Grand Prix Nova – spectacol live la sfârşit de festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/grand-prix-nova-spectacol-live-la-sfarsit-de-festival/

Festivalul Internaţional Grand Prix Nova s-a încheiat în acest weekend cu un spectacol regizat de Mihai Lungeanu, „Ce ştie oraşul“, cu George Mihăiţă şi Virginia Mirea.

Un articol de Andrada Văsii|6 octombrie 2013

Festivalul Internațional Grand Prix Nova s-a încheiat în acest weekend cu un spectacol regizat de Mihai Lungeanu.

Momentul de final din cadrul Grand Prix Nova a fost marcat de spectacolul de la Teatrul de Comedie „Ce știe orașul”. Având la bază un text semnat de Ion Valjan, producția s-a ridicat la măsura așteptărilor tuturor celor prezenți.

Attila Vizauer, managerul festivalului Grand Prix Nova, a deschis evenimentul, subliniind importanța acestui text, un adevărat cadou pentru cei care emiteau prima oară pe undele radio, acum 85 de ani. „Ce ştia satul“ este prima piesă montată de Teatrul Naţional Radiofonic, iar Mihai Lungeanu a adus la zi acest text, în „Ce ştie oraşul“.

După discursul lui Attila Vizauer, pe scena Teatrului de Comedie au urcat actorii. Intrarea lui George Mihăiță a fost salutată cu un ropot de aplauze, iar audienţa s-a pregătit pentru un spectacol de zile mari. Intrarea Virginei Mirea pe scenă, pe parcursul piesei, a fost întâmpinată cu aceeaşi bucurie.

George Mihăiţă, un soţ înşelat, în Festivalul Grand Prix Nova

Mihai Lungeanu dă indicații scenice. Actorii ascultă cu atenție și se conformează. „Ce știe orașul” din cadrul Festivalului Grand Prix Nova, a fost ocazia perfectă de a arunca un ochi în bucătăria teatrului radiofonic. Spectatorii au putut să vadă ce artificii folosesc realizatorii unui spectacol de la radio, cum se aprinde ţigara, ca să se audă şi în boxe, cum se deschide o şampanie sau cum trebuie să sune un telefon.

Fiind un actor care umple scena de la un capăt la altul, George Mihăiță a făcut față cu brio momentelor în care a fost nevoit să joace stând pe scaun. Totuși, micile scene în care s-a ridicat în picioare și a început să-și joace rolul, ca într-o comedie autentică, au fost recompensate cu aplauze, semn că publicul i-a apreciat încă o dată latura energică.

Citiți și: REPORTAJ Teatrul cu ochii închişi

Grand Prix Nova

George Mihăiță, alături de Virginia Mirea, pe scena Teatrului de Comedie, la Festivalul Grand Prix Nova

Virginia Mirea, partenera sa de scenă, a dat şi mai multă savoare spectacolului, în rol de soție spășită, indiferentă, curioasă sau răzbunătoare.

Citiți și: George Mihăiţă: „Suntem o ṭară tristă, dar nu avem spectatori trişti“ 

Muzica live i-a integrat pe spectatori în atmosfera restaurantului în care cei doi soți au discutat despre divorț. Deși puțin previzibil, textul le-a permis actorilor (George Mihăiță și Virginia Mirea) să își desfășoare talentul la adevăratul lui nivel. Grimasele, gesturile și privirile lor au compensat lipsa mişcării scenice.

De multe ori simțeai nevoia să închizi ochii, ca și când ai asculta spectacolul la radio, iar vocea lui George Mihăiță te călăuzea printr-o poveste cu un bărbat înșelat de o femeie care îşi dorea să-l rănească şi după divorţ.

Festivalul Grand Prix Nova s-a încheiat cu un spectacol cum rar îţi este dat să vezi. Teatrul radiofonic a fost ascultat şi „văzut“ de o sală plină.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Foto credit: Radio România Muzical, Alexandru Dolea, Festivalul Grand Prix Nova

23
/12
/14

În “Istoria vieţii private” găsim că obiceiul de a avea brad cu prilejul Crăciunului este atestat documentar prima dată, în oraşul Strasbourg, încă din 1605. Iată care este povestea apariției acestui simbol și cum arăta balul de revelion la curtea regelui Carol.

23
/12
/14

CRONICĂ DE FILM Când resemnarea părea să fie singura cale de a încheia un an cinematografic românesc mediocru, apare - doar la HBO, nu și în săli - un documentar revigorant și (cu adevărat) emoționant, „Toto și surorile lui”, capabil să dărâme prejudecăți.

22
/12
/14

Te afli în foaier, la Național, aștepți să intri la spectacolul “Dumnezeu se îmbracă de la second- hand”. E bun acest titlu – te gândești. Îți temperezi entuziasmul – cunoști suficient de bine viața intimă a cuvintelor încât să știi că, atunci când Dumnezeu apare pe frontispiciu, ceva va lipsi înăuntru.

22
/12
/14

BIG BAND-UL RADIO – condus de dirijorul său, IONEL TUDOR - ansamblul care din 1949 se dedică muzicii de divertisment de cea mai înaltă calitate, acoperind o gamă largă de genuri (jazz, blues, pop etc.), este invitatul special al programului de sărbători „Vă rugăm s-aveţi o viaţă frumoasă!”, difuzat de postul public de televiziune TVR 2, pe 26 decembrie, la ora 20.00.

22
/12
/14

Regiunea Florenţa a înregistrat peste 250 de cutremure în ultimele trei zile, dintre care 15 au avut magnitudine peste trei, provocând nelinişte în Italia, în special pentru soarta sculpturii renascentiste "David", lucrare realizată de Michelangelo.

21
/12
/14

Plicul, Caramitru-Mălăele, câte'n lună şi în stele, Fata din curcubeu, Cei trei purceluşi, Scrisori către Rita, Dragostea durează trei ani, Ştii ce am făcut în America şi alte spectacole în săptămâna 22 - 28 decembrie, pe scenele teatrelor bucureştene

21
/12
/14

TVR 2 difuzează astăzi, 22 decembrie, de la ora 20.10, „Spitalul special”, o montare pentru televiziune după un scenariu semnat Iosif Naghiu și Silviu Jicman (premiera tv: 1996). Producția este realizată după piesa omonimă a lui Iosif Naghiu, distinsă cu Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 1993.

21
/12
/14

„Nu-i stă nimeni alături ca talent, ca frumuseţe, ca forţă de muncă”, spunea Carmen Stănescu despre Adela Mărculescu - actrița născută pe 21 decembrie. E una dintre „celebrele spunătoare de versuri ale teatrului românesc”, adăuga Radu Beligan.

21
/12
/14

Spectacolul "Declick", cu Sabina Brânduşe şi Rareş Lucaci în distribuţie, ce spune povestea a doi tineri care în urma unei aventuri de o noapte ajung să formeze un cuplu, va avea premiera duminică, de la ora 20.00, la Teatru Roşu din Bucureşti.

20
/12
/14

Teatrul Metropolis a aniversat aseară șapte ani de la înființare, printr-o gală la care au participat nume importante ale scenei românești. Șapte tineri actori au primit ștafeta la de foști profesori și colegi de breaslă. În fruntea plutonului - Marius Manole.

20
/12
/14

În cadrul programului De Sărbători, la Nottara, Teatrul de pe Bulevardul Magheru întâmpină venirea iernii cu trei evenimente speciale: concertul Crăciunul altfel (regia: Alin Horia Mânzat), aniversarea celei de a 110-a reprezentaţii a spectacolului Scandal la Operă! de Ken Ludwig (regia: Petre Bokor), cu Mircea Diaconu în rolul principal, şi un moment festiv dedicat partenerilor, celor mai apropiaţi colaboratori şi angajaţilor teatrului.

19
/12
/14

Numită după unul din statele americane, trupa Oregon redesenează harta jazz-ului încă din anii ’70. Sunt prezenți în săli de concerte legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall și scot împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Pe 21 aprilie 2015 vor fi prezenți și la București, în cadrul Jazz Night Out.

19
/12
/14

Actorul Johnny Depp a invitat mulţi dintre prietenii lui apropiaţi pe insula sa privată din Bahamas în seara de Revelion, alimentând astfel din nou speculaţiile potrivit cărora starul american ar intenţiona să se căsătorească în cadrul unei ceremonii-surpriză.