VIDEO Google îl sărbătoreşte astăzi pe pictorul olandez Rembrandt van Rijn
https://www.ziarulmetropolis.ro/google-il-sarbatoreste-astazi-pe-pictorul-olandez-rembrandt-van-rijn/

Google sărbătoreşte astăzi 407 ani de la naşterea lui Rembrandt van Rijn, în acest sens noul logo al motorului de căutare prezentând un autoportret al pictorului olandez.

Un articol de Andrada Văsii|15 iulie 2013

Google sărbătoreşte astăzi 407 ani de la naşterea lui Rembrandt van Rijn, în acest sens noul logo al motorului de căutare prezentând un autoportret al pictorului olandez.

Logoul Google este reprezentat sub forma unei picturi, în care portretul lui Rembrandt înlocuieşte cea de-a doua literă „G”. De asemenea, cuvântul „Google” este realizat ca o gravură, în fundal. În versiunea românească a logoului Google apare o eroare, în loc de „407 ani” de la naşterea lui Rembrandt van Rijn fiind scris „470 de ani”.

600 de picturi, 300 gravuri

Rembrandt Harmenszoon van Rijn (15 iulie 1606, Leiden – 4 octombrie 1669, Amsterdam) a fost un pictor și gravor olandez din secolul al XVII-lea, fiind considerat unul dintre cei mai mari artişti de gen din istorie, conform Wikipedia.

Rembrandt a trăit în epoca numită „vârsta de aur olandeză”, perioadă în care cultura, știința, comerțul și influența politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2.000 desene.

Rembrandt a fost singurul pictor care și-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenușa sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis.

Élie Faure,
istoric de artă

Printre cele mai importante lucrări ale lui Rembrand se numără: „Lecția de anatomie a doctorului Tulp”, „Ospățul lui Baltazar”, „Rondul de noapte” etc. De asemenea, Rembrandt a pictat foarte multe autoportrete: în total sunt peste 50 de tablouri și mai multe desene și gravuri.

Recorduri mondiale

În ultimii ani, lucrări ale lui Rembrand au stabilit recorduri în cadrul licitaţiilor internaţionale de artă. Astfel, un portret de Rembrandt a fost adjudecat pentru 22 de milioane de euro, în decembrie 2009, la o licitaţie organizată la Londra de casa Christie’s, acesta constituind un nou record mondial de preţ pentru artist, după cum informa la momentul respectiv AFP.

Recordul precedent pentru o lucrare de Rembrandt Harmenszoon van Rijn a fost stabilit de „Portretul unei femei de 60 de ani”, vândut pentru 19,8 milioane de lire sterline la o licitaţie organizată de casa Christie’s, la Londra, în decembrie 2000, notează Mediafax.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Foto credit: Google

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

25
/08
/22

În perioada 26 - 31 august 2022, în continuarea proiectului (burn)OUT, artistele Irina Marinescu, Andreea Novac, Eza (Alina Ușurelu), psihoterapeuta Mihaela Vechiu, sociologa Fidelie Kalambayi și artista portugheză Gabriela Conçalves invită publicul la prezentarea cercetării artistice pe tema recuperării pe care au inițiat-o în cadrul proiectului Recovery (Recuperare) și la o serie de trei ateliere de creaţie rezultate în urma acestei cercetări.

24
/08
/22

Cea de-a treia ediție Romanian Jewelry Week, organizată de Assamblage, va avea loc în perioada 5 - 9 octombrie 2022 la Biblioteca Națională a României și în alte cinci locații conexe din București. Evenimentul propune timp de cinci zile un format efervescent de târguri, expoziții, conferințe, tururi ghidate și multe alte evenimente surpriză dedicate iubitorilor de bijuterie.

24
/08
/22

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită bucătari din România să se alăture ediției din 2022 a proiectului „Gustul ca patrimoniu”, parte a programului LA PAS Timișoara, desfășurat sub egida Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Provocarea constă în reinterpretarea în cheie locală a borșului ucrainean, recent intrat pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO aflat în pericol.

23
/08
/22

Cel mai nou proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, „Cele care nu se văd” prezintă 10 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 10 fotografe, sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația fotografică mai poate fi văzută până pe 2 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

23
/08
/22

Sala Omnia așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac mutual loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” deschide în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.