Iarna
https://www.ziarulmetropolis.ro/iarna/

Se joacă la Nottara spectacolul „Iarna” (după o piesă de Jon Fosse, dramaturg norvegian contemporan), regizat de Mihai Măniuţiu. Scenografia: Adrian Damian. Muzica: Mihai Dobre (de la Șuie Paparude). Coregrafia: Andrea Gavriliu. Cu: Andi Vasluianu, Catrinel Dumitrescu, Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu.

Un articol de Andrei Crăciun|24 noiembrie 2016

Nu prea e – după mintea mea învechită – spectacol de teatru această întâmplare de la Nottara. E altceva, dar ce e – nu știu. Poate instalație de artă contemporană, poate altceva pentru care nu cunoaștem încă o denumire. Am fost, am văzut, am căscat și eu ochii în jur. Oamenii se cam încântau. Nu mă număr printre ei. Dimpotrivă.

Spectacolele de teatru se împart în trei mari categorii. Unu: spectacole care îți plac dumitale și plac și majorității (din sală). Doi: spectacole care nu îți plac dumitale, dar plac majorității (ele domină). Trei: spectacole care nu plac majorității, dar ție da.

Iarna este în această a doua categorie. Nu spun că nu e spectaculoasă scenografia, nu spun că nu e interesantă coregrafia, nu spun că muzica nu e aparte. Trebuie să fie, din moment ce tulbură atâția cetățeni. Spun însă că pe mine nu.

Povestea – întâi – e de o banalitate crasă mulsă, lapidar, de semnificații filosofice mai înalte, în bună tradiție nordică. Un cetățean ajunge într-un alt oraș, unde are o aventură extraconjugală cu o cetățeancă. În urma acestei complicații sentimentale cade în dragoste și stă așa căzut, în timp ce i se duc naibii familia, serviciul și toate celelalte. Așa, și? Ce e așa de deosebit aici?

Iar la sfârșit bineînțeles că… Dar nici nu vă mai povestesc. Mergeți, totuși, la teatru, că rău nu are cum să vă facă.

Dincolo de povestea asta (care nu reușește, totuși, să spună nimic nou) e spectacol, e adevărat. E iarnă (personajele sunt îmbrăcate în alb), e plin de omăt, de nea, de zăpadă. E multă, să prindem ideea. Am prins-o. Și se întâmplă tot felul pe scenă. Pe unele le-am înțeles, pe unele nu m-a dus mintea să le cuprind (modernitatea, na).

Ca atare, dacă aveți posibilitatea și plăcerea să mergeți la Nottara (veste bună: teatrul s-a întors acasă, pe Magheru) să vedeți ceva ca la marile muzee de artă contemporană, nu ezitați – a se pleca de îndată.

Dacă, însă, doriți ca la teatru să vedeți totuși teatru (recognoscibil), aș spune mai degrabă pas. Dar, în definitiv, eu nu sunt decât un amărât de spectator, o cumplită minoritate, ba chiar una care nu pătrunde toate sensurile lumii-ca-un-dans.

Haideți să nu cădem în exagerare. Iarna e – vizual -, până la urmă, ceva frumos. Dar la fel de bine spectacolul ăsta putea să fie și cu surdo-muți pentru surdo-muți. Căci nu pleci acasă cu nicio idee rostită, cu nicio replică bună, strict textual te întorci întocmai cum ai venit. Și atunci, de ce ai mai venit?

Un cetățean ajunge într-un alt oraș, unde are o aventură extraconjugală cu o cetățeancă. În urma acestei complicații sentimentale cade în dragoste și stă așa căzut, în timp ce i se duc naibii familia, serviciul și toate celelalte. Așa, și? Ce e așa de deosebit aici?

Foto: Adi Bulboacă

 

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.