IN DEBT WE ART, documentarul lui Daniel Popa, la Festivalul „25 de ore de teatru non-stop“ de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-debt-we-art-documentarul-lui-daniel-popa-la-festivalului-25-de-ore-de-teatru-non-stop-de-la-sibiu/

Producţie a Doctor’s Studio, documentarul IN DEBT WE ART va beneficia de două proiecţii în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului „25 de ore de teatru non-stop“ de la Sibiu. Festivalul este unul maraton, cele două evenimente fiind programate duminică, 26 aprilie, la orele 6.00 (Atrium) şi respectiv 14.00 (Librăria Humanitas Sibiu).

Un articol de Petre Ivan|21 aprilie 2015

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Am profitat de înțelesurile diferite pe care cuvântul DATORIE le are în limba română (responsabilitate, obligație, credit, credință, serviciu, onoare) și am încercat să aflu ce datorii – materiale, financiare, dar mai ales morale – au creatorii de teatru independent, ce îi face să se trezească dimineața în România de astăzi, ce datorii au față de ei, față de arta lor, public, societate sau stat. – Daniel Popa

Este pentru prima dată când, în contextul unui proiect coerent și consistent, cele mai importante voci ale scenei independente românești de teatru împărtăşesc cu publicul larg, dar și cu propriii colegi, din vasta lor experiență personală, diverse sisteme de valori, planuri distincte și metode, idei, strategii, contacte, sau, pur și simplu, sfaturi omenești.

Publicul larg nu ştie nimic despre întregul proces prin care independenții au ajuns să reprezinte o piață în continuă creștere. Nici despre ce trebuie să faci dacă vrei să produci.

Cât de stabilă este această piață în crestere? Cine sunt producătorii independenți? Cum sunt ei, ce abilități și calități trebuie să ai ca să ajungi un „jucător” important? Cât de mult sau cât de puțin îți trebuie ca să reușești? Unde găsești resursele? De ce o faci, când alegi să o faci? De ce nu reușești, când nu reușești?

Acestea și alte întrebări își găsesc răspunsurile în documentar – o călătorie culturală prin scena teatrală independentă contemporană, dezvoltată în jurul cuvântului DATORIE.

NOTA AUTORULUI (sau legendă)

În România, teatrul a fost introdus abia la începutul secolului al XIX-lea, ca amuzament importat de nobilii care ajungeau la Paris și își permiteau să vadă o piesă de teatru la Comedia Franceză. S-a răspândit rapid din curțile exclusiviste ale celor bogați în spații dedicate teatrului.

Prima companie de teatru independent a fost fondată în 1852. Teatrele independente sau private erau deja în competiție cu teatrele de stat în anii ’40. După care, orice noțiune de independență a dispărut odată cu instalarea comunismului. Cu toate acestea, numărul teatrelor de stat a crescut de la 14 în 1949, la 52 în 1989.

După 1989, ca urmare a lipsei unei agende privind teatrul și arta, în general, în România, numărul studenților de la actorie a crescut de la 4 la 60. Dacă adăugăm și universitățile private care, an de an, au produs încă și mai mulți absolvenți, atunci se explică de ce piața a fost inundată de profesioniști care nu aveau unde să își facă meseria. C

u un număr limitat sau blocat de locuri în teatrele de stat, absolvenții au fost cumva obligați să găsească ei înșiși o soluție pentru lipsa de planificare, lipsa de perspectivă și lipsa de previzibil din deciziile ministerului culturii și cultelor.

Așa s-a născut mișcarea teatrală independentă românească: o armată de actori, regizori, scenografi, coregrafi rămași în afara sistemului teatral românesc de stat, și care, treptat, au fost nevoiți să profeseze în baruri, cluburi, cafenele și, în cele din urmă, în spații dedicate teatrului independent. După ani de luptă, această mișcare s-a transformat, treptat, într-un fenomen imposibil de ignorat.

Au fost de acord să vorbească cu mine despre datoriile lor:

Ana Mărgineanu, Andreea Duță, Andrei și Andreea Grosu, Bogdan Sărătean, Cătălin Neamțu, Chris Simion, Cinty Ionescu, Cristina Modreanu, Florin Piersic Jr., Gianina Cărbunariu, Ilinca Manolache, Jean Lorin Sterian, Marta Bănescu, Laurențiu Bănescu, Lia Bugnar, Marcel Iureș, Maria Manolescu, Marius Manole, Mihaela Sîrbu, Nicoleta Lefter, Ovidiu Mihăiță, Peca Ștefan, Teodora Herghelegiu, Tudor Aaron Istodor, Vera Ion, Vlad Logigan, Vlad Zamfirescu, Victor Scoradeț, Voicu Rădescu și Adrian Titieni.

IN DEBT WE ART este un documentar cu buget zero, bazat pe o idee de Paul Bargetto.

IN DEBT WE ART – INFO

Regie și montaj: Daniel Popa

Director de Imagine: Ioana Burtescu

Operator second: Florin Costache

Grafică: Amandine Bănescu

Efecte speciale: Cristian Ioan Gutău

Editor sunet: Alin Zăbrăuțeanu

Producție: Marta Bănescu

Foto şi video: IN DEBT WE ART – doctorsstudio.org

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.