Iacob. Viaţă de miner
https://www.ziarulmetropolis.ro/iacob-viata-de-miner/

Unul dintre cele mai bune filme ale lui Mircea Daneliuc şi ale cinematografiei române a anilor `80, „Iacob” îşi păstrează nealterată forţa de a reda fără menajamente viaţa dură a unei comunităţi de oameni simpli, printr-un realism care capătă, în final, şi valenţe alegorice. 

Un articol de Ionuţ Mareş|7 ianuarie 2016

Lansat în 1988, „Iacob” era al şaptelea lungmetraj pe care Mircea Daneliuc, unul dintre cei mai prolifici regizori români, reuşea să îl scoată în comunism.

Filmul, inspirat din scrieri ale lui Geo Bogza, încheia totodată cea mai consistentă etapă a carierei unui cineast care nu doar că a ştiut să evite compromisurile majore, dar a oferit şi câteva filme de-a dreptul subversive (ce altceva sunt „Croaziera” şi „Probă de microfon”, dacă nu tot ceea ce se putea mai la antipod de falsitatea care domina cinematografia vremii?).

Chiar şi „Ediţie specială”, filmul în care se văd cel mai mult cedările în faţa cenzurii, este salvat de la uitare de incisivitatea recunoscută a lui Mircea Daneliuc. Un alt mare film al său (mai puţin văzut), „Vânătoare de vulpi”, pornea de la un subiect ce se anunţa indigest – colectivizarea -, dar devenea o lecţie de montaj, naturaleţe şi anticonformism.

În „Iacob”, forţa lui Mircea Daneliuc acaparează ecranul încă din prima secvenţă, care, la fel ca ultima secvenţă, celebra izolare nocturnă a protagonistului într-o corfă de funicular, „acumulează (…) o tensiune tragică impecabil vizualizată” – aşa cum scria criticul Alex Leo Şerban despre acest film pe care l-a şi plasat în topul favoritelor sale de dinainte de Revoluţie.

Se găsesc cu greu în cinematografia română de altădată momente de o asemenea intensitate. Când filmul începe brusc cu sinuciderea violentă, cu dinamită, a unui personaj (Florin Zamfirescu), despre care mai târziu afli că era miner, ar trebui să ştii că ceea ce va urma nu te va menaja.

Iacob-play

„Iacob” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Viaţa grea, brutală şi săracă a minerilor, şi în special a lui Iacob, jucat impecabil de un Dorel Vişan aflat probabil la cel mai bun rol al său, este redată extrem de viu şi credibil, printr-un realism care ocoleşte mizerabilismul şi care ajunge să capete valenţe de alegorie despre vină şi responsabilitate, cu trimiteri inclusiv la reflexele totalitare ale regimului din momentul apariţiei filmului.

Acţiunea din „Iacob” este plasată în anii `30, într-o colonie de mineri care sunt exploataţi prin muncă într-o mină de aur, însă localizarea temporală devine secundară sau chiar irelevantă (la fel cum puţin importantă este şi eventuala încercare de explicare, prin psihologizare, a resorturilor personajelor).

Totuşi, suspiciunile permanente, percheziţiile asupra minerilor la ieşirea acestora din ture, menite a depista eventuale furturi de pepite de aur, precum şi obligaţia ca aceştia să fie prezenţi seara acasă pentru a răspunde la apel, nu aveau cum să nu fie interpretate şi ca săgeţi aruncate către controlul exercitat de sistemul comunist.

Mircea Daneliuc este foarte descriptiv în acest film (deşi nu ocoleşte nici unele simboluri, cum ar fi cel al sângelui), astfel că existenţa lui Iacob, a familiei sale şi a întregii comunităţi (în rolul unui prieten poate fi văzut excelentul Ion Fiscuteanu, viitorul „domn Lăzărescu”) este arătată prin acumularea de fragmente narative al căror fir unificator capătă un caracter tragic în celebra secvenţă ultimă.

Spectaculoasele unghiuri de filmare, transformările de pe chipul lui Iacob, încercările sale de a se încălzi, sugestia amintirii copiilor şi a soţiei sunt foarte bine construite în acest final, oferind imaginea unui om nepuntincios, măcinat de regrete şi de dorinţa de salvare din faţa sorţii care parcă vrea să se răzbune.

 Articol apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.



22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.