GOOGLE sărbătoreşte 107 ani de „Little Nemo”.
https://www.ziarulmetropolis.ro/google-sarbatoreste-107-ani-de-little-nemo/

GOOGLE şi-a schimbat, luni, logo-ul, pentru a sărbători 107 ani de la apariţia benzilor desenate cu „Little Nemo”, create de caricaturistul american WINSOR MCCAY. Google sărbătoreşte, luni, printr-un logo interactiv, intitulat „Little Nemo in Google Land”, 107 ani de la publicarea în presa americană a benzii desenate „Micuţul Nemo în Ţara Visurilor”, creată de Winsor […]

Un articol de |15 octombrie 2012

GOOGLE şi-a schimbat, luni, logo-ul, pentru a sărbători 107 ani de la apariţia benzilor desenate cu „Little Nemo”, create de caricaturistul american WINSOR MCCAY.

Google sărbătoreşte, luni, printr-un logo interactiv, intitulat „Little Nemo in Google Land”, 107 ani de la publicarea în presa americană a benzii desenate „Micuţul Nemo în Ţara Visurilor”, creată de Winsor McCay, desenator american şi pionier al filmului de animaţie.

 Little Nemo (Micul Nemo) este un personaj de benzi desenate creat de Winsor McCay. În povestirile lui Winsor McCay, Micul Nemo este purtat, în vis, printr-o lume fantastică.

Privită ca o capodoperă a benzii desenate, „Little Nemo in Slumberland” a fost publicată pentru prima dată pe 15 octombrie 1905, în ziarul New York Herald. Ulterior, banda desenată a fost publicată în New York American, sub titlul „In the Land of Wonderful Dreams”.

Logoul prin care Google marchează 107 ani de la apariţia benzii desenate „Micuţul Nemo în Ţara Visurilor” este, probabil, unul dintre cele mai spectaculoase şi elaborate de la lansarea acestor logouri, în 1998, pe pagina principală a motorului de căutare.

Astfel, în povestirea imaginată de Google, Little Nemo este purtat printr-o lume fantastică, lumea Google. Povestea „Little Nemo in Google Land” se întinde pe mai multe pagini, care se succed unele sub altele în logoul interactiv pregătit luni de Google pentru utilizatorii săi.

În „Google Land”, Micul Nemo cade din pat şi este purtat prin spaţiu, printre stele şi nori, printre clădiri luxuriante şi imagini de basm. El este salvat la un moment dat de Princess Camille, personaj care apare la rândul său în povestea originală „Little Nemo in Slumberland”. În cele din urmă, în povestea imaginată de Google, Micul Nemo se trezeşte din vis în momentul în care cade din pat.

Winsor Zenic McCay (26 septembrie 1869 – 26 iulie 1934) a fost un desenator şi caricaturist american. El este cunoscut pentru benzile desenate cu Little Nemo (lansate în 1905), dar şi pentru „Dinozaurul Gertie”, un desen animat lansat în 1914. Winsor McCay este considerat un pionier al filmului de animaţie, el fiind o sursă de inspiraţie pentru Walt Disney.

Doodle-urile sunt reprezentări ocazionale ale logoului afişat pe prima pagină Google (www.google.ro ), ce au acompaniat de-a lungul anilor toate căutările online făcute de utilizatorii Google din întreaga lume.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

În 1998, fondatorii Google – Larry Page şi Sergei Brin au participat la festivalul Burning Man din deşertul Nevada. Pentru că au vrut să-şi anunţe utilizatorii că vor fi plecaţi în acea perioadă, au adăugat emblema festivalului în spatele logoului Google. Primul doodle astfel creat a fost unul relativ simplu, dar ideea de a decora logoul companiei cu ocazia unor evenimente extraordinare a fost neaşteptat de bine primită de utilizatori, care au apreciat natura jucăuşă a acestor modificări.

 

Sursa: Mediafax

09
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Deşi este de o artificialitate pe alocuri stridentă şi mizează pe un simbolism (vizual şi narativ) destul de simplificator, ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”, are capacitatea să emoţioneze, prin lecţia de demnitate şi solidaritate oferită de povestea pictorului avangardist Wladyslaw Strzeminski.

07
/07
/17

Astăzi (7 iulie), de la ora 18.30, Editura Polirom şi Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15) vă invită în Grădina secretă la o întâlnire specială cu Nora Iuga şi Angela Baciu, cu prilejul apariţiei recente a volumului mai drăguţ decât dostoievski, cu ilustraţii de Ion Barbu, publicat la Polirom, disponibil şi în ediţie digitală. Actorul George Mihăiţă va citi un fragment din volum.

07
/07
/17

Cinematograful în aer liber - CineParK din Herăstrău va fi redeschis astăzi (7 iulie). Timp de cinci weekenduri, bucureștenii vor avea la dispoziție un program ce va include aproximativ 30 de filme de referință, aparținând tuturor genurilor cinematografice. Accesul publicului este gratuit.

06
/07
/17

Scriitoarele Angela Baciu și Andreea Nanu sunt protagonistele interviului următor, prezentat în exclusivitate de Ziarul Metropolis. Și dacă cel mai recent roman al Andreei Nanu, Scrisoare pentru Ida, a fost lansat de curând la Bookfest, Angela Baciu (dar și Nora Iuga) poate fi ascultată live vineri (7 iulie), de la ora 18:30, la Librăria Carturesti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15), cu prilejul aparitiei volumului "mai dragut decit dostoievski" - semnat Nora Iuga și Angela Baciu, cu ilustratii de Ion Barbu.

06
/07
/17

Viorel Comănici este un actor cald, bonom, de o seninătate aparte fermecătoare. Mersul său dezvăluie un domn înzestrat cu finețe, blândețe și calmul înțelepciunii vârstei. Când l-am cunoscut pe holurile Teatrului Nottara, la Sala George Constantin și la Sala Horia Lovinescu, am conștientizat că am în față, da, un actor profund și respectuos față de meseria lui, dar și un artist cu trăiri și căutări lăuntrice permanente.

06
/07
/17

"O dată în viață ești obligat să te zbați pentru o șansă la nemurire. Dacă nu o faci, trăiești degeaba" - Sylvester Stallone. Actorul născut în 1946, la New York, împlinește astăzi 71 de ani. Stallone s-a lăsat de facultate ca să devină actor, dar rolurile s-au lăsat așteptate. A obținut câteva roluri în piese de „teatru de avangardă” și a apărut chiar și într-un film semi-erotic. Pentru a se întreține, a lucrat ca ajutor de bucătar, vânzător de pește și ușier la un cinematograf. În anii ’80 a devenise unul din „cel mai bine plătiți actori din istorie”.

05
/07
/17

La sfârșitul săptămânii trecute, Juriul BIFF 2017 a anunțat câștigătorii ediției. Marele premiu al Festivalului a fost acordat regizorului rus Kantemir Balagov pentru filmul Closeness (Rusia, 2017). Filmul a fost premiat în acest an și la Cannes Film Festival, fiind distins cu premiul FIPRESCI la categoria Un Certain Regard.

04
/07
/17

Revista Thespis – „La fiecare ediţie a Galei Hop, reprezentanţii departamentelor de teatrologie din Universităţile de specialitate, vor avea ocazia şi şansa să reflecte şi să dezbată fenomenul artistic, să îşi exerseze pana pe noi, actorii, contribuind astfel la re-definirea relaţiei actor-critic.” (Miklos Bacs, 2016).

04
/07
/17

Divan Film Festival, unicul festival din România dedicat filmului și artei culinare balcanice, revine anul acesta cu cea de-a VIII-a ediție, care va avea loc în perioada 18 – 26 august, la Craiova și Port Cultural Cetate din județul Dolj.

04
/07
/17

Actorul Bogdan Nechifor este primul invitat al realizatoarei TVR Claudia Spătărescu în emisiunea dedicată tinerilor deştepţi, activi şi pasionaţi de ceea ce fac. Îl puteți cunoaşte în această seară (4 iulie), de la ora 22.30, la TVR 1.