Horațiu Mălăele dixit
https://www.ziarulmetropolis.ro/horatiu-malaele-dixit/

10 mărturii ale marelui actor, de citit şi de luat aminte.

Un articol de Alina Vîlcan|20 aprilie 2018

Actorul Horațiu Mălăele a acordat un interviu revistei Insight, a companiei aeriene TAROM, în care vorbește despre lumea „jucată” și lumea reală, ironie, copilărie, reguli sociale și multe altele, din care am extras rândurile de mai jos:

1. Lumea „jucată” mimează trădarea, fățărnicia, crima. Lumea reală le practică, crud și constant. Pe de altă parte, în lumea teatrului, și iubirea este jucată. În viața reală, ea este adevărată și asumată. Și asta e bine, pentru că iubirea aparține divinității.

2. Ironia și autoironia sunt uneltele celui care, cu cinism și umor, se detașează de viciul închipuirii, devenind spectatorul-comentator al unei lumi caraghioase și imprevizibile.

3. Nostalgia copilăriei, inimaginabilei mele copilării, este o vecină care deschide ușa existenței mele când vrea ea. Împreună reconstruim locul unde s-au născut părinții mei și totodată locul fascinant și macondian al copilăriei mele: Tehomir.

4. Trăim după niște reguli sociale impuse și acceptate și e bine să te supui. Să nu calci prea tare pedala. Bine, o coerciție exagerată probabil că m-ar enerva și atunci ori aș descăleca ori aș ridica o baricadă. Sunt foarte puține lucruri pe care nu le poți spune, în consecință asta nu creează autocenzură sau o permanentă stare de veghe la propriile cuvinte; și în raport cu spectacolele în care joc sau le regizez, și în raport cu mine însumi.

5. Spun mereu o butadă: inteligentul zâmbește, prostul se supără. Și, nu de puține ori, prostul mimează inteligența și zâmbește și el. Oricum fac parte dintr-o generație care crede că râsul va mântui lumea. Nu știu cine spunea ,,vreau să nu mor, nu ca să mai trăiesc, ci ca să mai râd.”

6. Sunt un om care a umblat cam peste tot. Parisul rămâne un buric al pământului. Dar iubesc deopotrivă Veneția, Florența, Barcelona, Budapesta, Ierusalim, Sankt Petersburg.

7. Și Bogdan și Cristian (n.r.: fiii actorului) au ales regia de film. Cristian a rămas, Bogdan a virat spre actorie. Nu i-am sfătuit, nu m-am împotrivit alegerii lor. Sfatul meu ar fi ca orice copil să-și urmeze instinctual destinul, indiferent de opoziția spațiului familial sau comunitar. Cred că pentru a fi fericit în viață e bine să faci ceea ce-ți place și nu ceea ce le-ar plăcea unora sau altora să faci.

8. Să fii pe scenă alături de copilul tău e formidabil. E o emoție pe care puțini actori au bucuria să o încerce. Bogdan este un om extrem de jovial, umoristic si talentat. De fiecare dată când îl văd că naște lucruri noi, cu de la sine putere, sunt extrem de flatat. Cristian, care s-a însurat anul trecut, spiritul cartezian al familiei, are o casă de producție, multe idei și tot atâtea proiecte.

9. Sunt un tip cantonat la 27 de ani. Cineva mi-a spus că vârsta este o stare de spirit și eu l-am luat în serios. ,,Omu-i ca oul, timpu-i ca boul” – spunea Paul Ioachim. Omul civilizat trăiește chinuit de dictatura timpului. Unul care habar n-are de noțiunea timpului, un aborigen australian, spre exemplu, trăiește pur și simplu.

10. După această generație a noastră, ,,a cocorilor de jertfă”, cum spunea Fănuș Neagu, preocupată de carte și cuvintele ei, vin generații mai pragmatice, ale căror bucurii sunt altele, iar performanța va fi între ei, care știu mai puțin pe o parte, dar au, față de noi, un cumul informațional înmiit.

Ironia și autoironia sunt uneltele celui care, cu cinism și umor, se detașează de viciul închipuirii, devenind spectatorul-comentator al unei lumi caraghioase și imprevizibile.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.