Expoziţia „Haina îl face pe om. Șase secole de istorie vestimentară“ (15 mai – 24 august) demonstrează o îmbucurătoare deschidere a specialiştilor Muzeului Naţional de Istorie către totalitatea indiciilor care reconstruiesc portretul unei epoci istorice.
Un articol de Ştefania Dumbravă|26 iunie 2014
Fundamentată pe o premisă la care istoria „serioasă” invită rareori, anume importanța obiectului vestimentar ca instrument de decelare a orientărilor, mentalităților, dimensiunilor culturale și economice ale unei societăți, expoziția propune o meditație jalonată de repere vestimentare asupra istoriei societății românești între secolele XV – XX.
Dintre toate mărturiile unui moment istoric, obiectul textil are cele mai puține șanse să străbată secolele sau, dacă o face, rareori rămâne nemodificat.
El este folosit până la ultima utilitate posibilă, chiar și după ce ansamblul nu mai e utilizabil, fragmentele cele mai reușite și bine păstrate fiind extrase și transformate în altceva. Expoziția conține o dovadă în acest sens: casula (veșmânt liturgic catolic) de secol XVII realizată din mai multe fragmente de țesături laice, între care și unul de față de masă italiană.
Expunerea permanentă a Muzeului Național de Artă include, de altfel, un exemplu celebru al acestei practici obișnuite: caftanul din catifea venețiană albastră, broșată cu fir de argint aurit. Considerat astăzi o donație a lui Neagoe Basarab pentru mănăstirea Bistrița, el a fost găsit acolo de Alexandru Odobescu, în 1860, transformat în acoperământ pentru racla moaștelor Sf. Grigore Decapolitul.
Fragment de țesătură din mormântul lui Alexandru cel Bun, mănăstirea Bistrița (sec. XV)
Deși doar textilele laice pot fi transformate în unele religioase și niciodată invers, datorită respectului de care se bucură obiectele de cult, acestea din urmă nu sunt complet la adăpost de intervenții care să pună la încercare atelierele de restaurare în reconstituirea formei originale. Există și un circuit al textilelor în interiorul cultului religios, piesele mari fiind decupate și transformate sau reintegrate în unele mai mici.
Având în vedere aceste considerente, vizitatorul își poate explica numărul redus de textile anterioare secolului al XVII-lea prezente în expoziție (ca și în patrimoniul general), precum și faptul că majoritatea celor păstrate provin din morminte sau sunt piese religioase.
Aceste două utilizări sunt, realmente, singurele care le dau șanse de supraviețuire. Devin cu atât mai interesante, prin urmare, fragmentele de costum din secolul al XV-lea și începutul celui de-al XVII-lea, găsite în morminte de la Bistrița, Probota, Mirăuți sau Fântâna Mare, iar imaginea asupra gustului fastuos al elitei românești medievale este completată de încălțămintea și acoperămintele de cap din aceleași surse.
Pe măsură ce momentul de origine al pieselor se apropie de prezent, expoziția include piese tot mai numeroase și mai bine păstrate. De la costumele de influență orientală din secolul al XVIII-lea, care par filigranuri aurite purtabile, și până la orientarea hotărâtă spre costumul occidental în veacul al XIX-lea, cu redingotele și pălăriile tricorn sau bicorn aferente, vizitatorul este plimbat mental prin zorii modernității românești, cu polaritățile și deciziile sale culturale.
Casula (veșmânt liturgic catolic) (sec. XVII)
Nume mari ale foștilor posesori ai exponatelor ajută la această reconstituire: de la Alexandru Ioan Cuza la membri ai familiei regale (regii Carol I, Ferdinand I și Carol al II-lea, reginele Elisabeta și Maria), de la personalități culturale (implicate mai mult sau mai puțin în viața politică) precum Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, la figuri militare precum generalul Averescu, costumele prezentate devin trăsături componente ale unor portrete istorice.
Eleganța vestimentară a reginei Maria, adusă în prim-plan de rochia din mătase, catifea și satin, nu poate să nu amintească pasajele din memoriile sale care tratează această înclinație către modă. În aceeași măsură în care era femeia cu gusturi rafinate, regina Maria era însă și cea care nu s-a speriat de datorie în Primul Război Mondial, după cum amintește rochia sa de soră de caritate.
Ansamblul de costume militare reușește, la rândul său, trecând prin toate gradele și personalul auxiliar, să reprezinte istoria întregii armate românești până la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Pipiri (veșmânt oriental feminin) (sfârșitul sec. XVIII)
Reconstituirea multilaterală a orizontului de viață, preferințe și înclinații ale societății românești dintre secolele XV-XX își găsește, prin diversitatea proveniențelor sociale, profesionale și cronologice ale exponatelor, expresia fidelă în expoziția dedicată istoriei costumului elitelor din spațiul românesc de Muzeul Național de Istorie.
Expoziția poate fi vizitată la parterul muzeului până pe 24 august și este completată de un demers inedit în spațiul expozițional românesc, muzeul invitând publicul să participe la organizarea unei micro-expoziții în cadrul manifestării curente.
Doritorii pot propune piese în acest scop, cu condiția ca ele să fie anterioare anului 1980, contactând secția Patrimoniu a muzeului la numărul de telefon 021.315.82.07, interior 1023. Pentru vizitatorii celor Șase secole de istorie vestimentară, această completare a tabloului istoriei costumului în spațiul românesc nu poate să fie decât o încununare binevenită și așteptată cu nerăbdare.
