,,Hamlet” cu Marcel Iureș – luni, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/hamlet-cu-marcel-iures-luni-la-tvr-2/

Teatrul Naţional de Televiziune vă prezintă luni, 28 iulie, de la ora 18.40, la TVR 2, o montare memorabilă, realizată în colaborare cu Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”: Hamlet, cu Marcel Iureş în rolul principal.

Un articol de Liliana Matei|27 iulie 2014

În luna aprilie a acestui an, cu ocazia împlinirii a 450 de ani de la naşterea lui William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 – d. 23 aprilie 1616), Casa de Producţie TVR programa difuzarea unei montări a piesei „Hamlet” în viziunea directorului de scenă Tompa Gabor (premiera tv: 1988).

De această dată, Casa de Producţie TVR vă propune o montare a celebrei piese a „marelui Will”, în regia maestrului Liviu Ciulei, ale cărui personalitate şi viziune artistică au marcat lumea scenei de secol XX. Astfel, Teatrul Naţional de Televiziune vă prezintă luni, 28 iulie, de la ora 18.40, la TVR 2 o montare memorabilă, realizată în colaborare cu Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (premiera tv: 2001).

Drama tânărului Hamlet, neliniştitul prinţ al Danemarcei, care caută adevărul şi răzbunarea morţii tatălui său, este adusă în faţa publicului telespectator de actorii Marcel Iureş (Hamlet), Victor Rebengiuc (Claudius), Valeria Seciu (Gertrude), Irina Petrescu (actriţa principală), Ion Cocieru (actorul principal ş fantoma regelui), Ion Pavlescu (Polonius), Adriana Titieni (Ofelia), Ştefan Bănică jr. (Laertes), Andrei Aradits (Horaţiu), Răzvan Vasilescu (Rosencrantz), Cornel Scripcaru (Guildenstern), Petre Lupu (Osric), Mihai Constantin (groparul), Adrian Ciobanu (al doilea gropar), Şerban Pavlu (Marcellus), Gheorghe Ifrim (Bernardo), Costel Caşcaval (Francisco), Igor Chistol (Fortimbras), Valentin Popescu (Voltimand), Mihai Cibu (Cornelius), Mircea Gogan (marinarul), Silviu Geamănu (preotul), Alina Brezunţeanu şi Oana Tudor (doamnele de onoare), Alina Elena Dărvăreanu şi Răzvan Postolache (muzicanţi).

Hamlet 2

Victor Rebengiuc și Ștefan Bănică Jr. fac parte din distribuția spectacolului.

Traducerea este realizată de Nina Cassian, ilustraţia muzicală îi aparţine lui Ildiko Fogarassy, iar scenografia este semnată de arh. Octavian Neculai (decor) şi de Nina Brumuşilă (costume).

Actriţa Valeria Seciu, care interpretează rolul reginei în această reprezentaţie a binecunoscutei tragedii shakespeareiane, împlineşte anul acesta, pe 1 august, vârsta de 75 de ani (n. 1 august 1939).

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.