Horace Andy, vocea Massive Attack, în concert la DokStation
https://www.ziarulmetropolis.ro/horace-andy-vocea-massive-attack-in-concert-la-dokstation/

Legendarul muzician reggae, Horace Andy, cunoscut pentru timbrul vocal unic şi longeviva colaborare cu Massive Attack, va concerta la Bucureşti, la cea de-a treia ediţie a DokStation Music Documentary Film Festival. Evenimentul va avea loc în 14 septembrie, de la ora 19.00, în Amfiteatrul „Mihai Eminescu”. Concertul va fi precedat de proiecţia documentarului Two Sevens Clash: Dread Meets Punk Rockers, regizat de Don Letts. 

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2018

Unul din cei mai influenți artiști reggae jamaicani, Horace Andy, este supranumit „the sweetest voice in reggae” și cunoscut pentru colaborarea sa de lungă durată cu formația britanică Massive Attack.

Horace Hinds, pe numele său adevărat, s-a născut în 1951, la Kingston, și a debutat la începutul anilor ’70 cu albumul Skylarking, impunându-se pe scena muzicală din Jamaica.

De atunci, artistul a înregistrat peste 20 de albume de studio și a concertat în toată lumea, alături de trupa sa, „Dub Asante”. În 1990, a fost descoperit de trupa trip-hop britanică Massive Attack, care îl citează drept o influență majoră în muzica sa.

Primul rezultat al colaborării dintre Horace Andy și Massive Attack este piesa One Love, ce apare pe albumul de debut al trupei britanice, Blue Lines (1991). De atunci, artistul jamaican a contribuit la toate albumele înregistrate de Massive Attack, fiind singurul solist colaborator permanent al trupei.

Legătura cu Massive Attack și hit-urile Angel sau Girl I Love You l-au făcut pe Horace Andy cunoscut unei generații mai tinere de fani, ce continuă să îi redescopere muzica.

În 14 septembrie, la București, Horace Andy, alături de Dub Asante Band & Matic Horns, vine în fața publicului român cu o selecție de hit-uri reggae din întreaga sa carieră.
Horace Andy playlist

Regizat de apreciatul muzician și producător Don Letts, documentarul Two Sevens Clash: Dread Meets Punk Rockers (2017) explorează legătura dintre punk și reggae, printr-o incursiune în Londra de la finalul anilor ’70, conținând secvențe inedite din cariera trupelor Sex Pistols și The Clash.

De origine jamaicană, cu o viață întreagă dedicată muzicii, Don Letts are propria poveste despre dub, ritmuri și revoluție – ingrediente ale legăturii puternice dintre punk și reggae, cu consecințe observabile și în prezent.

Biletele pentru concertul Horace Andy with Dub Asante Band & Matic Horns, din 14 septembrie, de la Amfiteatrul Mihai Eminescu (Str. Arhitect D. Hârjeu, nr 61), pot fi achiziționate online, prin Eventbook.ro, sau din locațiile partenere. Biletele pot fi procurate la următoarele prețuri: în pre-sale, până în 20 mai – 50 de lei, iar în perioada 21 mai – 14 septembrie – 70 lei.

DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, este conceput să atragă comunități largi din diverse sectoare ale capitalei, combinând două dintre cele mai populare arte – filmul și muzica – , prin proiecții de filme documentare muzicale și concerte live, în clădiri cu istorie și tradiție, dar și în spații neconvenționale.

Evenimentele din cadrul DokStation 2018 vor fi găzduite, ca și anul trecut, de Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Parcul Drumul Taberei, Control Club, Spațiul M60, DESCHIS Gastrobar și Apollo 111.

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival este organizată Wearebasca și Asociația DokStation. Parteneri: Centrul Cultural European Sectorul 6 – Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Control Club, Apollo111, Spațiul M60, DESCHIS Gastrobar, CINEPUB.ro, Cărturești.

Foto:  DokStation – dokstation.ro

22
/05
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 26 mai 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nuntalui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.

09
/05
/19

Astăzi și mâine (9 și 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie. 

07
/05
/19

Opera Națională București prezintă joi, 9 mai, începând cu ora 18:30 Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy. Pe scenă vor evolua soliștii Oana Andra, Simonida Luțescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiș, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. 

06
/05
/19

Teatrul Odeon a lansat în stagiunea 2001-2002 programul „Dans la Odeon”, program ce și-a propus să aducă în atenția publicului arta dansului profesionist din România și din străinătate, sub forma unor Gale Extraordinare. Ediția din acest an, a XVIII-a, va avea loc vineri, 17 mai, ora 19:00, în Sala Majestic a Teatrului Odeon.

25
/04
/19

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriță cu voce de aur – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitații celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

25
/04
/19

Tinerii muzicieni selectați în programul SoNoRo Interferențe 2019 încheie săptămâna de studiu si mentorat cu un concert la Portul Cultural Cetate, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00. Bursierii vor interpreta alături de profesorii lor capodopere de Sergei Rachmaninov, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Antonin Dvorak, Dmitri Șostakovici, Max Bruch, Gabriel Fauré si Felix Mendelssohn-Bartholdy.

22
/04
/19

Opera Națională București prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

20
/04
/19

Cea de-a VII-a ediție a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franța și anunță un program „À la française”!

Pagina 20 din 150« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »