Impresii despre cinema-ul românesc recent
https://www.ziarulmetropolis.ro/impresii-despre-cinema-ul-romanesc-recent/

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

Un articol de |12 iunie 2020

O mare parte din textele scrise de-a lungul anilor de Marian Sorin Rădulescu despre Noul Cinema Românesc şi apărute inițial în reviste de cultură sau pe blogul său au fost incluse în seria de trei volume „Pseudokinematikos”, alături de diverse alte comentarii despre cinema-ul românesc de dinainte de 1990 sau despre mari cineaști din istoria filmului universal.

Noul volum, „Noul cinema, două decenii şi ceva”, apărut în colecția unde criticul timișorean a mai publicat două cărți – una despre Mircea Veroiu și alta despre Mircea Săucan –, adună texte scurte despre cinema-ul românesc al ultimilor aproape două decenii

Pe de o parte, sunt comentarii despre filmele mai noi, lansate în ultimii câţiva ani. Pe de altă parte, sunt comentarii despre filmele din primele etape ale Noului Val, pe care Marian Sorin Rădulescu le-a recuperat sau revizuit treptat. Ele sunt grupate astfel încât să constituie nişte schiţe de portret despre nu mai puţin de 23 de regizori.

De altfel, cartea poate fi văzută ca o împăcare şi adaptare a criticului la un cinema despre care mărturiseşte că nu a fost foarte atras la început, dar de care s-a ataşat tot mai mult de-a lungul timpului şi a cărui valoare o sintetizează just în primul şi ultimul capitol.

Prin urmare, volumul nu are pretenţia de a fi o analiză riguroasă a Noului Cinema Românesc, despre care s-au scris de altfel mai multe cărţi critice acum câţiva ani, când această mişcare era la apogeu, cât mai ales un itinerar profund subiectiv prin care este revelată împrietenirea autorului cu câteva din filmele celor mai mulţi dintre autorii reprezentativi ai Noului Val, care între timp a suferit diferite transformări.

Textele sunt inegale, atât ca lungime, cât şi ca valoare, iar unele par colaje construite din diferite observaţii disparate despre diverse filme ale aceluiaşi regizor, fără ca golurile dintre ele să fie acoperite. Corelată cu faptul că, în partea a doua, portretele devine simple note despre câte un film (uneori, chiar doar despre un scurtmetraj), asta lasă impresia că volumul este insuficient dezvoltat, iar structura este pe alocuri şubredă.

Cele mai interesante şi elaborate capitole sunt, bineînţeles, cele dedicate regizorilor de care Marian Rădulescu se simte cel mai apropiat, în frunte cu Cristi Puiu, al cărui portret deschide volumul.

Urmează Cristian Mungiu, Radu Jude, Corneliu Porumboiu, Adrian Sitaru, Cristian Nemescu, Radu Muntean, Constantin Popescu, Marian Crişan, Gabriel Achim, Călin Peter Netzer, Bogdan Mirică, Igor Cobileanski, Cristi Iftime, Andrei Cohn, Hanno Hofer, Răzvan Georgescu, Florin Şerban, Alexandru Solomon, Adrian Silişteanu, Valeriu Andriuţă, Bogdan Mureşanu şi Anca Damian.

Tonul entuziast din unele texte reflectă ataşamentul criticului faţă de un autor sau altul. În timp ce detaşarea sau trecerea sub tăcere, cu discreţie, a unor titluri din portretele câtorva dintre regizori sunt potenţiale semnele ale unei pasiuni reduse – receptarea este una respectuoasă, dar nu înflăcărată.

În aceeaşi logică, absenţa completă a unor regizori – cum ar fi noul val de autoare reprezentat de Adina Pintilie, Ana Lungu şi Ivana Mladenovic – poate fi văzută şi ca un reflexie a mefienţei faţă de cinema-ul lor.

Grila prin care sunt discutate filmele este cea a unui comentator asumat creştin-ortodox, aşa că uneori observaţiile scot în evidenţă aspecte care folosesc acestei perspective – absolut legitimă – şi aduc în prim-plan detalii ce altfel ar putea trece neobservate, chiar dacă uneori asta riscă să ducă la interpretări forţate.

Deşi nu oferă revelaţii, „Noul cinema, două decenii şi ceva”, care conţine şi o bogată colecţie de cadre din filme şi afişe, este cartea sinceră a unui om care s-a apropiat mai greu de acest limbaj cinematografic, dar pe care, odată înţeles şi acceptat ca atare, a ajuns să îl îndrăgească şi să îl apere. Volumul refletă în subtext acest traseu, iar asta are ceva emoţionant.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.