Horațiu Mălăele apare în episodul 4 din serialul online „Discutabil”
https://www.ziarulmetropolis.ro/horatiu-malaele-apare-in-episodul-4-din-serialul-online-discutabil/

Vineri, 10 aprilie 2020, la ora 22:00 a fost difuzat episodul 4 din serialul „Discutabil”. Lansat pe 27 martie, serialul poate fi văzut exclusiv online, pe Facebook şi YouTube, iar primele 3 episoade au adunat până în acest moment peste 165.000 de vizualizări.

Un articol de Petre Ivan|11 aprilie 2020

Unii dintre cei mai îndrăgiți actori ai momentului au acceptat provocarea lui Vlad Zamfirescu, regizorul serialului, și s-au alăturat acestui proiect inedit. Astfel, în fiecare episod îi putem vedea pe Carmen Tănase, Medeea Marinescu, Marius Manole, Șerban Pavlu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean și Kana Hashimoto în rolurile unor actori deveniți casnici peste noapte din cauza închiderii teatrelor ca urmare a situației provocate de noul coronavirus, vorbind între ei prin apeluri video online. Mai mult, începând cu episodul 3, serialul se bucură și de apariția specială a altor nume grele ale teatrului și filmului de la noi: Maia Morgenstern în episodul 3, iar în episodul 4 invitat special este Horațiu Mălăele.

Serialul a generat o efervescență uimitoare printre privitori, care au apreciat linia fină dintre realitate și ficțiune pe care o propune textul bine scris de Alexandru Popa și au felicitat actorii pentru ingeniozitatea cu care au găsit o soluție să îi bucure pe oameni făcând ce știu ei mai bine fără să încalce recomandarea de distanțare socială.

Inclusiv Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a vorbit despre serial în mesajul pe care l-a adresat românilor în data de 5 aprilie, spunând că „Discutabil” este „ un frumos exemplu de profesionalism și de spirit civic”.

Toate episoadele difuzate deja, precum și episoadele viitoare, pot fi urmărite pe pagina de Facebook Discutabil – serial online și pe canalul de YouTube ATIC pictures.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.