Identitatea romă, în dezbatere la „Eu sunt actrița principală”
https://www.ziarulmetropolis.ro/identitatea-roma-in-dezbatere-la-eu-sunt-actrita-principala/

Reprezentarea romilor în mass-media, teatru şi film este tema primului episod, dintr-o serie de şapte, al emisiunii online „Eu sunt actriţa principală” , şi se va lansa joi, 17 decembrie, de la ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|17 decembrie 2020

Emisiunea va trata în fiecare episod tematici legate de arta, cultura și identitatea romă privite dintr-o perspectivă antirasistă și de autoreprezentare și va avea loc în format digital pe pagina de Facebook a companiei de teatru rom Giuvlipen (@giuvlipen). Tema primului episod se dorește a fi un răspuns la întâmplările recente, în care se dezbate caracterul rasist al unui discurs public.

Pentru că mediul artistic, dar și spațiul mediatic abundă de stereotipuri legate de identitatea romă, gazdele emisiunii – actrițele Zita Moldovan și Mihaela Drăgan – și-au propus să creeze un spațiu de exprimare pentru perspectiva romă prin implicarea specialiștilor și specialistelor rome în proiecte care dezbat propria identitate și istorie.

Invitații primului episod sunt dr. Margareta (Magda) Matache – cercetatoare și directoare a Programului de Studii Rome din cadrul Universității Harvard –, Andrei Șerban – actor, dramaturg, trainer și regizor rom, unul dintre fondatorii Macaz – Bar Teatru Coop., promotor al mișcării de teatru politic – și Adrian Petrache, finalist al sezonului actual al X-Factor, se vor concentra asupra manifestărilor rasismului în aceste medii și domenii artistice, vor vorbi despre cum se deconstruiește rasismul prin discurs și ce alte metode există pentru a combate prejudecățile și a inspira și reprezenta comunitatea romă.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.