History difuzează, în exclusivitate, episoade noi din seria „Așii Amanetului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/history-difuzeaza-in-exclusivitate-episoade-noi-din-seria-asii-amanetului/

HISTORY transmite, în exclusivitate, începând din 1 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 12:00, episoade noi din seria „Aşii Amanetului”, care continuă aventura lui Rick, Corey şi Chumlee în lumea afacerilor de amanet.

Un articol de Liliana Matei|29 octombrie 2020

Cele 12 noi episoade vor aduce în prim-plan descoperiri ale unor articole cu valoare istorică, dar și momente autentice din viața celor trei bărbați supranumiți „Așii Amanetului”, respectiv tatăl Rick, fiul Corey și prietenul din copilărie Chumlee, care conduc împreună magazinul de amanet Gold & Silver, de la marginea orașului Las Vegas. Astfel, cei trei își vor folosi abilitățile dobândite în ani de experiență pentru a evalua valoarea articolelor, de la falsuri până obiecte veritabile, printre care și chitara semnată Paul McCartney, o ediție princeps a cărții „Să ucizi o pasăre cântătoare” sau o piesă de recuzită din „Războiul Stelelor”.

Serialul prezintă de asemenea poveștile diverselor artefacte care ajung în magazinul Gold & Silver, întregul proces al stabilirii autenticității unui obiect și determinarea prețului corect al acestuia.

HISTORY® este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri TV internaționale. HISTORY® reprezintă o sursă de divertisment și informare pentru milioane de oameni de pe tot globul prin poveștile inspiraționale, uneori extravagante ale unor personaje extraordinare din viața reală, ale căror experiențe sunt adesea mult mai spectaculoase decât ficțiunea.

HISTORY® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisiuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.

HISTORY® a fost lansată în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradusă în 37 de limbi. HISTORY® reprezintă principalul canal din portofoliul A + E Networks.

Televiziunea HISTORY® este disponibilă în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu, IPTV și DTH din țară, inclusiv: Akta-DCS, Digi, Orange TV, Telekom și Vodafone.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.