Grigore Leşe şi Parvathy Baul, întâlnire între culturi, într-un loc de poveste
https://www.ziarulmetropolis.ro/grigore-lese-si-parvathy-baul-intalnire-intre-culturi-intr-un-loc-de-poveste/

În duminica Rusaliilor, pe 19 iunie, sunteţi invitaţi la o întâlnire de suflet, în satul natal al maestrului Grigore Leşe, un loc de poveste din inima Maramureşului.

Un articol de Liliana Matei|8 iunie 2016

Vom avea ocazia de a fi părtaşi la dialogul muzical sincer şi emoţionant dintre doi oameni şi artişti de excepţie, care, deşi vin de pe continente diferite, vorbesc o limbă comună, ce transcende graniţele culturale. Parvathy Baul şi Grigore Leşe s-au întâlnit pentru prima dată în 2015, la Bucureşti. Experimentul muzical realizat împreună – „În căutarea Omului din inimă” – a dezvăluit o puternică apropiere sufletească între cei doi artişti şi o completare reciprocă extraordinară din punct de vedere muzical, ce au pus bazele colaborării actuale.

Parvathy este recunoscută ca o reprezentantă de seamă a Baulilor, tradiție străveche din India, inclusă de UNESCO în lista de capodopere ale patrimoniului oral și intangibil aparținând umanității. Cântecele Baul sunt creații care împletesc expresia muzicală cu spiritualitatea şi au fost practicate de mii de ani în regiunea Bengal.

Baulii se află într-o căutare permanentă a înțelegerii sensului profund al vieții. Reprezentațiile lor sunt investigații interioare și oportunități de transformare de sine, atât pentru artiști, cât și pentru public.

Parvathy cântă și dansează acompaniindu-se pe alocuri cu instrumente specifice precum Duggie, Ektara și Nupurm, toate acestea fiind folosite simultan. Timp de 20 de ani, a călătorit pentru a întâlni maeștri ai acestei tradiţii. A primit iniţiere şi s-a perfecţionat în tradiţia Baul sub îndrumarea strictă a maeştrilor Shri Sanatan Das Baul și Shri Shasanko Goshai. De asemenea, s-a perfecționat în diverse arte precum pictura, grafica, teatrul, dansul, arta povestirii prin intermediul desenelor pictate.

Începând din anul 2000, ea a susţinut reprezentații în toată India precum și în cadrul unor mari festivaluri de muzică din Europa, SUA, Marea Britanie, Elveția, Japonia, Maroc, Singapore, Malaezia, Cuba, Uruguay, Australia, Canada etc.

* Accesul la eveniment este liber.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.