Andreea Răsuceanu: „Descriind oraşul, fiecare scriitor şi-a făcut propriul portret“
https://www.ziarulmetropolis.ro/andreea-rasuceanu-descriind-orasul-fiecare-scriitor-si-a-facut-propriul-portret/

Andreea Răsuceanu este un nume deja consacrat în critica literară din ţara noastră (n-aţi uitat „Bucureştiul lui Mircea Eliade“…). Noul său volum – „Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului“ – publicat în acest an la Editura Humanitas a fost bine primit de către cititorii de la noi.

Un articol de Andrei Crăciun|30 Septembrie 2016

Aşa că nu ne-a rămas altceva de făcut decât să aflăm despre ce vorbim când vorbim despre ultima carte a Andreei Răsuceanu. Iată.

Andrei Crăciun: Andreea, ce înseamnă această carte – ”Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului”? Cum şi de ce a fost scrisă şi ce reprezintă ea pentru tine?

Andreea Răsuceanu: Cartea am scris-o ca să-mi răspund în primul rând mie la câteva întrebări, care au apărut în timp ce lucram la Bucureştiul lui Mircea Eliade. M-am întrebat atunci ce pondere are imaginea oraşului în proza scriitorilor contemporani, ce însemnătate mai bine zis, dacă şi ce fel de rol joacă în organizarea narativă, ce se poate spune nou despre literatura contemporană privind-o din acest unghi. M-a interesat de fapt ce tip de raport se creează între oraş ca realitate obiectivă, modul în care este el perceput de autor şi proiecţia sa literară. Dar m-a interesat şi să fac o carte-experiment, în care să includ interviuri cu autorii ale căror opere le-am analizat, să am şi mărturia lor directă, nemediată, asupra felului în care văd oraşul şi îl transformă în literatură.

Cititorul va descoperi deci, sub forma câte unui dialog care încheie fiecare capitol al cărţii, şi ce spune Mircea Cărtărescu, de pildă, despre Bucureştiul său „inventat”, sau Stelian Tănase despre un Obor mitic, în care oamenii încă se mai vindecau de gripă lăsându-se „călcaţi” de urs, sau Gabriela Adameşteanu despre locurile purtătoare de nenoroc sau, dimpotrivă, încărcate de semne favorabile. Am lăsat totală libertate respondenţilor, aşa încât fiecare să-şi poată evoca oraşul – din realitate sau literatură – aşa cum a simţit, pe firul nostalgiei sau al melancoliei, raportându-se mai mult sau trecut sau la prezent, cu acel straniu sentiment de dragoste-ură sau cu detaşare etc, fiecare după chipul şi asemănarea sa. Aş spune că, descriind oraşul, fiecare scriitor şi-a făcut propriul portret. Altfel, cartea e pentru mine o încercare de reevaluare a câtorva autori contemporani pentru care oraşul e o temă predilectă de meditaţie, e o carte la care am lucrat, ce-i drept, cu intermitenţe, aproape trei ani, şi care mi-a adus totodată idei pentru eventuale proiecte viitoare.

bucurestiul-literar-coperta

Volumul a fost foarte bine primit de literaţi, s-au scris cronici de specialitate, pe coperţile a treia şi a patra tronează cuvintele generoase ale lui Cornel Ungureanu, ale Adrianei Babeţi şi ale Taniei Radu, toţi oameni de impecabilă ţinută intelectuală. Cititorii cum au întâmpinat cartea? O să te întreb ca în iarmaroc: se vinde?

Relaţia cu cititorii e cea mai grozavă parte din întregul proces al scrierii unei cărţi, cu tot ce presupune el – în afară de plăcerea scrisului propriu-zis, fireşte. Fiecare scriitor îşi are publicul său, cucerit în timp, cu fiecare nouă carte, care se bucură de aceste apariţii, le urmăreşte, intră uneori în discuţie cu autorul, într-un fel sau altul, îi transmite gândurile sale, e un sentiment foarte plăcut. Cel mai mult mă bucur când primesc mesaje de la câte un cititor, fie el specializat sau nu, care-mi spune că i-a plăcut cartea mea. Am multe reacţii pline de entuziasm până acum, lucru care mă încurajează, şi de la colegi critici, şi de la prozatori, poeţi contemporani, şi de la cititori fideli care îmi cunosc şi celelalte cărţi. Despre vânzări e însă mult prea devreme să vorbim, cartea abia a apărut la început de septembrie, dar sper să meargă la fel de bine cum au mers şi celelalte două cărţi ale mele, Bucureştiul lui Mircea Eliade şi Cele două Mântulese.

Ce i-ai dori acestei cărţi? Ce destin ai vrea să aibă? Cum ai vrea să rămână ea în memoria cititorilor săi?

Aş vrea să fie o carte despre care să se discute, să fie citită, să creeze un moment, unul în care lumea să se întrebe ce e cu ea, care e mesajul pe care-l transmite, dacă şi în ce fel le-ar putea spune ceva nou despre literatură. Asta înseamnă să fie o carte vie, să nu alunece împreună cu atâta producţie literară direct în genunea cărţilor necitite. Cred că asta se întâmplă, inevitabil, cu multe dintre cărţile apărute în fiecare an: apar, se vorbeşte (sau nu) o scurtă perioadă despre ele, apoi toată lumea le uită. Ăsta e cel mai trist destin posibil al unei cărţi, după mine. Nu neapărat să fie criticată, să stârnească dispute, ci să treacă efectiv pe lângă publicul cititor.

Aş vrea să rămână în memoria publicului cititor, cum anume nu pot spune eu, cred că fiecare trebuie să-i găsească un loc în propria bibliotecă interioară. Aşa s-a întâmplat şi cu celelalte două cărţi ale mele, sper să se întâmple la fel şi cu aceasta.

De ce ai optat anume pentru aceste şase lecturi posibile ale oraşului? De ce aceşti autori: Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Stelian Tănase, Simona Sora, Filip Florian, Ioana Pârvulescu? Ai avut în gând şi alţii, la care ai renunţat? Şi de ce?

Am recitit mulţi autori contemporani înainte de a mă opri la aceştia, proiectul cărţii e mai vechi, cum spuneam. Au fost întâi doar cinci autori, apoi am adăugat încă un prozator contemporan pe care-l admir foarte mult, dar recitindu-i romanele mi-am dat seama că imaginea oraşului nu joacă un rol suficient de important pentru a-l include în carte. Am renunţat la idee şi am introdus un alt autor, care mi-a oferit şi unul dintre cele mai vii şi pitoreşti interviuri din carte. N-am să spun însă despre cine e vorba, îi las pe cititori să rezolve enigma, dacă îi va pasiona… În cele din urmă m-am oprit la numele unor autori pentru care imaginea oraşului chiar joacă un rol central, care fac din Bucureşti un personaj, pe care îi preocupă într-un fel sau altul ideea de spaţiu.

Ai realizat şi interviuri cu fiecare dintre scriitori. Ce ai învăţat în aceste întâlniri?

Cum am zis deja, cred că fiecare interviu e un portret (voluntar sau nu, cititorul va descoperi) al respondentului. La fel cum oraşul fiecărui scriitor e de fapt un potenţial portret al său, căci de obicei vedem lucrurile după chipul şi asemănarea noastră. La Mircea Cărtărescu veţi găsi un oraş atât de interiorizat, că el pare să se nască din „carnea moale a minţii“, e un oraş fabulos, inventat, cum declară însuşi autorul în mai multe interviuri, care nu are nici o legătură cu oraşul real. Ioana Pârvulescu, care s-a ocupat atât de mult de Bucureştiul vechi, în cărţile ei de non-ficţiune, face din oraşul de la sfâşitul secolului al XIX-lea un personaj, mai important poate decât personajele ei „în carne şi oase”.

La Stelian Tănase am descoperit un spaţiu formidabil, „gubernia Mătăsari”, spaţiul recluziunii fericite a unui cuplu de roman „rusesc”. A fost o experienţă bine venită, cred eu, să îi întreb despre aceste lucruri fără ca ei să aibă acces înainte la conţinutul analizei mele (nici eu, la rândul meu, n-am avut acces la răspunsuri până nu am terminat de scris capitolele). A rezultat deci un dialog în care nici scriitorul nu a fost contaminat de viziunea analistului despre imaginea oraşului din proza lui, nici analistul de modul în care scriitorul vede de fapt oraşul.

De învăţat, am învăţat mai multe: că rolul unor astfel de experimente e important, pentru cititor, pentru istoria literară, dar mai ales pentru cel care le iniţiază, contează enorm să intri şi într-un dialog direct cu autorii despre care scrii, e un privilegiu să faci asta, să mai fie în viaţă, să le fii contemporan. Apoi, am învăţat că omul şi opera nu trebuie confundate, că deseori sunt lucruri distincte şi poţi descoperi diferenţe spectaculoase între cum îşi „povesteşte” un autor oraşul în cadrul unul dialog liber şi cum îl ipostaziază literar. Că, evident, sunt infinite nuanţări pe care interviul le poate aduce, cu deosebire acolo unde există ambiguitate. Şi, mai ales, m-am bucurat enorm de întâlniri, virtuale sau faţă în faţă, am simţit că am trăit, fie şi temporar, în Bucureştiul fiecăruia dintre „autorii mei”, sper să simtă la fel şi cititorii cărţii mele.

EPILOG: ANDREEA RĂSUCEANU SCRIE ACUM UN ROMAN

Dacă ai scrie dumneata o carte care să se petreacă în Bucureşti, ce titlu i-ai da?

Întrebare bine ţintită, căci tocmai asta fac: scriu la un roman, unul în care Bucureştiul joacă un rol important, cum altfel, sper să-l termin curând. Cum mereu am găsit titlul în ultimul moment, nu ştiu să-ţi spun cum se va chema, am câteva variante: Ultimul film al Priscillei Lane e una dintre ele. Am publicat deja mai multe fragmente din el.

Eşti de şapte ani doctor în filologie. Cum este cercetarea academică în filologie astăzi? Spaţiul public este sufocat de impostură academică, şi de aceea te întreb – cum arată această lume fără impostura despre care tot aflăm zilnic?

Impostura e vizibilă la un anumit nivel, şi se vede foarte bine. Dar nivelul acesta e unul de suprafaţă, unul alcătuit din indivizi pentru care cercetarea n-a fost niciodată un scop în sine – nici munca în bibliotecă vreo plăcere specială -, ci doar un mijloc de a beneficia de diverse avantaje. E un subiect atât de deprimant, mai ales pentru cei care ştiu cu câte sacrificii se face munca de cercetare în România, că sper să nu devină descurajant şi pentru cei care acum pornesc la drum. Trebuie făcută bine diferenţa între impostură şi interesul real pentru cercetare, altfel totul se demonetizează: munca dedicată a celor cu adevărat pasionaţi, titlurile academice şi diferitele forme de certificare academică, etc.

Ce să mai aşteptăm de la Andreea Răsuceanu în perioada următoare?

Lucrez la romanul despre care îţi spuneam, dar mai am în vedere şi alte proiecte, de non-ficţiune, legate cumva tot de tema aceasta, a oraşului, care nu va mai fi neapărat Bucureştiul, vor fi, poate, mai multe Capitale literare binecunoscute.

Cum vezi cronica literară din zilele noastre? Mai importă, dacă putem spune aşa? Cum se uită un profesionist la această piaţă care pare tot mai atacată de ageamii?

Pe cale de dispariţie, din păcate, deşi tot mai necesară. Mulţi cronicari de întâmpinare s-au retras, situaţia revistelor literare e dramatică, cronichetele de pe bloguri (unele sunt bine făcute, nu vreau să generalizez) au înlocuit aproape cronica profesionistă. Nu cred că oricine poate scrie despre cărţi – nu la nivel profesionist, fireşte, şi nu cred în critica impresionistă, făcută cu mult entuziasm, „cu sentiment”, de multe ori cu multe greşeli de gramatică şi de exprimare, pe diverse bloguri. Fireşte că trebuie să existe şi bloguri de carte (unele sunt în regulă, cu informaţie la zi, interviuri, cronici inteligente şi bine scrise), dar niciodată nu vor putea înlocui critica profesionistă: e ca şi cum dintr-un spital al dispărea specialiştii şi ar rămâne doar medicii generalişti, sau, şi mai rău, asistentele şi infirmierele. Ei toţi trebuie să lucreze împreună pentru sănătatea unei culturi.

Ce citeşte Andreea Răsuceanu acum?

Ca de obicei – deşi nu recomand! Sunt pentru disciplina lecturii – mai multe cărţi în paralel: Alberto Manguel, Un cititor în pădurea din oglindă, cartea lui Truffaut despre (şi cu) Hitchcock, Anne Wiazemsky, Un an de studiu. Cărţi pe care le-am păstrat pentru vacanţă, pentru că sunt, în sfârşit, într-o vacanţă de câteva zile pe malul mării.

Foto: Facebook Andreea Răsuceanu / Mihai Cucu Photography

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

14
/01
/19

„Anul Cărții” se deschide cu o conferință națională dedicată profesioniștilor în comunicare din editurile românești. Programată pe data de joi, 17 ianuarie 2019, începând cu ora 10.00, la Salonul de Carte „Luceafărul” (Bulevardul Unirii nr. 10), conferința își propune să îi reunească pe specialiștii în comunicare din editurile autohtone.

07
/01
/19

Cartea „Între prieteni“ (traducere din limba ebraică de Marlena Braeșter) a apărut la editura Humanitas fiction în anul 2013. Amos Oz a murit la Tel Aviv pe 28 decembrie 2018.

23
/12
/18

Romanele din seria Fantasy „Pisicile războinice”, semnată de Erin Hunter, s-au situat și anul acesta pe primul loc în preferințele publicului. Cele mai vândute titluri din portofoliul Grupulului Editorial ALL fac parte din domenii variate, de la literatură la dezvoltare personală și medicină.

22
/12
/18

Editura Litera a anunțat lista celor mai vândute titluri din 2018. Printre acestea, „Povestea mea”, de Michelle Obama, și „Ordinea de zi”, de Éric Vuillard (Prix Goncourt).

14
/12
/18

Marți, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Union a Cinematecii Române, va avea loc lansarea volumului „Păcatul originar. O autobiografie” de Anthony Quinn, publicat la Editura Nemira, în colecția Yorick.

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

La 100 de ani de la 1 Decembrie 1918, vă propunem să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari: Maria a României, așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

Page 1 of 8712345...102030...Last »