Horaţiu Mălăele, alături de fiul său, în Teatrul de pe Lipscani
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-valea-cu-parfum-de-flori-si-zumzet-de-albine-un-spectacol-cu-malaele-si-fiul/

Horaţiu Mălăele şi Teatrul de pe Lipscani vă invită pe 7 martie, de la ora 19.00, la noua premieră „În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…”. Horaţiu Mălăele a regizat spectacolul şi joacă alături de fiul său, Bogdan Mălăele, şi de Meda Victor.

Un articol de Petre Ivan|20 februarie 2014

Horaţiu Mălăele şi Teatrul de pe Lipscani vă invită pe 7 martie, de la ora 19.00,  la noua premieră „In valea cu parfum de flori si zumzet de albine…”. Aveţi ocazia de a vă bucura de prezenţa lui Horaţiu Mălăele în calitate de regizor şi actor, alături de fiul său, Bogdan Mălăele şi de Meda Victor.

O comedie despre relaţia dintre bărbaţi şi femei. Un text despre prietenie, într-o viziune inovatoare. După ce au jucat împreună pe marele ecran, în „Funeralii fericite”, Horaţiu Mălăele se întâlneşte pentru prima oară pe scenă cu fiul său, Bogdan Mălăele.

Lor li se alătură una dintre actriţele tinere foarte prezente în ultimul timp în viaţa teatrală românească, Meda Victor.

Ce se poate întâmpla când un soţ şi o soţie fac schimb de roluri? Unde se ajunge când bărbatul devine „femeia în casă”? Care este ieşirea dintr-o situaţie critică, atunci când doi prieteni – un leneş şi un miop – îşi asumă responsabilităţi casnice de care nu s-au mai lovit până atunci?

In valea

Afişul spectacolului In valea cu parfum de flori şi zumzet de albine, după Sean O’Casey

Singurul răspuns este o comedie spumoasă, presărată cu gaguri şi umor de cea mai bună calitate. Următoarele spectacole: pe 14, 21 şi 28 martie, de la ora 19.00.

Horaţiu Mălăele a jucat alături de Bogdan, fiul său cel mare, în comedia „Funeralii fericite”. După ce a mai apărut alături de tatăl său în filmul Poker, regizat de Sergiu Nicolaescu, şi în cunoscutul serial Las Fierbinţi, Bogdan a interpretat rolul lui Vasile, un racket.

Una dintre situaţiile cele mai comice din timpul filmărilor a fost repetiţia scenei în care Bogdan Mălăele – racketul Vasile –  trebuie sa-şi înjure tatăl. A ieşit una din cele mai reuşite secvenţe din film.

„Pentru această scenă am început să mă pregătesc cu o lună şi jumătate înainte, alături de tatăl meu. Mi-a fost foarte greu să îl înjur. Atât pentru tatăl meu, cât şi pentru mine filmul ‘Funeralii fericite’ este un proiect extrem de important. Am stat pe platourile de filmare din prima până în ultima zi. Emoţiile au început abia atunci când am început eu să joc, primele duble fiind cele mai dificile, pentru că am simţit toţi ochii aţintiţi asupra mea”, a spus Bogdan.

Foto cu In valea cu parfum de flori si zumzet de albine şi Horaţiu Mălăele – Teatrul de pe Lipscani

01
/02
/23

Luna asta, la Teatrul Metropolis găsiți 13 spectacole în 22 de reprezentații. Care sunt nu doar tot atâtea ocazii de a avea o seară frumoasă, ci și povești de viață, emoții, gânduri și experiențe din cele mai diverse, care ne ating, ne mișcă și poate chiar ne schimbă cumva pe dinăuntru.

01
/02
/23

După succesul premierei oficiale cu „Cock” de Mike Bartlett, spectacol al Teatrului Stela Popescu în regia lui Tony Adam şi scenografia Mădălinei Mihai, avându-i în distribuţie pe Tudor Cucu Dumitrescu, Cristian Neacșu, Ioana Niculae, Cătălin Frăsinescu, o nouă reprezentaţie are loc pe 3 februarie, ora 19:00 la Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache.

31
/01
/23

Radio România Cultural lansează a doua ediție a mesajului Rugă pentru pace, în cadrul Campaniei Viața într-o valiză, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, un război care a destabilizat o lume întreagă. Mesajul este citit tot de poeta Ana Blandiana, un simbol al libertății românești, scriitoarea care a transmis, în urmă cu un an, primul îndemn de pace printr-un scurt fragment din prefața cărții Ultimii martori de Svetlana Aleksievici, scriitoare născută în Ucraina și câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură.

31
/01
/23

Teatrul Coquette propune publicului la început de februarie patru spectacole de excepție: „Eu, Tu și copacul/Șah mat”, pe 4 de la ora 19.00, apoi „Doamne, ce zile minunate”, programat pe 10 la ora 19.00, iar pe 11 „Califul barză”, de la ora 11.00 și „Valsul hazardului”, de la 19.00.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

30
/01
/23

Cele trei reprezentații ale spectacolului de balet clasic „Spărgătorul de nuci”, primele prezentate publicului la Sibiu în acest an, s-au dansat cu casa închisă, atât la matineu (26 și 27 ianuarie) cât și seara (28 ianuarie), în prezența a 1524 de spectatori. Cele trei reprezentații din Sibiu, încheie o serie de 21 de spectacole cu „Spărgătorul de nuci”, prezentate de Teatrul de Balet Sibiu în turneu în Belgia și Olanda în perioada 17 decembrie - 9 ianuarie 2023.

30
/01
/23

Asociația Semper Culturalia, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2023, în marja Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), o serie de manifestări menite să contribuie la menținerea vie a amintirii victimelor Holocaustului și să susțină demersurile civice de a lupta împotriva xenofobiei și antisemitismului.