Horia Andreescu spune ca se află, la cei 66 de ani, „în deceniul de viaţă în care se formulează concluziile cele importante”
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-andreescu-spune-ca-se-afla-la-cei-66-de-ani-in-deceniul-de-viata-in-care-se-formuleaza-concluziile-cele-importante/

Maestrul Horia Andreescu, dirijor de recunoaştere internaţională, consideră că la 66 de ani se află „în deceniul de viaţă în care se formulează concluziile cele importante”. „Este perioada în care un artist gândeşte, poate, cu sporită aplecare asupra drumului parcurs. Este perioada în care meditezi asupra raportului dintre idealuri şi realizări. Nu poţi să nu […]

Un articol de |18 octombrie 2012

Maestrul Horia Andreescu, dirijor de recunoaştere internaţională, consideră că la 66 de ani se află „în deceniul de viaţă în care se formulează concluziile cele importante”.

„Este perioada în care un artist gândeşte, poate, cu sporită aplecare asupra drumului parcurs. Este perioada în care meditezi asupra raportului dintre idealuri şi realizări. Nu poţi să nu compari realizările cu dorinţele pe care le-ai avut de-a lungul etapelor acestui drum…”, a declarat apreciatul maestru al baghetei.
 
 
În faţa unui bilanţ, Andreescu îşi aminteşte că un alt proiect important la care s-a angajat cu peste 35 de ani în urmă a fost şi este cel legat de creaţia enesciană.

„Mă refer la creaţia simfonică a lui George Enescu precum şi la cea a creatorilor români din a doua jumătate a secolului trecut, de asemenea la creaţia actuală. Sunt lucrări intrate în memoria radioului, a televiziunii publice, a unor case de discuri din ţară şi din lume”.

Maestrul Andreescu se declară contrariat de „violenţa evenimentelor cotidiene… de la noi, din lume”.

„În plus, în contrast cu lumea atât de bogată, atât de echilibrată, de stenică a marilor clasici, nu pot să nu fiu contrariat, nu pot să nu fiu derutat de violenţa evenimentelor cotidiene… de la noi, din lume. Este un prezent pe care îl trăim, cu sau fără voinţa noastră, este o realitate pe cât de concretă pe atât de actuală, de palpabilă, un complex spiritual pe care îl retrăieşti când pătrunzi spre exemplu, în universul muzicii lui Mahler sau Sostakovici”.

Un regret al maestrului Horia Andreescu este acela că nu îşi continuă proiectul înregistrării unei integrale a simfoniilor lui Beethoven la Radio Bucureşti din cauza anulării datele prevăzute pentru concerte şi înregistrări.

*****

Dirijorul Horia Andreescu s-a născut la 18 octombrie 1946, la Braşov, unde a absolvit liceul de muzică, la secţia oboi, în 1965.

Debutul ca şef de orchestră s-a petrecut tot la Braşov, în 1967 (cu Orchestra de tineret), pe când era student la Conservatorul din Bucureşti (1965-1973), unde a frecventat şi cursurile de compoziţie. A urmat cursuri postuniversitare de dirijat la Academia din Viena (1974-1975); a fost discipol al lui Sergiu Celibidache (cursuri de măiestrie în perioada 1978-1980, la Trier şi Munchen).

Dirijor general muzical al Formaţiilor Muzicale Radio (din 1992), dirijor colaborator permanent al Filarmonicii ‘George Enescu’ (din 1987), profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

În 1989, a fondat Orchestra de cameră ‘Virtuozii din Bucureşti’.

Dirijor permanent invitat la diverse orchestre din Germania, Horia Andreescu a susţinut numeroase concerte în peste 20 de ţări europene.

A semnat peste 50 de înregistrări discografice dintre care 12 sunt la pupitrul unor importante orchestre din Europa. Alături de alte înregistrări ale dirijorului Horia Andreescu, integrala lucrărilor simfonice George Enescu, realizată pe opt CD-uri pentru firma ‘Olympia’ – Londra în cooperare cu ‘Electrecord’, s-a bucurat de multe comentarii elogioase în presa internaţională.

Horia Andreescu a obţinut premii internaţionale, iar, în 1981, Premiul criticii din Berlin. În 1997, Uniunea Criticilor Muzicali îl numeşte ‘Dirijorul anului’. A primit Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Mare Ofiţer în anul 2000, iar în 2003 primeşte Premiul naţional UNESCO.

Sursa: Agerpres

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.