Ikumi Kurosu și Naoto Katori, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/ikumi-kurosu-si-naoto-katori-la-festivalul-international-de-teatru-de-la-sibiu-2016/

Premiul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu din cadrul ediţiei din acest an a Competiţiei Yokohama Dance Collection EX din Japonia a fost acordat tinerilor coregrafi Ikumi Kurosu şi Naoto Katori.

Un articol de Petre Ivan|23 februarie 2015

Ikumi Kurosu și Naoto Katori, la Sibiu 2016 / Acesta este cel de-al doilea premiu oferit de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), după ce în 2013 acest titlu a mai fost acordat dansatoarei Yo Nakamura.

Yokohama Dance Collection EX, cel mai important festival de dans contemporan din Japonia, reprezintă o platformă de promovare unică pentru coregrafi.

Evenimentul are caracter anual şi este prezentat la Red Brick Warehouse, în Yokohama, al doilea cel mai populat oraş din Japonia. Programul din acest an al festivalului a atras aplicanți din 9 țări din Asia şi s-a desfăşurat pe două secțiuni: Competiția I, dedicată coregrafilor profesionişti a căror lucrare a fost deja prezentată publicului şi Competiția II, dedicată tinerilor coregrafi cu vârsta sub 25 de ani.

Premiul FITS constă în invitarea unui coregraf pentru a susține o reprezentație la Sibiu în 2016 şi îşi propune să contribuie la un dialog cultural important între artiştii români şi japonezi.

Acest premiu este oferit unui coregraf din Competiția I cu sprijinul EU Japan Fest Committee.

Ikumi Kurosu și Naoto Katori formează un duo încă din 2013, iar lucrarea prezentată în cadrul competiției poartă titlul RE:DIVISION.

Ikumi Kurosu

Ikumi Kurosu și Naoto Katori

Coregrafia celor doi dansatori japonezi pornește de la forme simple și crește în intensitate printr-un limbaj original ce exprimă o viziune complexă asupra lumii din jurul nostru, asemenea unui studiu al corpului uman ca expresie individuală într-un mediu marcat prin diversitate culturală.

Cea de-a XXII-a ediția a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 12 – 21 iunie 2015. Următoarele ediții ale festivalului au fost programate în perioada 10 – 19 iunie 2016 (ediția XXIII) și 9 – 18 iunie 2017 (ediția XXIV).

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu reprezintă cel mai complex festival anual din România, fiind recunoscut internaţional ca cel de-al treilea festival de artele spectacolului din Europa, ca amploare şi dimensiune, după Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Festivalul de la Avignon (Franţa).

Timp de zece zile, la jumătatea lunii iunie, peste 2500 de artiști din toate colțurile lumii vor prezenta 380 de evenimente în fața a peste 600.000 de spectatori.

Foto: Ikumi Kurosu și Naoto Katori – FITS2014

23
/06
/23

Viet Thanh Nguyen vine la București. Autorul romanului „Simpatizantul”, distins în 2016 cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune, se întâlnește cu cititorii săi în grădina Café Verona (Strada Arthur Verona 13), joi, 6 iulie, începând cu ora 18.00. La eveniment vor participa, alături de autor, Victor Cobuz, Monica Cure, Mihaela Dedeoglu și Răzvan Țupa. Întâlnirea este moderată de Iulian Bocai.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

22
/06
/23

Odată cu vacanța mare și temperaturile ridicate care ne vor asalta în următoarele luni, publicul cinefil primește motive nelimitate și irezistibile de a se opri în fața marilor ecrane de la Cineplexx, unde este așteptat cu cele mai tari filme, experiențe memorabile și recompense în bilete cadou cât e vara de lungă.

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)