Începe BIEFF 2018!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-bieff-2018/

BIEFF 2018 debutează cu un musical neconvenţional despre Ioana d’Arc.

Un articol de Liliana Matei|26 martie 2018

Cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF, care în acest an se desfășoară sub motto-ul Embracing Otherness, începe luni, 26 martie, cu reputatul regizor Bruno Dumont și al său musical captivant, cu copii, adolescenți și călugărițe gemene dând frenetic din cap, în cea mai excentrică abordare cinematografică de până acum a poveștii Ioanei d’Arc.

Proiecția lungmetrajului Jeannette, the Childhood of Joan of Arc (foto) are loc în premieră bucureșteană, în cadrul Galei de deschidere BIEFF 2018, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului, în colaborare cu celebra secțiune a Festivalului de Film de la Cannes, Quinzaine des Réalisateurs, și cu sprijinul Institutului Francez din București și al distribuitorului Luxbox.

Dumont creează în noua sa capodoperă „o combinație amețitoare de naturalism și artificiu anarhic, pe care o consolidează cu o coloană sonoră electro-metal compusă de multi-instrumentalistul francez Igorrr și cu o coregrafie tip majorete-întâlnesc-muzica-rock, marcată de izbucniri de plete scuturate. Impetuos, bizar, realmente amuzant și complet atemporal, Jeannette, the Childhood of Joan of Arc aduce o contribuție îndrăzneață la canonul filmelor despre Ioana d’Arc, dovedind încă o dată versatilitatea uimitoare a lui Dumont și viziunea sa intransigentă.” (Andréa Picard, Toronto International Film Festival)

O a doua proiecție va avea loc joi, pe 29 martie, de la ora 18:30, la Cinema Elvire Popesco.

Competiția Internațională reflectă asupra alterității și propune moduri de a ne apropia de celălalt

Prima zi a Competiției Internaționale BIEFF 2018 prezintă marți, 27 martie, de la ora 18:00, două programe provocatoare la Cinema Elvire Popesco. Programul (Self)Portrait of the Artist as a Young Man ne poartă în universul personal și în intimitatea creatorilor, într-un proces de introspecție în care sunt exprimate nevoi emoționale umane și artistice, sunt confruntate cu sinceritate crizele existențiale sau redescoperite amintiri demult uitate. Printre călătoriile cinematografice de auto-cunoaștere, ne întâlnim și cu João Pedro Rodrigues, unul dintre cei mai reprezentativi regizori ai cinematografiei portugheze contemporane, care va veni în București cu ocazia festivalului și va fi prezent la dezbaterile de după proiecția de joi, 29 martie, de la Cinema Muzeul Țăranului, cu sprijinul Fala Português.

Cel de-al doilea program de marți la Cinema Elvire Popesco, Intimacy in the Digital Age, analizează relevanța conexiunii umane în era digitală. Între vis și realitate, într-o infinitate de posibilități, de adevăruri și interacțiuni, evoluăm și ne conectăm cu ceilalți într-un spațiu în care realitatea și virtualul coexistă, devenind una și aceeași stare de a fi, la fel cum avatarul online devine parte integrată din identitatea noastră reală.

Miercuri, 28 martie, de la 18:30, la Cinema Muzeul Țăranului, Competiția Internațională continuă cu programul A Lie That Tells the Truth, care ne poartă prin manifeste suprarealiste despre situația refugiaților africani în Israel, evocă prin imagini impresionante destinul tragic al vieților întrerupte în călătoria lor către o lume nouă, vorbește despre dezinformare și dezechilibrul dintre sistemele de putere și victimele lor. Selecția cuprinde cele mai recente scurtmetraje ale unor cineaști recunoscuți și voci puternice din lumea artelor vizuale – Yorgos Zois, prezent la BIEFF 2018 cu sprijinul Fundației Culturale Grecești, Lawrence Abu Hamdan și Roee Rosen, printre alții.

Tot miercuri, de la 21:00, la Cinema Elvire Popesco, programul de competiție Embracing the Female Gaze, din care fac parte și lucrările unor favoriți ai publicului BIEFF precum Laure Prouvost sau Yann Gonzalez, înfruntă tabu-uri și false pudori, sfidează reguli și pătrunde într-un spațiu deopotrivă conștient și subconștient.

Joi, 29 martie, de la 18:00, la Cinema Muzeul Țăranului, filmele din programul de competiție Human Nature / Mother Nature investighează complicata relație dintre om și natură. Ne confruntăm cu întrebări absurde: oare plantele artificiale o să moară atunci când n-o să ne mai prefacem că le udăm? Suntem invitați să ne imaginăm scenariul unei colonizări florale, dar și turnura neașteptată a vieții după incendiu și cutremur, într-o poveste fantastică și jucăușă în care omul redevine vânător. La discuțiile de joi vor participa regizorii Jaana Kokko (What There Is to See), Léo Favier (After the Volcano – cu sprijinul Institutului Francez) și editorul Wouter Hoek (Nature: All Rights Reserved – cu sprijinul Ambasadei Olandei în România).

Juriul Competiției Internaționale BIEFF 2018 este alcătuit din: Angelika Ramlow – reprezentantă Berlinale Forum Expanded și Arsenal Institute for Film and Video Art; Bianca Lucas – selecționeră a programului European Shorts în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo și regizoare; Cristian Neagoe – curator independent, manager al Fundației Cărturești. Premiile pentru filmele câștigătoare ale celei de-a opta ediții BIEFF se vor decerna sâmbătă, pe 31 martie, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului.

Primul Spotlight Berlinale din România noi perspective asupra realității contemporane

O noutate a programului BIEFF 2018 este extinderea parteneriatului cu inovatoarea secțiune a Festivalului Internațional de Film de la Berlin – Forum Expanded. Sub formula Berlinale Spotlight: Forum Expanded, cele șase proiecții organizate în colaborare cu Goethe-Institut Bukarest și Arsenal – Institute for Film and Video Art și curatoriate de Ulrich Ziemons (coordonator de program, Forum Expanded) generează noi moduri de a privi și de a asculta ceea ce ne înconjoară.

Filmele, realizate deopotrivă de cineaști și artiști vizuali proeminenți, care au expus în marile muzee și galerii de artă contemporane, sunt grupate la BIEFF în trei sub-programe, care vor putea fi văzute începând de miercuri, 28 martie, de la 18:30, la Cinema Elvire Popesco.

În zilele de miercuri și joi publicul va avea ocazia să discute direct cu creatorii filmelor, la finalul celor trei proiecții BIEFF. Invitați speciali sunt regizorii Bernd Lützeler (Camera Threat), Joe Namy (Purple, Bodies in Translation ‐ Part II of A Yellow Memory from the Yellow Age – cu sprijinul Ambasadei Libanului și al CEREFREA Villa Noël), Rawane Nassif (Turtles Are Always Home – cu sprijinul Ambasadei Canadei și al Ambasadei Libanului), Sandra Schäfer (Constructed Futures: Haret Hreik) și Itamar Gov, asistent de regie al filmului Tashlikh (Cast Off), de Yael Bartana.

Biletele pot fi achiziționate prin intermediul Eventbook.ro. Ca în fiecare an, evenimentele BIEFF se bucură de un interes deosebit din partea publicului, iar biletele urmează a fi în curând epuizate. Se recomandă celor interesați să rezerve cât mai din timp locuri la proiecții. Majoritatea programelor beneficiază de două proiecții.

Programul complet și lista invitaților BIEFF 2018 sunt disponibile pe www.bieff.ro. Pentru a fi la curent cu noutățile și evenimentele BIEFF, urmăriți pagina de Facebook a festivalului.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.