CRONICĂ DE FILM „Deturnarea”, regizat de danezul Tobias Lindholm, este cronica neromanţată şi anti-eroică a unui tensionat război psihologic între două lumi. Pretextul îl constituie capturarea unei nave daneze de către piraţi.
Un articol de Ionuţ Mareş|29 iulie 2013
CRONICĂ DE FILM „Deturnarea“, regizat de danezul Tobias Lindholm, este cronica neromanţată şi anti-eroică a unui tensionat război psihologic între două lumi. Pretextul îl constituie capturarea unei nave daneze de către piraţi.
Poate că aţi auzit în ultimii ani ştiri despre nave comerciale internaţionale capturate de piraţii somalezi în Oceanul Indian în schimbul unor recompense substanţiale. Oricât de arhaic ar putea suna cuvântul „piraţi” în secolul 21, acest fenomen îngrijorător există cu adevărat.
Într-un raport al Băncii Mondiale din urmă cu câteva luni, se arată că, din ianuarie 2005, au avut loc peste 1.000 de astfel de atacuri. Dintre acestea, mai mult de 200 au rezultat în răpiri. În total au fost plătite recompense de circa 50 de milioane de dolari pe an, iar în urma atacurilor şi-au pierdut viaţa aproape 100 de persoane. Dincolo de aceste cifre reci (şi oficiale) există însă o realitate prea puţin ştiută.
Drama din spatele cifrelor
Cunoscut pentru contribuţia la scenariile unor filme ca „Submarino” (2010) şi „Vânătoarea” (2012), ambele în regia lui Thomas Vinterberg, danezul Tobias Lindholm propune, într-un film de ficţiune scris şi regizat de el însuşi, tocmai o astfel de situaţie. Imaginează drama din spatele informaţiilor care ajung la opinia publică.
„Deturnarea” („Kapringen”, 2012), proaspăt lansat în cinematografele de la noi de Independenţa Film, este o cronică neromanţată şi anti-eroică a negocierilor telefonice de câteva luni între şeful unei companii daneze şi reprezentantul vorbitor de engleză al unui grup de piraţi care a capturat o navă comercială pe care se aflau şapte marinari, salariaţi ai respectivei firme.
Refuzând să se erijeze într-un narator omniscient (care, pe tipar hollywoodian, relevă toate aspectele unei poveşti pentru ca publicul să se simtă cât mai confortabil), Tobias Lindholm alternează două perspective.
Pe de o parte, camera de filmat este mereu alături de bucătarul navei, Mikkel (Pilou Asbaek), prin prisma căruia spectatorul primeşte doar fragmente de informaţii despre ce se întâmplă la bord (abordare care sugerează exemplar teama personajului de necunoscutul din jurul său).
Pe de altă parte, regizorul propune punctul de vedere al managerului companiei (Soren Malling), care, ajutat de o echipă de consilieri, îşi asumă sarcina de a purta negocierile financiare cu piraţii, pentru a obţine eliberarea în siguranţă a angajaţilor săi.
Război psihologic fără gesturi eroice
Cineastul danez elimină multe din pistele pe care un thriller convenţional le-ar fi urmat. Capturarea navei de către piraţi este redată fragmentar. Cele mai tensionate momente nu sunt amplificate de muzică sau prin trucuri de montaj. Acţiunea este păstrată în limitele verosimilului. Nu există efecte speciale sau gesturi eroice, ci doar un război psihologic cu posibile victime.
Un război care, în construcţia narativă şi vizuală propusă de danez, pare a opune, de o parte, lumea dezvoltată – capitalistă şi cinică, iar de cealaltă parte, lumea a treia – săracă, imprevizibilă şi potenţial periculoasă (trecerea dintr-un decor în celălalt produce de fiecare dată un spectaculos efect la nivelul imaginii). O ciocnire între civilizaţia birourilor de sticlă, pentru care „time is money”, şi „barbarii”, pentru care timpul, un concept occidental, nu înseamnă nimic (aşa cum proclamă un personaj).
Numai că balanţa lui Lindholm nu înclină decisiv în nicio parte – ambele tabere vor în primul rând bani (una să ia cât mai mulţi, iar cealaltă să piardă cât mai puţini). Terenul de negociere – sufletele şi minţile unor ostatici.
Deşi povestea se întinde pe mai mult de patru luni, tensiunea este menţinută la cote ridicate, prin mijloace minime şi păstrate la vedere, în timp ce dezvoltarea naraţiunii este epurată de orice deviere de la firul principal.
Fără a abuza de ele, Thomas Vinterberg apelează totuşi la câteva stratageme mai puţin originale, dar cu efect garantat în emoţionarea spectatorului. Vedem că directorul companiei are o soţie, personaj cu încărcătură în evoluţia sa psihologică. Iar despre bucătar, un ins destul de solid, dar fricos („Unde e reputaţia vikingilor de altădată?”, s-ar putea întreba un danez), aflăm încă de la început că are o soţie şi o fetiţă ce vor juca mai târziu un rol important în dramaturgia filmului.
INFO
Deturnarea (Kapringen, Danemarca, 2012)
Regia: Tobias Lindholm
Cu: Søren Malling, Pilou Asbaek, Amalie Ihle Alstrup, Johan Philip Asbæk
Rating: ●●●●○
Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică
