„Improvizaţie la Alma”, de Eugène Ionesco, la Sala Mică a TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/improvizatie-la-alma-de-eugene-ionesco-la-sala-mica-a-tnb/

Miercuri, 13 iunie 2018, ora 19:00, la Sala Mică a Teatrului Naţional, are loc prima reprezentaţie a spectacolului Improvizaţie la Alma de Eugène Ionesco, examen de Licenţă UNATC 2017 (Premiul pentru cel mai bun spectacol, Gala Absolvenţilor 2017).

Un articol de Petre Ivan|11 iunie 2018

Venind în întâmpinarea tinerilor creatori de teatru, TNB în parteneriat cu UNATC prezintă o serie de spectacole realizate de studenţi.

„Improvizaţie la Alma” este o piesă în care încerc să-l imit pe Molière, fiind, de asemenea, o critică a unor critici. Le reproşez criticilor dogmatismul, neînţelegerea artei, refuzul lor de a întelege teatrul. Criticii pe care-i pun în scenă în această piesă sunt nişte critici militanţi. Dacă răul pe care oamenii şi-l fac unii altora îşi schimbă aparenţa, natura lui profundă ramâne aceeaşi. Am scris ca să mă întreb la rândul meu despre această problemă, despre acest mister”, spunea Eugène Ionesco.

“Departe de a fi o discuţie pretenţioasă despre filosofie şi teatru, este o parabolă încă actuală despre societatea care nu te vrea altfel, ci te vrea spălat pe creier, te vrea să gândeşti şi să trăieşti după cum îţi dictează ea. Iar de cele mai multe ori, societatea învinge. Ăsta e coşmarul lumii în care trăim şi ăsta a fost şi coşmarul lui Eugène Ionesco. Spectacolul vrea să fie un semnal de alarmă, tras pentru noi toţi (indiferent că suntem artişti sau corporatişti), care trebuie să ne întrebăm dacă am încetat vreodată să mai spunem adevărul nostru şi de ce am început să-l propovăduim pe al altora”, afirmă regizoarea Andreea Ciocîrlan.

Din distribuţie fac parte Vlad Nicolici/ Eduard Burghelea, Mircea Băluţă, Adrian Piciorea, Kostas Mincu, Cosmina Olariu.

Foto: Improvizaţie la Alma – facebook

30
/05
/22

Să presupunem că o sticlă de plastic, un pet, și-ar dori să plece dintr-un sat din Transilvania și ar vrea călătorească până la Marea Neagră, ori poate și mai departe. Credeţi că ar putea? La această întrebare și-au dorit să găsească răspunsul un grup de voluntari din România. Realizată într-un proiect inedit tip experiment, "Călătoria mea spre mare" este de fapt o poveste despre oameni, mentalităţi și educaţie.

30
/05
/22

Ediția a XV-a a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, ce se va desfășura între 13-19 iunie 2022, se extinde pe Calea Griviței, în 7 spații creative și culturale, plus trotuarele dintre UNArte și MNLR (Muzeul Național al Literaturii Române din București).

27
/05
/22

Premiera oficială a spectacolului „Cancún” de Jordi Galceran, în traducerea Luminiței Voina-Răuț, cea mai recentă montare a regizorului Felix Alexa. Va avea loc vineri, 3 iunie, și sâmbătă, 4 iunie, de la ora 19:30, la Sala „George Constantin”.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.

25
/05
/22

Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de-a XV-a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13–19 iunie, în București, pe Calea Griviței.

25
/05
/22

Mult-așteptata premieră a spectacolului „Richard al III-lea” după William Shakespeare, în regia lui László Bocsárdi, cu Sorin Leoveanu în rolul principal, va avea loc la finalul celei de a XIII-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, fiind o coproducție a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova și a Festivalului Internațional Shakespeare.