Giulgiul din Torino, peste un milion de rezervări
https://www.ziarulmetropolis.ro/giulgiul-din-torino-peste-un-milion-de-rezervari/

Peste un milion de persoane şi-au făcut rezervări pentru a vedea giulgiul din Torino, una dintre cele mai cunoscute şi mai controversate relicve ale creştinătăţii, care a fost expus, duminică, pentru prima dată după o pauză de cinci ani.

Un articol de Petre Ivan|21 aprilie 2015

Giulgiul din Torino, o bucată de pânză de in despre care credincioşii creştini afirmă că ar fi veşmântul în care a fost înmormântat Iisus Hristos, va putea fi admirat în cadrul unei expoziţii pentru public care va rămâne deschisă până pe 24 iunie.

Primii vizitatori au putut să vadă giulgiul imediat după slujba de duminică, ce a avut loc la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Torino.

Având pe el imprimată imaginea unui bărbat care pare să fi fost crucificat, giulgiul a fost datat la sfârşitul secolului al XIII-lea, alimentând astfel teoriile potrivit cărora ar fi un fals medieval.

Cu toate acestea, giulgiul şi-a păstrat caracterul mistic pentru numeroşi credincioşi, în parte pentru că oamenii de ştiinţă nu au putut să stabilească cu exactitate felul în care a fost creată acea imagine cu chipul lui Iisus.

Biserica Catolică nu mai susţine în mod oficial faptul că trupul lui Iisus ar fi fost învelit în acel giulgiu şi nici faptul că o serie de miracole ar fi stat la baza apariţiei imaginilor cu chipul Mântuitorului.

Totuşi, liderii catolici recunosc valoarea simbolică a relicvei, pe care o consideră o reprezentare importantă a suferinţei lui Hristos.

Autorităţile italiene mizează pe expunerea giulgiului în Catedrala din Torino pentru a stimula economia locală într-o perioadă în care Italia traversează o perioadă dificilă.Giulgiul din Torino

Atunci când giulgiul a fost expus pentru ultima dată în public, în anul 2010, peste 2 milioane de persoane au venit să îl vadă.

Papa Francisc a aprobat această expoziţie pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la naşterea sfântului Giovanni Bosco, un preot romano-catolic din secolul al XIX-lea, care şi-a dedicat întreaga viaţă educării copiilor săraci din Torino, un oraş proaspăt industrializat în acea epocă.

Papa Francisc, care are rude în regiune, va vizita oraşul Torino şi expoziţia în perioada 20 – 21 iunie.

Giulgiul va fi expus timp de 12 ore pe zi, între orele locale 07.30 şi 19.30, şi va putea fi admirat contra unei taxe de intrare şi pe baza unei rezervări prealabile, care poate fi făcută pe site-ul www.sindone.org şi la un call center specializat.

Vizitatorii au voie să rămână doar câteva minute, fiecare, în faţa giulgiului, dar vor putea să afle mai multe detalii despre acest obiect într-o expoziţie adiacentă.

Foto: Giulgiul din Torino – wikipedia

01
/03
/17

Povestea mărţişorului a supravieţuit în diferite forme până în prezent, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la cel virtual. Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

27
/02
/17

O schiţă realizată de Rembrandt, care reprezintă un câine, a fost autentificată după ce timp de 250 de ani a fost atribuită unui pictor german specializat în tablouri cu animale. Descoperirea a fost descrisă drept ”o senzaţie” de reprezentanţii Muzeului Herzog Anton Ulrich, din Braunschweig, unde schiţa a fost expusă timp de mai multe decenii şi era prezentată ca o lucrare a artistului Johann Melchior Roos.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

21
/12
/16

Tabloul "Țărăncuțe" ("De la fântână") de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marți seară, la prețul de 320.000 de euro, la licitația de iarnă a Artmark, devenind cea mai bine vândută lucrare din acest an. Printre vedetele serii s-au mai numărat "Intimitate" de Nicolae Tonitza, "Car cu boi la amiază" de Nicolae Grigorescu, "Pod" de Adrian Ghenie sau "Pieta" de Corneliu Baba.

19
/12
/16

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.