„Horsehead” deschide Festivalul de Film Fantastic Lună Plină
https://www.ziarulmetropolis.ro/horsehead-deschide-festivalul-de-film-fantastic-luna-plina/

Cea de-a 4-a ediţie Festivalului de Film Fantastic „Lună Plină” va avea loc în perioada 14-16 august la Biertan, în Transilvania. Vreme de un weekend, fanii cinema-ului de gen şi nu numai vor avea parte de proiecţii în aer liber, petreceri, cântări, plus o nouă ediţie a deja consacratelor Jocuri ale groazei, toate acompania de de-acum tradiţionalul târg cu produse specific locale.

Un articol de Petre Ivan|5 august 2015

Anul acesta, ostilitățile sunt deschise de filmul franțuzesc „Horsehead”, de Romain Basset, premiat pentru regie la Fantasporto 2015, și cu Catriona MacColl, Murray Head și Philippe Nahon în distribuție.

O altă premieră românească, tot în exclusivitate la Biertan, este deranjantul thriller belgian „Cub”, de Jonas Govaerts, premiat pentru regie la Sitges 2014 și lansat în celebra secțiune „Midnight Madness” de la Toronto.

Highlight-ul acestei ediții se anunța a fi „The Night of the Creature Features”, un maraton sanglant care salută trei clasice incontestabile dar de factură diferită, a căror trăsătură comună ar fi faptul că vor ține spectatorii, o vreme, departe de apă.

În ordinea numerelor de pe tricou:

„Jaws”/„Fălci” (1975, regia Steven Spielberg), proiecție aniversară la 40 de ani de la premieră, într-o versiune restaurată digital;

„Piranha” (1978, regia Joe Dante), practic un omagiu satiric adus anteriorului; și

„Alligator” (1980, Lewis Teague), proiecție aniversară la 35 de ani de la premieră.

Restul selecției și celelalte evenimente speciale vor fi anunțate marți, 4 august.

Toate detaliile despre transport și cazare, aici.

www.lunaplinafestival.ro.

29
/07
/13

CRONICĂ DE FILM „Deturnarea”, regizat de danezul Tobias Lindholm, este cronica neromanţată şi anti-eroică a unui tensionat război psihologic între două lumi. Pretextul îl constituie capturarea unei nave daneze de către piraţi.

27
/07
/13

Peste 5.000 de filme documentare din întreaga lume, aflate în arhiva Studioului Astra Film Sibiu, pot fi vizionate la cerere de turişti, cercetători sau cinefili, în cadrul unui program estival. Un bilet costă șase lei, iar filmele pot fi văzute de luni până vineri între orele 9 și 15, la sediul Studioului Astra Film.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

24
/07
/13

Cinematografia mondială a oferit în istoria sa numeroase portrete remarcabile de rebeli. Însă şi filmul românesc din timpul comunismului a avut propriii tineri nonconformişti, spirite libere şi periculoase pentru un întreg sistem.