„În țara celor puri” de Kenizé Mourad, cartea lunii martie la Editura Nemira
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-tara-celor-puri-de-kenize-mourad-cartea-lunii-martie-la-editura-nemira/

Printre noutăţile pe care Editura Nemira ni le propune pentru această primăvară, regăsim „În ţara celor puri”, roman în care scriitoarea şi jurnalista Kenizé Mourad îşi poartă cititorul într-o memorabilă călătorie în Pakistan.

Un articol de Liliana Matei|9 februarie 2020

Protagonista romanului „Au pays des purs”, Anne, o tânără jurnalistă din Franța, investighează un grup terorist din Pakistan pe cale să pună mâna pe o bombă atomică, dar, pe parcurs, descoperă o țară cu totul diferită decât se aștepta și viața i se schimbă pentru totdeauna.

Printre palatele aristocratice din Lahore, printre moschei și grădini mongoleze, Anne se confruntă cu o rețea periculoasă de spioni, militari, polițiști, familii de patricieni și jihadiști. Va învăța ce înseamnă foametea, setea și adevărata, teribila frică de moarte.

Dintre cei care o ghidează, Karim, om de teatru care pune în scenă Beckett și care iubește cu pasiune Pakistanul, e singurul care o poate ajuta.

„O minuțioasă și fermecătoare imagine asupra tulburelui Pakistan al zilelor noastre, în care geopolitica, detaliile de viață cotidiană a unei societăți prea puțin cunoscută, nuanțele de gri din meseria de jurnalist se îmbină cu o poveste de dragoste emoționantă.” Le Colibry

Scriitoare şi jurnalistă de origine turco-indiană, KENIZÉ MOURAD s-a născut la Paris în 1940.

Mama ei a fost fiica nepoatei sultanului Murad al V-lea, căsătorită cu un rajah indian, apoi refugiată la Paris.

Kenizé Mourad a studiat psihologia şi sociologia la Sorbona, apoi a devenit jurnalist independent. În 1970, începe să scrie pentru publicaţia Le Nouvel Observateur ca specialist în civilizaţia şi relaţiile externe ale ţărilor din Orientul Mijlociu. Este corespondent de război în Etiopia, Liban, Iran.

În 1987, publică În numele prinţesei moarte (Nemira, 2012). Cartea a devenit imediat bestseller internaţional, s-a vândut în milioane de exemplare şi a fost tradusă în 34 de limbi.

Au urmat Le Jardin de Badalpur, Le parfum de notre terre, voix de Palestine et d’Israel, În orașul de aur și argint (Nemira, 2014) și În țara celor puri (Nemira, 2020).

În 2012, a primit Medalia pentru Ordinul Artelor și Literelor de la guvernul Franței.

20
/03
/18

Nici mare, dar nici minor – îl aprecia G. Călinescu într-o cronică din 1932, pentru ca, în „Istoria literaturii“ din 1941, să găsească strălucita formulă: „El nu-i niciodată aşa de liric încât să fie mare, niciodată atât de facil încât să nu fie poet“. Autorul cunoscutelor „Balade vesele şi triste”, George Topîrceanu, contemporan cu Arghezi, Blaga şi Barbu, s-a născut la 20 martie 1886, la Bucureşti, în familia unui cojocar.

16
/03
/18

Joi, 22 martie, de la ora 19.00, se lansează la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, romanul Visul numărul 9, de David Mitchell, recent apărut în traducerea lui Mihnea Gafița. Într-un registru stilistic uimitor, scriitorul britanic ne poartă în acest roman prin lumea halucinantă a metropolei Tōkyō. Romanul preia titlul cântecului #9 Dream de John Lennon, compozitorul preferat al personajului central.

15
/03
/18

Miercuri, 21 martie, ora 19.00, la Salon für Kunstbuch din cadrul Muzeului Belvedere 21 din Viena, va fi lansat volumul bilingv Dan Perjovschi. The Book of Notebooks / Cartea carnetelor (contribuții de: Jelena Vesić, Alina Șerban, What, How & for Whom / WHW, Kristine Stiles). La eveniment vor participa artistul Dan Perjovschi şi istoricul de artă și curatorul Alina Șerban.

13
/03
/18

Islamismul este religia unei apreciabile părți a umanității și înseamnă un mod de viață prin care li se cere adepților supunere față de voința lui Dumnezeu, așa cum i-a fost revelată Profetului. În limba arabă al-qu-ran, Coran, înseamnă recitare, iar Mahomet a primit recitarea cuvântului lui Dumnezeu de la „un om al Său”, Gabriel.

13
/03
/18

Teatrul Evreiesc de Stat organizează, în perioada 15 martie – 15 aprilie, a doua ediție a proiectului cultural educațional „Dați o carte, faceți parte!”. Prin această campanie, Teatrul Evreiesc de Stat își propune ca în fiecare an să contribuie, alături de editurile partenere, la dotarea bibliotecilor școlilor din București.

12
/03
/18

Ateliere de limbă elfă şi de bandă desenată cu Vlady, vampirul mâncător de usturoi, jocuri şi cele mai recente lansări de la Nemira, Paladin, Crime Scene Press, Millennium Press, Tritonic vor fi la târgul de carte SF&Fantasy Final Frontier, a şaptea ediţie, organizat la Universitatea Dimitrie Cantemir, pe 24 şi 25 martie. Intrarea este liberă.

11
/03
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Dintre nenumăratele cărți aflate în librării, biblioteci ori case particulare, câteva rămân memorabile prin impactul asupra societății, prin numărul imens de cititori care le cercetează. E vorba de lucrările de caracter religios, proprii marilor credințe ale umanității. Creștinismul a folosit Biblia, cartea cărților, ca îndreptar de conduită morală, fiind lucrarea cu cel mai mare tiraj și versiuni în toate limbile Pământului.

07
/03
/18

Miercuri, 7 martie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), va avea loc lansarea romanului Casa de la Marginea Nopții de Catherine Banner, bestseller internațional tradus în peste douăzeci de limbi, desemnat drept „una dintre cele mai bune cărți ale anului 2016“. Scriitoarea britanică Catherine Banner va participa prin Skype la acest eveniment.

02
/03
/18

Povestirile din Muzică de belele descriu partea întunecată a Los Angelesului, lumea mahalalelor, a declasaţilor şi a rataţilor de profesie: vagabonzi, dezaxaţi, femei uşoare, cupluri cinice sau violente, scriitori alcoolici (...) Muzică de belele, de Charles Bukowski, a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducere lui Dan Sociu.

26
/02
/18

Cărțile înseamnă marea zestre a omenirii. Simpla definiție de dicționar le declară ”pagini imprimate prinse într-un volum, broșat, legat sau in folio”. Dar materialul este mult mai divers: de la cărămizile pe care s-au incizat semnele cuneiforme până la audio-book-urile din zilele noastre. Și dacă suportul poate fi tabletă, papirus, pergament, mătase, hârtie, electronic, cuprinsul cărților e cel care interesează; el se confundă cu infinitatea de preocupări ce caracterizează creația umană.