Film biografic şi de idei exprimate aproape exclusiv prin dialoguri, în detrimentul imaginii, „Hannah Arendt“ reconstituie un fragment din viaţa celebrei intelectuale germane cu origini evreieşti.
Un articol de Ionuţ Mareş|5 iunie 2013
Film biografic şi de idei exprimate aproape exclusiv prin dialoguri, în detrimentul imaginii, „Hannah Arendt“ reconstituie un fragment din viaţa celebrei intelectuale germane cu origini evreieşti.
Mai exact, începutul anilor ’60 şi momentul documentării procesului lui Adolf Eichmann şi consecinţele în plan personal şi profesional ale publicării seriei de articole în revista The New Yorker care au dus la cartea „Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalităţii răului“.
Este o realitate dovedită de-a lungul anilor că cele mai atrăgătoare idei nu trebuie căutate în filmele care îşi propun făţiş să le vehiculeze, ci în cele care combină un puternic şi concret schelet narativ cu o tratare cinematografică menită să susţină cu mijloace proprii „povestea“ şi sensurile acesteia.
Regizat de Margarethe von Trotta, figură importantă a cinematografiei germane, „Hannah Arendt“ este un film ambiţios şi antrenant în destule momente datorită ideilor pe care le pune pe masă, dar aproape deloc stimulativ din punct de vedere vizual.
Este plauzibilă şi posibilitatea ca o astfel de perspectivă aşezată, corectă şi didactică să fie asumată, pentru a servi mai bine temele pe care le învăluie: curajul unei femei de a-şi apăra convingerile intelectuale şi de a merge contra curentului; problematica răului în lumea modernă; complicitatea; moralitatea; prietenia şi iubirea.
Metodă în deficit de imaginaţie
Însă, chiar şi acceptând o asemenea premisă, „Hannah Arendt“ ratează ţinta, tocmai pentru că Margarethe von Trotta alege calea mai uşoară: totul este la vedere (deşi solid concepute, dialogurile şi comportamentele sunt fără rest), personajele nu sunt mulţumitor aprofundate şi relativizate (protagonista, interpretată de Barbara Sukowa, iese în avantaj, dar insuficient pentru a se imprima pe retină), scenele sunt construie după tipar, în timp ce montajul se dovedeşte unul corect-şcolăresc (în care un gest cere după el un anume tip de reacţie, iar camera intră cu uşurinţă în acest joc al previzibilului).
Pentru a ne introduce în lumea interioară a protagonistei, regizoarea apelează la nelipsita strategie a amintirilor care survin în momente de singurătate şi reflecţie – încă un semnal al metodei în deficit de imaginaţie a autoarei.
Fără a fi nerecomandabil, filmului îi lipseşte vigoarea ce l-ar fi împins în faţă. Margarethe von Trotta nu pare a avea curajul, ambiţia sau capacitatea de a trece dincolo de suprafeţe, de a căuta umbrele personajelor şi de a folosi nuanţele necesare, în ciuda intenţiilor în această direcţie. Ea practică un fel de vulgarizare ambalată elevat, care ar putea funcţiona la o parte profană a publicului, nefiind însă suficient de curajoasă şi originală pentru a fi reţinută de memoria cinefilă.
INFO
Hannah Arendt (Germania, Luxemburg, Franţa, 2012)
Regia: Margarethe von Trotta
Cu: Axel Milberg, Barbara Sukowa, Janet McTeer
Două stele din cinci
Rating: ●●○○○
Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică
