„Idolul și Ion Anapoda” cu Oana Pellea, pe 29 noiembrie, la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/idolul-si-ion-anapoda-cu-oana-pellea-pe-29-noiembrie-la-arcub/

Într-o comedie romantică şi total anapoda, cinci personaje din Bucureştiul interbelic îşi caută perechea ideală. Cu un umor delicat, actorii Oana Pellea, Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki şi Istvan Teglas revin în luna noiembrie, la ARCUB, într-o nouă reprezentaţie excepţională a spectacolului de teatru „Idolul şi Ion Anapoda”, scrisă de George Mihail Zamfirescu şi adaptată de regizoarea Mariana Cămărăşan.

Un articol de Petre Ivan|15 noiembrie 2017

Producția va fi pusă în scenă miercuri, 29 noiembrie, la Sala Mare a sediului ARCUB (str. Lipscani, nr. 84-90), de la ora 19:00.

Protagoniștii spectacolului îi vor purta pe spectatori într-o călătorie în timp și vor da viață unor personaje ce trăiesc relații marcate de pasiunea dezlănțuită și plină de contradicții din anii frumoși ai vremurilor de odinioară.

Idolul și Ion Anapoda” este o producție dramaturgică al cărei text păstrează atmosfera boemă a epocii interbelice. ANAPODA… un joc de-a teatrul, un joc de-a iubirea, un joc de-a viața – toate în amintirea unei doamne minunate care s-a îndrăgostit cândva de un bărbat prea tânăr, prea gentil, prea vorbăreț… un om total, dar total ANAPODA.

Oana Pellea este Stavăroaia – o doamnă plină de viață. Richard Bovnoczki este Ion – un om anapoda, Florina Gleznea, Frusinel – idolul din vis, Cristina Casian, Mioara – o fată frumoasă, dar proastă și Istvan Teglas, Valter – un băiat tânăr și deștept.

Iubirea este pretutindeni. Ion este îndrăgostit de Mioara. Mioara este îndrăgostită de Valter. Valter și Ion sunt cei mai buni prieteni. Mioara este nepoata răsfățata a lui Madam Stavăr. Madam Stavăr știe tot. Ea ghicește în cafea și zidurile casei sale au ochi și urechi. Este puternică precum un general de armată și fragilă ca un mărgăritărel.

Avem nevoie de bucurie, romantism, dragoste, povești. Mai ales acum, când lumea pare să se dezintegreze, când ritmul este alert și neiertător, când se pare că am uitat de noi. Este necesar să ne redescoperim în lumina unui râs nestăpânit, a unor farse nevinovate, pentru a vedea cât de ridicoli și sublimi suntem, sau am putea fi, atunci când ne îndrăgostim. De fapt, avem nevoie doar să fim. Până la urmă SĂ FIM. Pur şi simplu.

IDOLUL ȘI ION ANAPODA, după G.M. Zamfirescu, adaptare de Mariana Cămărășan

Cu: Oana PelleaRichard BovnoczkiFlorina GlezneaCristina CasianIstvan Teglasoana pellea

Regia: Mariana Cămărășan și Toma Dănilă

Scenografia: Vladimir Turturica

Light-design-ul: Ștefan Vasilescu

Producător: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Asociația GOONG București. Proiect susținut de Raiffeisen Bank.

Durata spectacolului: 120 minute, cu pauză

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ și http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Prețuri: 50 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Foto: „Idolul și Ion Anapoda” , Oana Pellea – facebook

12
/02
/14

Timp de o lună şi jumătate, între 1 martie și 12 aprilie, Caravana Docuart va prezenta filme precum „aici adică... acolo“, în regia Laurei Căpăţână Juller, şi „Exploratorul“, de Titus Muntean şi Xantus Gabor, în cinci oraşe din ţară.

11
/02
/14

"E o căldură aici de îngheaţă apa/Să vezi cum e în teatru", a fost una dintre replicile care s-au auzit luni, în faţa Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. Aproximativ 100 de persoane au asistat la "Mazl Tov... and justice for all" - eveniment organizat pentru susţinerea instituţiei culturale - alături de actori, ignorând frigul, şi bucurându-se din plin de spectacol.

11
/02
/14

Considerată o legendă a Hollywoodului, Shirley Temple a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani, din cauze naturale, în locuinţa ei din Woodside, California. Actriţa a devenit celebră încă din copilărie, în anii ’30, graţie rolurilor interpretate în filmele "Bright Eyes", "Stand Up and Cheer" şi "Curly Top".

11
/02
/14

Vineri, 14 februarie, de la ora 12,00, TVR2 prezintă ediţia jubiliară a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc. “Putem fi mândri de formidabilele noastre împliniri”, declară soprana Mariana Nicolesco, creatoarea celor două evenimente.

11
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 11 februarie (1963) a încetat din viaţă Sylvia Plath, poetă, eseistă americană? La începutul anului 1963, când îi apărea romanul autobiografic „The Bell Jar”, situația Sylviei era disperată. Mariajul îi eșuașe, iar ea și copiii săi erau măcinați de boală și înfruntau cea mai cruntă iarnă a secolului într-un apartament neîncălzit, la Londra. În zorii zilei de 11 februarie 1963, Sylvia Plath s-a sinucis dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii săi dormeau în camera alăturată. Prima sa poezie, intitulată Poem, fusese publicată în Boston Herald pe când avea doar 9 ani. La vârsta de 12 ani, IQ-ul ei era în jur de 160, unul caracteristic geniilor.

10
/02
/14

Știu bine „Pescărușul”, aș putea să recit, noaptea, din el, dacă ar sta cineva să mă asculte. Nu stă nimeni. N-am mai văzut însă un asemenea spectacol. Antoaneta Cojocaru nu a regizat un Cehov, i-a dat o viață nouă, poate nu cea mai bună, dar nouă, și viață, oricum!

10
/02
/14

Încerc să-mi adun gândurile și să le transform în cuvinte pentru a descrie imaginile create de un spectacol de teatru pe care l-am văzut recent, un spectacol a cărui atmosferă feerică nu are nici o legătură cu titlul sinistru de filme western: „Vrei să mor în locul tău?“

10
/02
/14

O nouă versiune a piesei lui Caragiale, „O noapte furtunoasă“, poate fi văzută la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City, Bucureşti. Distribuția adună multe nume importante precum: Magda Catone, Daniela Nane, Doru Ana, Mircea Rusu, George Ivașcu, Vlad Corbeanu, Vlad Logigan și Andrei Mateiu. Regia îi aparține unuia dintre cei mai buni regizori de comedie […]

10
/02
/14

Cea de-a zecea ediție a Festivalul Internațional de Film București aduce mai multe proiecții – printre acestea şi La Grande Bellezza, nominalizat la premiile Oscar 2014 pentru Cel mai bun film străin -, mai multe filme și mai mulți invitați de marcă decât în anii anteriori.