Idei primite de-a gata de la domnul Gustave Flaubert
https://www.ziarulmetropolis.ro/idei-primite-de-a-gata-de-la-domnul-gustave-flaubert/

Vă invităm să răsfoim împreună originalul „Dicţionar de idei primite de-a gata”, de Gustave Flaubert, apărut în acest an la editura ART.

Un articol de Alina Vîlcan|29 noiembrie 2018

Prima mențiune a Dicționarului apare într-o scrisoare a lui Flaubert din 4 septembrie 1850, adresată din Damasc prietenului său Louis Bouilhet: „Faci bine că te gândești la Dicționarul de idei primite de-a gata. Această carte, scrisă pe de-a-ntregul și precedată de o prefață în care se va arăta că a fost făcută în scopul de a convinge publicul să respecte tradiția, ordinea, convențiile general admise și alcătuită astfel încât cititorul să nu știe bine nici o clipă dacă autorul își bate joc sau nu de el, ar fi, poate, o operă stranie și capabilă să izbândească, dată fiind actualitatea ei, ne spune Irina Mavrodin, în prefața Dicționarului de idei primite de-a gata (ed. Art, 2018), de Gustave Flaubert, din care am extras câteva definiții, menite să aducă cititorului buna-dispoziție.

A

ACTRIȚE. O adevărată nenorocire pentru băieții de familie bună. Sunt îngrozitor de desfrânate, fac orgii, papă averi de milioane, mor la spital. Totuși, printre ele mai găsești și bune soții și mame!

B

BĂTRÂN. Când are loc o inundație, o furtună etc., bătrânii locului nu-și amintesc niciodată să mai fi văzut vreuna care să-i semene.

C

CAFEA. Stimulează inteligența. Nu-i bună decât dacă vine din Le Havre. La un banchet, trebuie băută în picioare. Este foarte șic s-o bei fără zahăr: lumea va crede că ai trăit în Orient. Se bea întotdeauna cu rom.

D

DESFRÂU. Cauza tuturor bolilor de care suferă burlacii.

E

EȘARFĂ. Cuvânt poetic.

F

FATĂ. Cuvânt care trebuie rostit cu timiditate. Toate fetele sunt palide și plăpânde, întotdeauna neprihănite. Nu trebuie să li se îngăduie să citească, să meargă la muzeu, la teatru și mai ales la Jardin des Plantes, în locul unde se află maimuțele.

G

GUST. Tot ce-i simplu e de bun-gust: cuvinte ce trebuie spuse unei femei care-și cere scuze pentru îmbrăcămintea ei modestă.

H

HERNIE. Toată lumea suferă de ea, dar fără să știe.

I

IMAGINAȚIE. Este întotdeauna vie. Nu e bine să te încrezi în imaginație. Când ești lipsit de ea, ponegrește-i pe cei ce o au. Pentru a scrie romane, este de ajuns să ai imaginație.

Î

ÎNGER. Face impresie în amor și în literatură.

J

JOC (de cărți). Această patimă fatală nu poate stârni decât indignarea oamenilor de treabă.

K

KEEPSAKE*. Trebuie lăsat la vedere pe o masă din salon.

L

LIBERTATE. Libertate! Câte crime se săvârșesc în numele tău! Avem toate libertățile necesare. Libertatea nu e totuna cu îngăduința de a face orice (fraza aparține unui conservator).

M

MACAROANE. Trebuie mâncate cu degetele când sunt gătite după o rețetă italienească.

N

NAPOLI. Dacă stai de vorbă cu un erudit, spune-i Parthenope. Să vezi Napoli și apoi să mori! (a se vedea Yvetot).

O

OPTIMIST. Sinonim cu imbecil.

P

PAGANINI. Nu-și acorda niciodată vioara. Avea degete de o lungime cu totul neobișnuită.

R

RESTAURANT. Cere să ți se aducă numai felurile pe care nu le mănânci de obicei la tine acasă. Când nu știi ce să alegi de pe listă, cere mâncărurile pe care le vezi în farfuriile celor din jur.

S

SENECA. Scria pe un pupitru de aur.

Ș

ȘAMPANIE. Se bea întotdeauna la mari ocazii. Prefă-te că nu-ți place deloc, spunând că nu-i nici pe departe „atât de bună ca vinul”. Oamenii de rând se entuziasmează numai când îi aud numele. În Rusia, se bea mai multă decât în Franța. Ideile franceze s-au râspândit în întreaga Europă prin mijlocirea șampaniei. În timpul Regenței, lumea bea șampanie de dimineață până seara. Șampania nu se bea, ci se dă de dușcă.

T

TICHIE. Face parte din ținuta obligatorie a oricui își petrece viața studiind și scriind. Conferă o înfățișare maiestuoasă celui care o poartă.

Ț

ȚARĂ. Oamenii de la țară sunt mai buni decât cei de la oraș. Au o soartă vrednică de invidiat. La țară totul e îngăduit: hainele cele mai comode, glumele de tot felul etc.

U

URS. I se spune Moș Martin. Când apare prilejul, povestește anecdota cu invalidul care, văzând un ceas căzut în groapa ursului, a coborât să-l ia și a fost mâncat de viu.

V

VISARE. Ideile superioare pe care nu le înțelegem.

W

WAGNER. Atunci când i se rostește numele în fața ta, zâmbește disprețuitor și fă glume pe seama muzicii viitorului.

Y

YVETOT. Să vezi Yvetot** și apoi poți să mori! (a se vedea Napoli)

Z

ZECE (Sfatul celor***). Nimeni nu știe prea bine ce înseamnă asta, dar e ceva îngrozitor. Cei ce luau parte la el aveau chipurile mascate. Te cuprinde spaima numai când te gândești!

*Cuvânt englezesc intrat ca atare în franceză (1829) și desemnând un album împodobit cu gravuri, în care se scriau versuri, foarte la modă în Franța în epoca romantică. Flaubert se referă la acest adevărat depozit de imagini-clișeu ale romantismului și într-un cunoscut pasaj din Doamna Bovary.

**Comună din apropiere de Rouen.

*** Consiliu secret creat la Veneția în 1310. Și-a extins atribuțiile încetul cu încetul, devenind, cu începere din secolul XVI și până în 1797, adevăratul organ al puterii executive din Veneția

OPTIMIST. Sinonim cu imbecil. (Gustave Flaubert)

04
/10
/16

La finalul acestei luni are loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

03
/10
/16

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România și le punem la luptă față în față. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

28
/09
/16

La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

26
/09
/16

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte, marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, pentru o seară dedicată scriitorului italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi celebrului său roman Fiica papei în care face dreptate uneia dintre cele mai controversate figuri ale istorie, Lucrezia Borgia.

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

22
/09
/16

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Iată, Frida, îți scriu această scrisoare, prima dintr-un șir de scrisori către cei din cărți, și nu mă aștept să-mi răspunzi...

22
/09
/16

În această seară, de la ora 19.00, a Librăria Humanitas de la Cişmigiu, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la lansarea cărţii „Drum întrerupt. De la Porţile de Fier până la Muntele Athos“ de Patrick Leigh Fermor. La eveniment vor vorbi istoricul Georgeta Filitti, criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu şi prof. univ. Mihaela Irimia, specialist în literatură şi cultură britanică.

15
/09
/16

Târgul Gaudeamus Carte școlară revine în Piața Universității din Capitală, pentru ediția a XIV-a, cu o ofertă bogată de manuale, materiale auxiliare sau beletristică. Târgul, cu intrare liberă, este deschis zilnic între orele 10,00 și 20,00, cu excepția zilei de duminică, 25 septembrie, când programul este 10,00 — 15,00.

14
/09
/16

Cartea „2666” (în trei volume), traducere din limba spaniolă de Eugenia Alexe Munteanu, a fost publicată la Editura Univers, în 2016.

14
/09
/16

Nouă editori germani, austrieci și elvețieni ajung miercuri la București. Aceştia se vor întâlni cu editori români în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană, în contextul în care România va fi invitată de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig din 2018.

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

Deşi acceptase cu plăcere invitaţia lui Ion Caramitru de a deschide noua serie a Conferinţelor Teatrului Naţional, din motive de sănătate, Neagu Djuvara a decis să amâne conferinţa programată pe 2 octombrie 2016, la Sala Studio.