Încep înscrierile în proiectul european DIGIPUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/incep-inscrierile-in-proiectul-european-digipub/

Studenţii şi masteranzii interesaţi de o carieră în domeniul editorial se pot înscrie, începând cu 1 septembrie, în proiectul cu fonduri europene DIGIPUB. Proiectul oferă un program integrat de stagii de practică plătite în cele mai importante edituri din România şi de orientare şi consiliere în carieră.

Un articol de Liliana Matei|2 septembrie 2015

Scopul este facilitarea tranziției de la studiile universitare la viața activă pentru 160 de studenți și masteranzi ai instituțiilor de învățământ superior din regiunea București-Ilfov.

“Competențe digitale pentru piața editorială în era publicațiilor electronice” – DIGIPUB, ID 156046, este un proiect implementat de Asociația Editorilor din România alături de Universitatea din București și Diastasi Training and Consulting Services.

Proiectul, implementat între iulie și decembrie 2015, beneficiază de cofinanțare din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul major de intervenție 2.1 „Tranziția de la școală la viața activă”.
Informații complete despre proiect și înscriere pot fi găsite pe site-ul www.digipub.ro.

Stagiile de practică plătite se vor desfășura în perioada octombrie-noiembrie 2015 în unele dintre cele mai mari edituri din România. Fiecare participant care finalizează stagiul de practică va primi o subvenție în valoare de 10 lei/oră, iar cei mai implicați și motivați 25 dintre studenți vor avea ocazia de a desfășura o vizită de studiu în Grecia la finalul stagiului de practică.

Proiectul reprezintă o oportunitate pentru studenți de a-și dezvolta aptitudinile de muncă prin însușirea de noțiuni și competențe practice din mediul editorial, cum ar fi: procesul general de lucru, principii și etape ale editării unei cărți (redactare, corectură, tehnoredactare, etc.), drepturi de autor, marketing și PR.

De asemenea, pentru studenții implicați în proiect vor fi organizate 8 sesiuni de consiliere profesională de grup și 160 de sesiuni de consiliere individuală.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.