Încep înscrierile pentru Bursa de Spectacole de la Sibiu 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/incep-inscrierile-pentru-bursa-de-spectacole-de-la-sibiu-2020/

Organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu anunţă deschiderea sesiunii de înscrieri pentru cea de-a XXIV-a ediţie a Bursei de Spectacole de la Sibiu, care are loc în perioada 15-20 iunie 2020, în cadrul FITS.

Un articol de Liliana Matei|21 decembrie 2019

Înscrierile rămân deschise până la data de 31 martie 2020, iar cei care se înregistrează până la data de 29 februarie 2020 beneficiază de o reducere la taxa de participare. Evenimentul, organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, reprezintă o importantă rețea culturală, singura de gen din România, care se adresează tuturor profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului și care mijlocește legătura dintre festivaluri și artiști, companii independente și instituții de stat.

Informații complete despre perioadele de înregistrare, tipurile de pachete de participare și recomandările organizatorilor sunt disponibile pe site-ul oficial FITS, secțiunea Bursa de Spectacole. Ghidul Participantului oferă tuturor celor interesați de prezența la Bursă informații complete și recomandări cu privire la completarea corectă a formularului de înscriere, dar și la realizarea unui kit profesionist de prezentare a ofertei culturale. Cei interesați să stabilească noi conexiuni profesionale cu participanții naționali și internaționali sau să își prezinte activitatea în fața unui public de specialitate, se pot înregistra prin completarea formularul, în limba română sau engleză, disponibil pe site-ul oficial al festivalului.

„Festivaluri în dialog”, „Conferința Capitalelor Culturale Europene”, „Întâlniri cu mari coregrafi” și sesiunile de „Speed networking”, unele dintre cele mai căutate evenimente de la Bursa de Spectacole de la Sibiu, sunt organizate și pentru ediția din 2020.

Bursa de Spectacole de la Sibiu – eveniment unic în Centrul și Sud-Estul Europei

Bursa de Spectacole de la Sibiu este o ocazie de întâlnire a profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului, producători, organizatori de evenimente, finanțatori și promotori ai creațiilor artistice de calitate și, nu în ultimul rând, un bun prilej de explorare a posibilităților de cooperare și realizare a turneelor internaționale. Prin activitățile organizate – prezentări, conferințe, ateliere, întâlniri, activități de socializare – se creează oportunități de a cunoaște artiști locali și internaționali, de a promova producțiile proprii și de a extinde lista de contacte.

Bursa de Spectacole de la Sibiu a reușit de-a lungul timpului să pună Sibiul și România pe harta celor mai importante burse de spectacole din lume, fiind unică în Centrul și Sud-Estul Europei. Valoarea culturală a Bursei este reflectată de colaborarea internațională și parteneriatele pe care le-a avut și le are cu cele mai importante burse sau rețele de artele spectacolului din lume, precum: CINARS (Canada), Tokyo Performing Arts Market (Japonia), Performing Arts Market Seoul (Coreea de Sud), Rideau (Canada), International Society for Performing Arts Hong Kong (Hong Kong), The Performing Arts Market in Singapore, Australian Performing Arts Market (Australia), Freiburg Bourse (Germania), Thun International Directory of Performing Arts Collections and Institutions (Elveția), Zurich Performing Arts (Elveția), La Red – asociația burselor din America Centrală și de Sud, Market for African Performing Arts Market (Abidjan, Coasta de Fildeș), Performing Arts Network of South Africa (Africa de Sud), Moscow International Performing Arts Market (Rusia), Western Alliance of Arts Administrators (WAAA, SUA), Northeast State Performing Arts Centre (SUA). Alpha Bank este partener al Bursei de Spectacole de la Sibiu.

FITS 2020 are loc în perioada 12-21 iunie și se desfășoară sub genericul „Puterea de a crede/Empowered”.

18
/03
/15

Astăzi, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, criticul de teatru şi realizatoarea de televiziune Marina Constantinescu trece în barca personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar într-o inedită întâlnire cu publicul.

17
/03
/15

Lungmetrajul "Still Alice", cu Julianne Moore în rolul principal, va fi prezentat în premieră în România, pe 26 martie, de la ora 20.00, la CinemaPRO din Capitală, în deschiderea celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

17
/03
/15

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine între 26 și 30 aprilie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu din București, cu o selecție de filme puternice, dezbateri și evenimente speciale. Cea de-a patra ediție a festivalului va pune în discuție un subiect fierbinte, conflictul dintre Rusia și Ucraina, într-un program special.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

17
/03
/15

Un prieten mai tânăr, cinefil de pripas, cataloghează filmele în trei feluri: 1. E bun, merită descărcat de pe net.; 2. Nu merită nici să fie furat.; 3. Arta se plătește, merg la cinematograf! Într-o discuție particulară devenită parțial publică grație scrisului am încercat să-l conving că ”Aferim!” merită fiecare leu pe care îl va scoate din buzunar!

16
/03
/15

Cel mai așteptat film românesc al anului “AFERIM!”, în regia lui Radu Jude, a avut un număr record de spectatori în cinematografele din România, în primul weekend de lansare. Pelicula care a câștigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin a fost văzută de 20.039 de spectatori din toată țara și a obținut încasări de 257.404 lei

16
/03
/15

Semnalez că la Teatrul Odeon (strict estetic, cel mai frumos teatru din București) se desfășoară spectacolul “Casanova” (după Memoriile lui J. Casanova de Seingalt, în regia lui Dragoș Galgoțiu).

16
/03
/15

O piesă valoroasă din fiecare instituţie muzeală va fi acoperită cu o pânză, pe 16 mai, la Noaptea Muzeelor, Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor, afirmând că prin acest protest se doreşte conştientizarea publicului faţă de situaţia gravă a spaţiilor expoziţionale.

16
/03
/15

Cel de-al optulea film din franciza cinematografică SF "Războiul stelelor/ Star Wars" va fi lansat pe 26 mai 2017, a anunţat Bob Iger, directorul executiv al Walt Disney Co. Star Wars VII - “Star Wars: The Force Awakens” are premiera prevăzută pentru 18 decembrie 2015.

15
/03
/15

Thrillerul psihologic „ORFANI” de Dennis Kelly, în regia Elenei Morar, revine în această primăvară la Godot Cafe-Teatru. Vineri 20 martie, la ora 19:00, publicul este așteptat la un spectacol care explorează modul în care traumele copilăriei și violența în mediul urban pot influența viața liniștită a unei familii. Distribuția este formată din Simona Cuciurianu, Ionuț Grama și Laurențiu Bănescu.