In parc – când iubirea și timpul se întâlnesc pe aceeași bancă
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-parc-cand-iubirea-si-timpul-se-intalnesc-pe-aceeasi-banca/

Există atâtea motive pentru care oamenii se strecoară în parc pentru a se vedea. Într-un parc ne putem pierde, lăsându-ne identitatea la intrare, alături de cotidianul căruia vrem să ne sustragem. Alteori este locul unde ne imortalizăm sentimentele pe scoarţa unui copac.

Un articol de Teodora Gheorghe|19 mai 2014

Indiferent de ce val ne poartă în această imitație modernă de eden, în intimitatea ei ne regăsim adesea visele înșirate la poarta neîmplinirii. Pentru câteva clipe, avem impresia că totul e posibil doar pentru că nimeni altcineva nu ne aude.

Radu Iacoban își imaginează patru povești de iubire inedite. Ce au ele în comun? Aceeași bancă din parc ce pare să concentreze un microunivers de emoții și secrete. Întâlnirile clandestine au un farmec atemporal tocmai pentru că sfidează convenția.

Regizorul ne-a pregătit un spectacol împodobit cu nuanțele enigmatice ale vieții care se petrece dincolo de larma societății. Cinicii nu au de ce să se îngrijoreze, pentru că, în ciuda aparențelor, romantismul nu deține rolul principal.

Replicile și dinamica personajelor sunt condimentate cu o delicioasă ironie. Deși, dacă ar fi să așez cu grație punctul pe i, aș zice că cele patru mini-episoade înfățișează o parodie smulsă din brațele fiecărei epoci prezente pe scenă.

Protagoniștii poveștilor sunt Istvan Teglas și Ana Ularu.

V-ați fi așteptat ca Eminescu să recite versuri sub clar de lună făcând-o pe Veronica să suspine de dor? Ei bine, treaba nu stă chiar așa.

În spatele poetului se ascunde un bărbat cu slăbiciuni și vicii. Nici iubita sa nu este chiar străină de micile „scăpări” ale vieții mondene. În cazul în care vă întrebați cum își petreceau rendez-vous-urile regele Ferdinand și celebra lui amantă Mița Biciclista, ei bine, dezbăteau strategii politice în parc. Mița se dovedește cel mai de nădejde sfetnic al regelui, conducând din umbră țara.

In parc, în era tehnologiei

Zâmbetele se domolesc odată ce spectatorii pricep că îl au în față pe unul dintre cei mai celebri criminali ai României, pe Ion Râmaru, alături de victima sa. Până la „actul 3” al piesei, Istvan Teglas interpretează două caricaturi umane (Eminescu și Ferdinand sunt emasculați și lipsiți de coloană vertebrală), însă antieroul Râmaru îi dă ocazia să îmbrace un rol în care nu încap decât unele nuanțe comice – un soi de haz de necaz macabru.

In parc

Ana Ularu şi Istvan Teglas, într-o scenă din spectacolul „În parc“, la Godot Cafe Teatru. Foto: Oana Monica Nae

Singuratic și timid, Ion își dorește să fie iubit, dar nu știe cum să obțină dragostea altcuiva. Ar părea că îndrăzneața fată pe care a invitat-o la o ieșire nevinovată a produs în el o revelație salvatoare. Din păcate, deznodământul nu e unul fericit.

Finalul ne aduce în prezent, în era tehnologiei și a comunicării ce-și pierde relevanța în jungla tonurilor de apel. El e avocat și ea e iubita secretă. De ce se întâlnesc? Pentru că ea are ceva important să-i spună. Sau poate nu e nici măcar important. Sau poate că nu are nimic să-i spună.

În încheiere, îl voi cita pe Radu Iacoban, în speranța că viziunea lui vă va stârni curiozitatea să călătoriți în timp preț de un ceas: „Ești într-un parc și te uiți în gol la o bancă. Și te gândești că poate acolo într-o zi, Eminescu și Veronica Micle și-au spus vorbe de amor sau că regele Ferdinand și Mița Biciclista puneau țara la cale înainte de Primul Război Mondial sau că Ion Râmaru își dădea întâlnire cu o fată. Și apoi sună telefonul și vezi că e prietenul/prietena care îți spune că întârzie un pic. Și îți amintești de ce ești acolo. De ce ai venit în parc.”

Foto din spectacolul „In parc“ – Oana Monica Nae

29
/11
/13

A ajuns la Paris dintr-o întâmplare și a avut succes datorită accentului românesc cu care vorbea franceza. A jucat și în filme, dar, în teatru, cariera Elvirei Popescu a durat 65 de ani.

29
/11
/13

În mai puțin de o săptămână, în capitală, va avea loc cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), un proiect independent, inițiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu.

29
/11
/13

Romanul Trainspotting, de Irvine Welsh, a fost votat volumul preferat al scoţienilor, din ultimii 50 de ani, într-un sondaj efectuat cu prilejul Săptămânii cărţii din Scoţia, care se desfăşoară între 25 noiembrie - 1 decembrie.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.