„Hin und her / Încoace și încolo”, în regia lui Alexander Riemenschneider, la TNRS
https://www.ziarulmetropolis.ro/hin-und-her-incoace-si-incolo-in-regia-lui-alexander-riemenschneider-la-tnrs/

Regizorul german Alexander Riemenscheneider montează la TNRS un spectacol despre absurdul birocratic european. „Hin und her / Încoace şi încolo” va avea premiera sâmbătă, 15 septembrie 2018.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2018

 Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 19:00, la Sala Mare (Bulevardul Corneliu Coposu, nr. 2), premiera spectacolului cu piesa „Hin und her / Încoace și încolo”, de Ödön von Horváth.

Spectacolul este regizat de Alexander Riemenschneider, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați regizori din spațiul german și îi are în distribuție pe Daniel Bucher, Daniel Plier, Emőke Boldizsár, Ali Deac, Valentin Späth, Johanna Adam, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Ștefan Tunsoiu.

Conceptul scenografic al spectacolului poartă semnătura scenografului german David Hohmann. Spectacolul „Hin und her / Încoace și încolo” va fi prezentat în limba germană, cu traducere în limba română și se bucură de sprijinul Institutului Goethe București.

Colaj distribuție premiera Hin und her – Încoace și încolo

Hin und her / Încoace și încolo – portretizează cu mult umor absurdul birocratic din spațiul european

Spectacolul satirizează cu un ascuțit simț critic o temă de actualitate în spațiul european, aceea a granițelor și a situațiilor birocratice absurde în care este plasat omul de rând, de această dată nu emigrantul ajuns în spațiul european, ci însuși cetățeanul european.

Spectacolul se va juca sâmbătă, 15 septembrie și duminică, 16 septembrie, în limba germană, cu traducere în limba română.

 Alexander Riemenschneider, exponentul noii generații de regizori germani

Alexander Riemenschneider s-a născut în anul 1981. A studiat germanistică, știința muzicii și media la Bonn, iar în 2009 a încheiat studiile de regie din cadrul Academiei de Teatru din Hamburg. A primit premiul „Rolf – Mares”, pentru spectacolul „Despre oameni și șoareci”, montat la Deutschen Schauspielhaus Hamburg și a fost nominalizat la premiul „Faust” în Germania, pentru categoria „Teatru pentru copii și tineret”.

Alexander Riemenschneider

A fost invitat să monteze la unele dintre cele mai importante teatre din Europa: Teatrul din Bonn, Teatrul Național din Praga, Teatrul German din Berlin, Teatrul din Bremen, Residenztheater Munchen și Schauspeilhaus Bochum.

„Horvath, autorul textului, ne plasează pe toți într-un loc exemplar, populat de personaje exemplare, care au fiecare un ritm foarte alert, se iau foarte în serios, chiar și atunci când situația nu o cere și se fac în felul acesta de rușine, dar poate tocmai din acest motiv par cu toții foarte umani. „Încoace și încolo”, este un spectacol în care vorbim despre granițe, această temă mare și de actualitate în spațiul european, dar facem acest lucru dintr-o perspectivă comică. Autorul textului are curajul la rândul lui, să scrie cu foarte mult umor, chiar dacă acțiunea spectacolului e la limita absurdului. Textul oferă fiecărui actor oportunități de joc, indiferent de mărimea rolului. Împreună am încercat în toată această etapă de repetiții să creionăm cât mai fidel artificialitatea societății actuale, să creăm un happy end, care, deși exagerat și utopic în contextul societății noastre, suntem convinși căva fi înțeles ca atare de către public.” – Alexander Riemenschneider, regizor

Foto: Hin und her / Încoace și încolo, Alexander Riemenschneider – Sebastian Marcovici

 

11
/12
/14

Invitata Marinei Constantinescu la Nocturne de vineri, 12 decembrie, este actriţa Oana Pellea. Realizatoarea Marina Constantinescu spune despre Oana Pellea că face parte din întâlnirile vieţii ei. Aceasta ediţie Nocture este despre popasurile importante ale vieţii, despre oamenii pe care îi porţi cu tine chiar şi când aceştia nu mai sunt, despre amintiri. Emisiunea poate fi urmărită de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

11
/12
/14

Artiștii vizuali Daniel Loagăr și Andrei Cornea (atelier Wood Be Nice) deschid vineri, 12 decembrie, de la ora 19.30 o nouă expoziție compusă din 20 de lucrări realizate prin tehnici care variază de la colaj clasic, grafică la transfer de imagine pe OSB și pe ziar. Expoziția este un strigăt de bucurie a celui care descoperă că este pe drumul bun și surprinde momentul ieșirii din cristalidă și a asumării sinelui.

10
/12
/14

„Cel mai frumos roman din lume", după Larry Tremblay, se joacă luni, 15 decembrie, de la ora 19:00, la Teatrul unteatru. Cu o notă aparte de mistic, spectacolul este o invitație pentru fiecare spectator de a descoperi lumea fermecată a lui Gabi, o adolescentă pasionată de literatură și de scris.

10
/12
/14

Se poate întâmpla să fim convinși că știm semnificația unui cuvânt și să aflăm, surprinși, că eram în eroare. Până să cunoaștem sensul corect, cu siguranță am căzut în capcanele pleonasmelor.

10
/12
/14

După o primă rundă de mare succes a celei de-a patra ediţii a Turneului Naţional ”DUELUL VIORILOR”, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo, într-o primă etapă, în perioada 4 - 7 noiembrie 2014, violoniştii ‘’combatanţi” Liviu Prunaru (Stradivarius) şi Gabriel Croitoru (Guarneri) şi “arbitrul”, pianistul Horia Mihail, sunt nerăbdători să înceapă a doua rundă, care îi va duce în cele trei principale provincii istorice ale României: Muntenia, Transilvania şi Moldova în perioada 10-19 decembrie 2014.