lansarea albumului dedicat lui Gigi Căciuleanu.

Ludmila Patlanjoglu este un cunoscut teatrolog și critic de teatru, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București, Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Târgu-Mureș. Membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER) și președinte onorific al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) / secția română – Teatrologie. A colaborat la importante publicații culturale din România și străinătate. Membru în board-ul revistei Critical Stages/Scènes Critiques a AICT. Autoarea volumelor La vie en rose cu Clody Bertola (Ed. Humanitas), Premiul Criticii 1997, și Regele Scamator Ștefan Iordache (Ed. Nemira), Premiul UNITER 2004.

Festivalul EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României, țara invitată de onoare.

27
/10
/16

La zece ani de la debutul editorial cu romanul Băiuțeii, scris împreună cu Filip Florian, și la șapte ani de la publicarea primului său roman, Şi Hams Şi Regretel, Matei Florian revine cu o nouă carte, îndelung așteptată de cititorii săi, Cexina Catapuxina, cea mai recentă apariție din colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

26
/10
/16

Cea de-a patra ediţie a Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care a debutat astăzi, 26 octombrie, aduce în faţa publicului, până pe 30 octombrie, profesionişti din domeniul cărţii, atât din ţară cât şi din străinătate. În cele cinci zile de FILIT, la Iaşi vor fi prezenţi scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali.

26
/10
/16

Premiul Femina a fost decernat marți scriitorului francez Marcus Malte pentru romanul „Le garçon”, care face o incursiune la începutul secolului XX prin ochii unui băiat care nu are nume, a anunțat la Paris juriul acestui prestigios premiu literar alcătuit exclusiv din femei. Femina deschide sezonul anual al premiilor literare în Franța, dintre care cel mai prestigios, premiul Goncourt, va fi anunțat la 3 noiembrie.

26
/10
/16

Scriitorul american Paul Beatty a fost desemnat marți seară câștigătorul prestigiosului premiu literar Man Booker, pentru romanul său The Sellout, devenind astfel primul american care primește această înaltă distincție. Câștigătorul Man Booker este recompensat cu 50.000 de lire sterline (61.000 de dolari).

25
/10
/16

Joi, 27 octombrie 2016, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt invitați la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire-eveniment cu Ludmila Ulitkaia, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, prilejuită de lansarea romanului ”Imago”, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei“ la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Russo.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

24
/10
/16

Iubitorii de carte sunt așteptați începând de miercuri, între 26 și 30 octombrie (de la orele 10.00 la 22.00), la ediția de toamnă a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. Evenimentul, la care intrarea va fi liberă, va avea loc la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi.

23
/10
/16

Joi, 27 octombrie, de la ora 16.00, la Cărturești Verona, va avea loc lansarea volumului „Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini”, coordonată de David Esrig, care apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă.

22
/10
/16

Ediția de toamnă a târgului Kilipirim se va desfășura în perioada 26-30 octombrie, zilnic, între orele 10.00 şi 22.00, la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, oferind reduceri substanțiale la standul fiecărei edituri. Intrarea este liberă.

20
/10
/16

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Yale, persoanele care citesc mai mult de 3 ore şi jumătate pe săptămână au un risc mult mai redus de a muri prematur. În plus, există numeroase beneficii ale cititului, printre care stoparea declinului cognitiv și creșterea gradului de inteligenţă.

14
/10
/16

Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să deschidă o discuție îndelung ocolită: are literatura granițe - de ce ar avea? Judecând după furia cu care românii au și de această dată păreri, ai spune că trăim în mijlocul celui mai citit popor european. Să ne relaxăm: nu e chiar așa, ba chiar dimpotrivă.

14
/10
/16

De 43 de ani, Petru Popescu trăieşte şi scrie în Los Angeles. Este romancier, scenarist şi realizator de filme americane. A ales să emigreze în Statele Unite ale Americii în 1974 şi asta după o carieră de success în Romania, multe dintre romanele sale făcând vâlvă la acea vreme. „Prins”, „Dulce ca mierea e glonţul patriei”, „Să creşti într-un an cât alţii într-o zi”, „Sfârşitul bahic”, romane apărute în Anglia şi Suedia, apoi „Copiii Domnului”, toate fiind publicate pâna la plecarea sa din România.

13
/10
/16

Editura Nemira publică în colecția Yorick volumul Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini, concepută și coordonată de David Esrig. Cartea apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă.

13
/10
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu scrie pe pagina sa de Facebook că Bob Dylan nu ar fi avut nevoie de acest Nobel pentru Literatură, pentru că, deşi el însuşi l-a tradus în limba româna şi nu contestă faptul că este un poet şi un geniu muzical, crede că acest premiu major pentru literatură ar fi trebuit să fie acordat unui “scriitor adevărat”