Globurile de Aur 2015. Filmele favorite
https://www.ziarulmetropolis.ro/globurile-de-aur-2015-filmele-favorite/

Filmele „Birdman” şi „Boyhood” sunt marile favorite la Globurile de Aur, a doua distincţie ca importanţă din cinematografia americană după Oscaruri, ce vor fi decernate în noaptea de duminică spre luni, într-o gală la care participă nume mari de la Hollywood şi va fi urmărită în lumea întreagă.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2015

Globurile de Aur 2015 / Aceste recompense vor fi înmânate de unele dintre cele mai mari vedete ale micului şi marelui ecran american, precum Jennifer Aniston, Bryan Cranston, Jane Fonda, Harrison Ford, Jennifer Lopez, Gwyneth Paltrow şi Matthew McConaughey.

Defilarea vedetelor de pe covorul roşu pentru această gală strălucitoare va debuta la ora locală 15.00 (23.00 GMT) la hotelul Hilton din Beverly Hills, iar ceremonia va începe la ora locală 17.00 (luni, ora 01.00 GMT).

În acest an, filmul „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman”, o comedie cu accente dramatice regizată de cineastul mexican Alejandro Gonzalez Iñárritu, despre un fost actor din filme cu supereroi care vrea să regăsească gloria de odinioară cu ajutorul unui spectacol de teatru, este considerat marele favorit din acest an în sezonul premiilor de la Hollywood.

Filmul „Birdman” a primit cele mai multe nominalizări în acest an la Globurile de Aur, trofee decernate de Asociaţia presei străine din Hollywood (HFPA) şi este urmat în topul nominalizărilor de filmul „12 ani de copilărie/ Boyhood”, cu care va concura la multe categorii, inclusiv la categoria „cel mai bun film-dramă”.

Site-ul revistei Variety, supranumită „Biblia cinematografiei americane”, prevede că „Birdman” va câştiga Globul de Aur la categoria „cel mai bun film-comedie”, iar „Boyhood” va triumfa la categoria „cel mai bun film-dramă”.

Acesta din urmă, un film dulce-amar despre un băieţel care se maturizează într-o familie despărţită, regizat de Richard Linklater, a devenit, încă de la lansarea sa, unul dintre favoriţii criticilor de cinema.

Unic în genul său, lungmetrajul „Boyhood” a fost turnat vreme de 12 ani cu aceeaşi echipă de actori – Ellar Coltran, care poate fi văzut cum creşte pe ecran, Patricia Arquette şi Ethan Hawke.

La categoria „cel mai bun film-comedie”, alături de „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman” au mai fost nominalizate producţiile „Sf. Vincent/ St. Vincent”, „Pride”, „Hotel Grand Budapest/ The Grand Budapest Hotel” şi „În inima pădurii/ Into The Woods”.

În ceea ce îi priveşte pe actori, Steve Carell, un celebru actor de comedie, a făcut în 2014 un viraj la 180 de grade şi a interpretat un rol dramatic în „Foxcatcher”, cel al miliardarului criminal John DuPont.

El îl are ca principal contracandidat pe Benedict Cumberbatch, care îl interpretează în „The Imitation Game. Jocul codurilor” pe Alan Turing, matematicianul britanic care a descifrat sistemul de codare folosit de trupele naziste în Al Doilea Război Mondial pentru a transmite mesaje importante.

Jake Gyllenhall („Prădător de noapte/ Nightcrawler”), David Oyelowo, care îl interpretează pe Martin Luther King în „Selma”, şi Eddie Redmayne, în rolul astrofizicianului Stephen Hawking în „The Theory of Everything”, se află la rândul lor în cursa pentru câştigarea Globului de Aur în această categorie.

În privinţa actriţelor, Julianne Moore este nominalizată atât la categoria „cea mai bună actriţă într-un film-comedie” cu rolul din „Hărţi către stele/ Maps to the Stars”, cât şi pentru un rol dramatic, care i-a permis o interpretare plină de fineţe în filmul „Still Alice”, în care joacă rolul unei femei care suferă de maladia Alzheimer.

Jennifer Aniston a fost nominalizată şi ea la categoria „cea mai bună actriţă într-un film-dramă” cu rolul din „Cake”, alături de Felicity Jones, interpreta soţiei lui Stephen Hawking în „The Theory of Everything”, Rosamund Pike („Fata dispărută/ Gone Girl”) şi Reese Witherspoon („Wild”).

În domeniul producţiilor de televiziune, mini-seria „Fargo” a primit cele mai multe nominalizări – cinci – şi este urmată de serialul „True Detective”, cu patru nominalizări.

„Girls”, „Jane the Virgin”, „Orange Is The New Black”, „Silicon Valley” şi „Transparent” vor concura la categoria „cel mai bun serial-comedie”, în timp ce producţiile de televiziune „The Affair”, „Downton Abbey”, „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, „The Good Wife” şi „House of Cards” au fost nominalizate la categoria „cel mai bun serial-dramă”.

Cea de-a 72-a gală de decernare a Globurilor de Aur va avea loc în noaptea de duminică spre luni la hotelul Hilton din cartierul Beverly Hills din Los Angeles. Evenimentul va fi prezentat pentru al treilea an consecutiv de actriţele de comedie Tina Fey şi Amy Poehler.

Nominalizările pentru premiile Oscar vor fi anunţate pe 15 ianuarie, iar aceste distincţii vor fi decernate pe 22 februarie.

Foto: Globurile de Aur 2015 – cinemagia

27
/02
/20

Filmul „Ivana cea Groaznică”, producție România-Serbia, regizată de Ivana Mladenović, a fost inclus în selecțiile a alte trei prestigioase festivaluri care vor avea loc în perioada următoare. Lungmetrajul semnat de Ivana Mladenović va fi lansat în cinematografele de la noi pe 13 martie 2020.

26
/02
/20

Dinamica actriță Diana Cavallioti este o jurnalistă incomodă în noul film scris și regizat de Dan Chișu. „5 minute” e inspirat din fapte reale, și îi are în distribuție și pe Adrian Titieni, Mihai Călin, Elvira Deatcu și Emanuel Pârvu.

18
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă titlul său trimite, în primul rând, la teribilul incendiu din 2015, documentarul „colectiv” (2019), regizat de Alexander Nanau, urmărește mai degrabă efectele tragediei asupra societății. Este o alegere ambițioasă, dar nu lipsită nici de riscuri.

17
/02
/20

„Călătoria fantastică a Maronei” (r. Anca Damian), „La Gomera” (r. Corneliu Porumboiu), „Monștri.” (r. Marius Olteanu), „Parking” (r. Tudor Giurgiu) și „Touch Me Not” (r. Adina Pintilie) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 24 martie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București.

17
/02
/20

Timp de două săptămâni, realizatorii și protagoniștii filmului ”colectiv” se vor întâlni cu publicul din Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova, Sfântu Gheorghe, Brașov, București, Iași, Galați, Constanța, Piatra Neamț și Bacău

13
/02
/20

CRONICĂ DE FILM La aproape 90 de ani, Clint Eastwood nu se lasă: propune un nou film ca regizor, „Richard Jewell” (2019), ajuns acum şi în cinematografele din România. O altă poveste inspirată din realitate despre un erou apărător al Americii, regizată cu aparentă simplitate, dar şi cu obişnuitul patos.

13
/02
/20

Cea de-a 5-a ediție Alpin Film Festival este un tribut adus alpinistului Zsolt Török, pornit în 2019 într-o ultimă expediție, în munții Făgăraș. Sâmbătă, pe 28 februarie, un eveniment special în memoria celui care a dus numele României pe cele mai înalte culmi va avea loc la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Pagina 10 din 267« Prima...89101112...203040...Ultima »