Începe ANONIMUL 2019 – premiere, proiecții speciale și surprize de neratat
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-anonimul-2019-premiere-proiectii-speciale-si-surprize-de-neratat/

Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, care începe astăzi, 5 august, propune publicului filme în premieră în România, proiecţii speciale, un program special dedicat regizorului Sergei Loznitsa, care va fi recompensat anul acesta cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale, dezbateri, precum şi o serie de concerte şi DJ set-uri.

Un articol de Petre Ivan|5 august 2019

Prezentat în competiția oficială la Cannes 2019, „The Dead Don’t Die”, cel mai nou film semnat de Jim Jarmusch, deschide cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care are loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Bill Murray, Adam Driver, Tilda Swinton, Chloe Sevigny, Steve Buscemi, Danny Glover, Rosie Perez, Selena Gomez, RZA, dar şi doi muzicieni obişnuiţi cu universul lui Jarmusch – Tom Waits şi Iggy Pop, fac parte din distribuția acestei comedii cu zombies scrise și regizate de Jim Jarmusch.

anonimul

În cadrul Romanian OFF Section, publicul ANONIMUL va avea ocazia să vadă filme în avanpremieră, precum „La Gomera”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, care va fi proiectat la Sfântu Gheorghe în prezența actorilor Vlad Ivanov și Julieta Szönyi, cunoscută publicului român pentru rolurile Adnana din „Toate pânzele sus” (r. Mircea Mureșan, 1977) și Otilia din „Felix și Otilia” (regia Iulian Mihu, 1972), și „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, recent lansat în competiţia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary și câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc la TIFF 2019. Din distribuția filmului fac parte Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu, acesta din urmă participând, alături de regizorul filmului, Andrei Cohn, la o discuție cu publicul ANONIMUL, care va avea loc sâmbătă, 10 august.

În competiția ANONIMUL, spectatorii vor avea ocazia să vadă, înainte de lansarea în cinema din această toamnă, „Monștri.”, debutul în lungmetraj al regizorului Marius Olteanu, câștigător al Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF. La proiecție vor participa regizorul filmului, Marius Olteanu, actorul Șerban Pavlu și producătorul Claudiu Mitcu.

Actori în spatele camerei, secțiunea ANONIMUL care prezintă anual filme regizate de actori cunoscuți, aduce anul acesta în fața publicului două scurtmetraje: „Romanian Tradition”, debutul regizoral al lui Pavel Bartoș, care va participa la proiecție marți, 6 august, și „Salix Caprea”, în regia lui Valeriu Andriuță.

Alte producții autohtone care vor beneficia de proiecții speciale sunt „Alice T.” (r. Radu Muntean), care va rula în prezența actorului Șerban Pavlu, și documentarul „Caisă”, în prezența regizorului Alexandru Mavrodineanu.

ANONIMUL Talks propune anul acesta o întâlnire inedită între public și invitații festivalului, regizori, actori și producători, care va avea loc marți, 6 august. Tema evenimentului este Filmul românesc: așteptările publicului vs. așteptările realizatorilor.

Serile de proiecții sunt completate de concerte live și DJ set-uri susținute de Muse Quartet, Karpov not Kasparov, “Sinicika”- Grupul Vocal al Comunității Rușilor Lipoveni din Mila 23, și Gojira cu Planet H.

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit. Pentru rezervarea locurilor la proiecțiile care au loc în cinematograful din Green Village Resort, accesați evenimentul ANONIMUL de pe Eventbook.ro.

Foto: ANONIMUL 2019 – Dragoș Asaftei

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.