Ibrahim Maalouf – jazz magnetic, la toamnă, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/ibrahim-maalouf-jazz-magnetic-la-toamna-la-bucuresti/

Revelaţia Ibrahim Maalouf vine în premieră în România în noiembrie. Trompetistul libanez ridică premii şi săli în picioare, cu un stil de jazz aplaudat şi de critici, şi de publicul care nu prea stă jos la spectacolele sale.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2015

Primește premiile „Revelația anului” la Victoire de Jazz și „Cel mai bun artist World Music la French Awards, anul trecut, iar printre numele mari cu care a colaborat se numără și Sting. Ibrahim Maalouf este profesor de improvizație la Conservatorul din Paris.

Deși este recunoscut pentru piesele energice și eclectice din show-urile sale, Ibrahim și-a început cariera cu muzica clasică. Urcă pe scenă de la 9 ani, și este remarcat șase ani mai târziu când interpretează cea mai dificilă piesă pentru trompetă din repertoriul clasic – Concertul Brandeburgic nr. 2 de Bach. Atrage atenția muzicienilor profesioniști și este începutul unei serii de evenimente care îl vor face să renunțe la studiile muzicale pentru a se dedica experimentelor personale.

Cântă în cluburi pariziene de jazz, mereu în căutare de sunete proaspete, și este atras de soundtrack-uri de filme. Coloana sonoră a lui Miles Davis de pe filmul „Ascensor pentru eșafod” reprezintă momentul în care, spune el, realizez că trompeta are alt sunet.
Ibrahim cântă la o trompetă modificată care permite atingerea unor tonuri din muzica tradițională arabă – una din principalele sale surse de inspirație, pe care o combină cu incursiuni în rock, dar și în muzică clasică.

Sesiunile sale de improvizație sunt spectaculos de coerente și limpezi, transformând improvizația în partitura. Influențele sale orientale și felul în care le dezvoltă sunt subiectul unui documentar TV5 Monde în care realizatorii au stat alături de artist timp de câteva luni.

Ibrahim vine la Bucureștie cu cel mai nou proiect al său, Kalthoum- un show dedicat și inspirat de opera divei egiptene Umm Kulthum, cea mai cunoscută voce a lumii arabe.
Artistul a semnat de curând cu prestigioasa Casă de Discuri americană Impulse!Records.

Pe 19 Noiembrie va urca pe scenă alături de Frank Woeste (pian), Rick Margitza (saxofon), Scott Colley (bas) și Clarence Penn (percuție).

Evenimentul este susţinut de Ambasada Libanului în România şi Institutul Francez din Bucureşti şi face parte din seria de concerte Jazz Night Out, prezentate de Twin Arts.

Anul acesta la Jazz Night Out vor mai concerta:

Hiromi:The Trio Project – 30 iunie, Sala Radio
Avishai Cohen Trio- 10, 11 octombrie, Sala Radio
Béla Fleck & Abigail Washburn – 5 noiembrie, Sala Radio
Brad Mehldau Trio – 26 noiembrie, Sala Radio

INFO

Biletele costă 95, 135, 155 de lei în funcţie de categorie şi vor putea fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

Detalii pe www.twinarts.ro şi paginile de Facebook Twin Arts şi Jazz Night Out.

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.